Veștile bune se răspândesc rapid!

La Clinica Marfil, preocupările specialiștilor din cadrul sănătății vor fi conținute în curând, într-un nou proiect dedicat bunăstării și dezvoltării inteligenței emoționale a tuturor.

Vă anunțăm cu bucurie organizarea unui nou eveniment închinat miracolului vieții și sănătății. În perioada 19-22 octombrie 2023, Clinica Marfil va găzdui un workshop inspirațional, sub semnul binecunoscutei Metode Journey® care, cu această ocazie revine în România, în format fizic.

Seminarul susținut de Brandon Bays și de psihoterapeutul Patricia Cihodaru asigură un spațiu sigur de manifestare a calităților tale ascunse, un spațiu în care potențialul tău ascuns își dezvăluie strălucirea și suflul divin.

Seminar ”Călătoria Intensiv” – Eliberarea de emoții negative și trezirea Conștiinței

Cu Brandon Bays și Patricia Cihodaru.

Brandon și Patricia

Provocările vieții ne îndreaptă în permanență spre găsirea de noi căi de rezolvare și de îmbunătățire a aspectelor vulnerabile cu care ne confruntăm uneori.  

Procesul Călătoriei reprezintă un așteptat prilej de reîntâlnire cu măreția sufletelor noastre. Ghidarea spre vindecarea fizică și emoțională este facilitată cu ajutorul tehnicii foarte simple, al cărei impact va fi oglindit în toată ființa noastră.

Tot acest proces care constituie Călătoria are ca fundament credința că noi, oamenii, avem capacitatea de auto-vindecare la toate nivelurile: mental, emoțional, fizic, energetic și spiritual.

Prin tehnica simplă, Călătoria identifică și eliberează emoții blocate sau evenimente dureroase din viața noastră, astfel încât baza lor emoțională să fie eliminată și să nu poată escalada în probleme fizice sau psihologice. Deseori, vrem să parcurgem singuri acest drum al suprimării durerii trăite și tot de atâtea ori, nu reușim decât să ne distanțăm de acea experiență directă, de forța noastră interioară, de sinele nostru. În sesiunile „Călătoria”, aceste manevre inconștiente de ocolire sunt descoperite și eliberate, lăsând loc auto-recuperării și auto -vindecării.

Cu siguranță, sintagma conștiință pură nu mai reprezintă o noutate și există în prezent numeroase publicații care oferă claritate asupra sa.

Explorarea ghidată din cadrul întâlnirilor Călătoria este orientată spre experimentarea acestei conțiințe pure și a rolului său terapeutic. Conștiința pură este o experiență autentică a trăirilor personale, o claritate și o certitudine personală capabilă să transforme și să soluționeze trăirile suprimate anterior.

Puțin din ce se va înâmpla

Acest Seminar vine cu beneficii pentru tine dacă ești hotărât să:

Acordă-ți trei zile la finalul cărora te vei simți mult mai conecat la tine însuți și la armonia ta interioară.

Vino alături de noi într-o experiență autentică de introspecție și de revelare a esenței tale divine. Și după, fă-o să dureze și revars-o în viața ta, în toate aspectele existenței tale. Bucură-te de universul miraculos conținut în tine!

Înscrie-te Acum la Seminar! (înscrierile sunt oprite)

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Profesia de psiholog și de profesor pe care magistral a înălțat-o spre predare, o așază pe Doamna profesor Anca Munteanu în aula celor care și-au depășit limitele, nesuspendându-și întrebările, dimpotrivă: regenerându-și „toate mirările lumii.’’

Anca Munteanu este profesor universitar doctor la Catedra de Psihologie a Facultății de Sociologie si Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara și decanul acestei facultati din 2004. Este doctor în psihologie (1981) si Doctor Honoris Causa. A desfășurat numeroase stagii de formare în psihoterapie experiențială, sub egida Societății de Psihoterapie Experiențială Română din București, dar și în psihologie transpersonală, la Institutul de Psihologie Transpersonală din Paris.

Este autorul a 14 cărți și peste 160 de studii și articole de specialitate apărute în țară și în străinătate și coautor la alte 39 de cărți. Aceste publicații reprezintă o necesitate intelectuală și spirituală a fiecărui psiholog contemporan sau om înzestrat cu darul curiozității și al descoperiririlor revoluționare.

Doamna profesor Anca Munteanu inițiază în fiecare an evenimente științifice sau cu caracter cultural, al căror scop este de a răspândi cunoașterea și  necesitatea realizării celor mai regeneratoare direcții din psihologia de azi.

Despre psihologia tradițională consideră „că trebuie să renunțe la idealul clasic al obiectivității riguroase, din moment ce există multe situații care o subminează (…): acțiunea fenomenului placebo (…), perturbarea funcționării unor aparate de laborator prin simpla prezență a unei anumite persoane (cazul lui Pauli fiind de notorietate). „Ca om care slujește psihologia de peste patru decenii, transformarea ei într-o disciplină zgribulită, nedemnă de statutul imperial pe care îl merită și detrecutul său eroic (cel puțin în România), mi-ar provoca o dureroasă rană narcisică.’’
Psihologia Transpersonală Peregrinaj dincolo de văl Volumul 1 – Anca Munteanu

Psihologia Transpersonală este publicată în două volume, din ambele, gradual resimțindu-se impulsul și necesitatea evoluției psihologiei, prin validarea dimensiunii spirituale, cu tradiție milenară și fundamente științifice –  o operă magna, așa cum spunea Prof.univ.dr. Dumitru Constantin -Dulcan.

Prin oameni, cunoașterea capătă putere transformatoare și ca atare, „și psihologia va trebui să devină, în mod inexorabil, o știință holistică, o știință a omului integral.(…)’’
(A. Gavreliuc, 2013 – Psihologia Transpersonală Peregrinaj dincolo de văl Volumul 1 – Anca Munteanu )

Într-un scurt interviu acordat cu ocazia Zile Psihologului, doamna profesor Anca Munteanu, un psiholog și om remarcabil, a împărtășit cu noi câteva răspunsuri la întrebări legate de universul psihologiei și de profesia de psiholog:

  1. Doamnă profesor, ce anume v-a determinat să alegeți profesia aceasta?
    De ce Psihologia și ulterior Psihologia Transpersonală?

R:  Profesiunea de dascăl universitar în psihologie, care și astăzi îmi înobilează viața, se datorează unui șirag de întâmplări fericite. Spun acest lucru deoarece, inițial, am susținut admiterea la secția de filosofie a Universității ieșene, iar din anul al treilea, odată cu înființarea specialității de psihologie-pedagogie, am frecventat și acest domeniu, așa încât la capătul celor 5 ani, am dobândit o dublă specializare, în filosofie și respectiv, în psihologie-pedagogie.

A fost o opțiune inspirată, întrucât în perioada celor aproximativ 10 ani de „glaciațiune” a psihologiei (când ea a fost efectiv ștearsă dintre disciplinele acceptate de regimul ceaușist), eu am putut preda filosofie și pedagogie. Există în această conjunctură și o picătură de umor, căci în anul 1981, când am obținut titlul de doctor în psihologie, dobândisem un titlu științific într-o disciplină, atunci inexistentă oficial în România. Păstrând registrul umoristic, mă consolez astăzi cu o explicație în cheie cuantică, conform căreia nimicul înseamnă totul.

Pasiunea electrizantă pe care o nutresc pentru psihologie nu este de circumstanță, pentru că dat fiind arborescenta ei complexitate, precum și caracterul ei fluid, eterat, inefabil, m-au transformat pe viață în ucenicul ei itinerant.

Cât privește apropierea mea de psihologia transpersonală, care datează de peste două decenii, ea se datorează faptului că sunt un căutător de mistere, adică un mistagog, care caută dincolo de aparențe și care nu se poate consola cu noul format de psihologie, ce a transformat idealul cuantificării și al instrumentului statistic în autentice edicte papale, consolându-se doar cu cochilii goale, prădate de perle, adică de freamătul însuși al vieții. Desigur, nu contest beneficiile incontestabile pe care experimentul și statistica le-a adus în procesul de scientizare al psihologiei, dar trebuie să menționez că prin acest dataism (adică exces de date, despre care vorbea Y. Harari), ea a ratat sondarea integralității triontice a fiintei umane (prin ignorarea dimensiunii spirituale și implicit a problemelor perene).

Fără îndoială, fiecare om e un amalgam de tenebre și lumini, dar dincolo de tensiunea acestei antinomii, generatoare de flacără, nu putem eluda sacralitatea care îl amprentează. Pe scurt, promovând orientarea transpersonală mi-am exersat cutezanța de a privi și dincolo de văl, ceea ce mi-a dezvăluit câteva dintre perenitățile lumii.

  1. Cum v-a îmbogățit universul această practică?

R: Fără îndoială, compania diverselor sorturi/curente din psihologie m-au modelat mereu, întrucât, în opinia mea, psihicul uman seamană oarecum cu păpușile Matrioșka. Prin urmare, ca să ajungi la ultima păpușă, cea purtătoare de esență, nu trebuie să te lași sedus de păpușile de pe traseu, oricât de seducătoare și accesibile sunt acestea. Iar pentru mine, descoperirea psihanalizei mi-a inoculat dorința de a căuta și mai adânc, și astfel, am ajuns la psihologia transpersonală, care mi-a exersat simțul adâncului și dorul de înălțimi.

  1. Care sunt calitățile pe care ar fi bine să le dețină un viitor psiholog?

R:  Întrucât, așa cum spuneam, știința psihologică fiind un domeniu atât de complex și de inefabil reclamă din partea psihologului o multitudine de calități. Desigur, n-am să evoc decât pe cele mai importante.

Din punctual meu de vedere, psihologia se află sub zodia Meșterului Manole, adică este o zidire ce trebuie reluată mereu, adică necesită din partea slujitorilor ei, o minte deschisă, ce nu are voie să se instaleze confortabil în nici o teorie, oricât de modernă și prizată ar fi aceasta la un moment dat, ci să-și asume curajul și truda resemnificărilor permanente.

Și întrucât psihicul este o îngemânare de câmpuri diafane și multicolore, asemenea  unei picturi impresioniste, cred că un psiholog trebuie să conteze nu doar pe rațiune, ci și pe afectivitatea sa, pe rigoare și acuratețe, funciare experimentului și statisticii, dar și pe subtilitatea bizantină a nuanțelor, specifică analizelor calitative.

Prin urmare, un psiholog autentic este acela care știe să asculte dicteul sec, rece, auster al cifrelor, dar știe și să nu-și juguleze vibrația inimii. Altfel spus, pentru a sonda adâncimile semenului său, dincolo de cețurile lui interioare și a-i activa resursele sale tămăduitoare, psihologul trebuie să ajungă într-o stare de flux, ce presupune inexorabil simbioza dintre minte și inimă.

Un bun psiholog, care dorește să fie o autoritate în domeniu și nu doar un simplu simbriaș, nu are voie, niciodată, să se instaleze în certitudini epistemice, de aici rezultă provocările și fascinația psihologiei.

  1. Psiholog – profesie nobilă. Care ar fi contribuția psihologului în viața unei persoane?

R: Rostul unui psiholog este unul crucial (și tot mai evident în vremurile destabilizatoare pe care le trăim), deoarece el realizează o autentică ecologie lăuntrică a semenului său, pentru a-i activa izvoarele de armonizare și tămăduire ale acestuia, și a-i consolida astfel reziliența și speranța în regăsirea culorilor vieții.

            Munca lui este la fel de migăloasă și dificilă ca și restaurarea unui tablou deteriorat de vreme și vremuri, adică presupune măiestrie, finețe, răbdare, delicateță și o imensă empatie. În absența acestor calități pot surveni deteriorări ireversibile, dar dacă totul se încununează cu un succes, la capătul drumului, acest vajnic însoțitor readuce lumina în privirea celui pe care l-a asistat.

  1. Sunteți profesor universitar doctor la Catedra de Psihologie a Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, și decanul acestei facultăți din 2004. Doctor în Psihologie și Doctor Honoris Causa, ca să menționăm doar două distincții cu care v-au fost recompensate devotamentul și studiul acestei științe. Ce v-a hrănit interesul în toți acești ani?

R:  Cred că ceea ce mi-a menținut nestinse deschiderea și interesul față de psihologie, în toți acești ani, este nu numai iubirea mea irepresibilă față de om, dar și dorința de a-l cunoaște în fibra sa cea mai tainică, întrucât am certitudinea că psihicul uman este un mister de o profunzime și subtilitate aparte, în care este encodat întregul Univers.

  1. Îmi amintesc ce ați spus la un moment dat – și am în suflet afirmația aceasta ca o valoare de dezvoltat – Nu contează unde înveți, ci cât înveți!
    Când știe sau cum știe un psiholog (cred că e valabil și în alte profesii) că este un psiholog în adevăratul sens al cuvântului, un psiholog complet?

R: În opinia mea, un psiholog autentic este acela care nu se lasă confiscat de nici o modă existentă la un moment dat, deoarece a înțeles că orice orientare este unilaterală, parcelară și că doar toate la un loc pot cartografia întregul și, în plus, că toate curentele existente pot convețui complementar și întregitor în contextul unei viziuni holistice despre om. Mai precis, că ele nu sunt rivale deoarece reflectă nivele diferite ale conștienței multi dimensionale.

De asemenea, un psiholog performant va alege din paleta multiplu constelată de orientări, existente astăzi pe mapamond, pe aceea cu care rezonează cel mai mult în fibra sa profundă, manifestând respect și toleranță față de confratele său care slujește un alt current.

În plus, un psiholog bun este iubitor de cultură, de metafore și simboluri, pentru că acestea din urmă sunt mesageri pentru partea din om care a rămas Dincolo.

În plus, un psiholog adevărat va rămâne mereu sub vraja nesățioaselor întrebări ale psihologiei.

  1. Sunteți autor a numeroase expuneri științifice, cărți, co-autor și coordonator de lucrări de specialitate, ați oferit cititorilor adevărate nestemate de purtat prin suflet, sunteți un meta-psiholog! Ce și-ar mai putea dori un om cu darurile dumneavoastră?

R: Chiar dacă sunt înzestrată, ca orice om, cu unele daruri, am încă multe de șlefuit. Altfel n-aș mai fi în această dimensiune. Dacă mă gândesc mai atent, mi-aș dori să am aptitudini muzicale, ca să pot cânta la pian.

  1. Ce alte pasiuni aveți? Și dacă-mi permiteți, care considerați că este direcția spre care se îndreaptă psihologia în zilele noastre?

R: Dintre pasiuni, prima în top se plasează detașat lectura (acest „viciu nepedepsit”, cum afirmă R. Barthes), apoi muzica și călătoriile.

Cât privește destinul psihologiei de astăzi, sper, într-un puseu de optimism, că orientările umaniste vor deveni suficient de viguroase și ofensive, pentru a contracara panta excesiv de tehnicistă pe care a alunecat psihologia academică și care a devenit o știință in vitro, cu alură de fast food, ce ratează problemele cruciale ale ființei umane.

  1. Ce ați recomanda acelora care vor să se apropie și să aprofundeze știința sufletului?

R: Candidaților la psihologie le-aș atrage atenția că această știință deosebită și nobilă are mai multe niveluri de lectură, accesibile ucenicului pe măsură ce urcă. De aceea, nu trebuie să rămână încremeniți în imanență, slujind doar jocul de sirenă al aparențelor.

  1. Un gând, un impuls, o taină…….

R: Pentru final, doresc să apelez la o parafrază din C. Noica, ca o profesiune de credință: „Dacă iubiți muzica sufletului, pierderile, curgerile, creșterile, dacă vă plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă aveți un dram de nebunie și un munte de măsură, veți îmblânzi cândva psihologia”.

            „Și pentru că astăzi este ziua noastră a psihologilor, vă urez tuturor să fiți mereu mândri și demni că slujiți această șansă.”

Interviu de Ziua Psihologului cu Prof.univ.dr. Anca MUNTEANU

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Spre sufletul omului

Psihologia – știință a sufletului, ca să ne întoarcem în timp și transmitere la originea cuvântului – studiază o gamă de funcții și procese mentale precum gândurile, limbajul, emoțiile, conștiința, percepția, motivația și personalitatea conținute în comportamentul uman.

Preocuparea față de descifrarea misterului ființei umane a traversat multe vremuri, multe minți, multe școli, oameni și transformări. Datorită acestei transcenderi și a explorărilor efectuate încă din antichitate, de către Platon sau Aristotel, în abordări disonante ale psihologiei, s-au consolidat pilonii studiului și ai evoluției în timp ai acestei științe.

Cu alte cuvinte, evoluția acestei preocupări a fost șlefuită cu devotament și iubire față de cunoașterea fină și în permanentă schimbare a ființei umane.

Psihologia, prin timp

Ca știință, psihologia își are originea la Leipzig, în laboratorul de psihologie experimentală al lui Wilhelm Wundt.

În prezent, Psihologia este o profesie proeminentă pentru dezvoltarea societății, prin prisma caracterului său social, dar și al instituțiilor de formare și de studiu, răspândite peste tot în lume.

Psihologia și implicit profesia de psiholog, își menține – ba chiar își amplifică, datorită  pregătirii, activității profesionale și a rezultatelor obținute de specialiști în diferite zone de desfășurare – importanța și necesitatea în societate.

Ramuri ale psihologiei au oferit o bogată sursă de studiu, sprijin, apropiere și înțelegere acelora care au realizat că evoluția omului, sănătatea și starea de bine  necesită cuprinderea tuturor componentelor sale, văzute și nevăzute.

Într-un fel, psihologul este concretizarea celor neștiute, neexplorate ale fiecăruia dintre noi, este bastonul-observator și îndrumător în situații de neclaritate sau provocatoare. Relația stabilită între psiholog și client transcende barierele cunoscute și generează deschiderea căii spre cunoaștere și vindecare.

Profesia de psiholog ocupă un rol deosebit în domeniul sănătății omului.

De câte ori, în câte moduri și cu câți dintre noi nu s-a demonstrat astfel?

Toate reprezintă tot atâtea ținte pe care un psiholog devotat le dobândește în ședințele de consiliere sau de terapie pe care le desfășoară.

Psihologia în România

Aceleași rădăcini germane le are și evoluția psihologie în țara noastră, prin aportul oferit de discipolii lui Wundt.

Din 2004, în fiecare an în data de 27 Mai, instituțiile acreditate și reprezentanți ai comunității psihologilor din România sărbătoresc Ziua Psihologului, – un eveniment care marchează exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, care a dus la înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și reunește și promovează practicienii din cadrul acestei nobile profesii.

Menționăm și noi câțiva dintre cei care au pus bazele și au dat mai departe ștafeta cunoașterii, așa cum le-a fost permis:

Încă avându-i în conștiința colectivă pe cei care au înaintat contribuția lor evoluției psihologiei, menținem calea de înaltă cunoaștere cu recunoștința profundă pe care o exprimăm față de profesia și aportul educațional, științific și cultural al unui psiholog emerit, Prof.univ.dr. Anca Munteanu.

Doamna Profesor susține și conține cu o capacitate spirituală nemărginită, valoarea PsihoEducativă și cu caracter primordial uman al proiectelor și activității pe care o desfășoară specialiștii în sănătate ai Clinicii Marfil.

Pentru toată contribuția adusă peisajului psihologic autohton și nu numai, îi suntem cu onestitate recunoscători și în egală măsură, moral datori să cunoaștem și să conștientizăm necesitatea unei viziuni sănătoase asupra omului și a vieții.

Drept urmare, în această zi, transmitem apreciere, susținere și recunoaștere psihologilor care și-au dedicat energia și timpul cunoașterii, însoțirii și înțelegerii celorlalți, făcând prin munca lor, lumea noastră un loc mai bun și mai frumos!

Recunoștința ni se îndreaptă de asemenea spre colegii noștri:

Vă dorim să vă bucurați de experiențe inovatoare în profesia pe care o desfășurați!

Ne bucurăm că am ajuns la tine, OM bun!

Acum ești parte dintr-o comunitate care s-a deschis deopotrivă spre cunoașterea profundă a cauzelor subtile ale tulburărilor psihologice și spre cunoașterea, acceptarea și iubirea de sine. Aceste două direcții converg către două destinații învecinate numite de noi, bucuria de a trăi și sănătatea vitală.

Comunitatea este formată din eu cu tine și cu toți cei care ne înconjoară și chiar mai departe, desigur! Suntem interconectați. Viața însăși e în noi. Și asemenea ei, ne cere să evoluăm. Să căutăm resursele interioare, să dezvăluim iubirea din fiecare și să o punem în gândurile, în vorbele și în faptele noastre, în fiecare zi.

Sănătatea reprezintă nucleul preocupărilor membrilor echipei Clinicii Marfil, specialiști în sănătate, care s-au angajat să sprijine toate etapele terapeutice pe care e nevoie să le parcurgem ca să ne bucurăm de viața pe care ne-o dorim.

Activitatea în cadrul clinicii, proiectele desfășurate în comunitate, care de asemenea vizează un acces mai larg la educația psihoemoțională și informațiile oferite în diferite articole, webinarii sau conferințe sunt menite să ofere claritate și îndrumare unui fin proces de cunoaștere, care deseori se dovedește dificil de purtat de unul singur.

În continuare, v-am pregătit un mini ghid de informare, o navigare mai lejeră prin conținutul pe care-l veți descoperi pe site-ul nostru.

Sprijin prețios vă sunt:

1. Cursul Legătura dintre minte și corp“ este un reper prețios de urmat și aprofundat.

2. Cursul Cocktail Emoțional“ este potrivit și necesar aflării stării de bine pe care creșterea ta personală o implică.

3. CursulMini ghid de practică emoțională“ te va îndruma pe calea cunoașterii, acceptării și iubirii de sine și spre o variantă îmbogățită a sănătății tale.

4. Cursul „Conflictul Emoțional“ este resursa pe care e nevoie să o explorezi și să o atașezi procesului tău de autovindecare.

5. Cursul „Secretele sănătății“ reprezintă un conținut valoros, structurat, care consolidează cunoașterea de sine și dobândirea unei sănătăți depline, cu blândețe, iubire și acceptare.

6. CursulAtelier de Psihogenealogie“ va fi un îndrumător de încredere, spre deschidere față de aspecte nevăzute, neștiute, dar incontestabil resințite și reale ale vieții tale și ale familiei din care faci parte.

7. Cursul Dragoste sau Dependență“ îți oferă claritate și o viziune nouă asupra unor concepte precum iubirea, atașamentul, dependența, relația cu partenerul și față de tine însăți, ca un TOT menit să experimenteze ce este mai bun din belșugul vieții.

8. Cursul Cum știi că ești într-o relație toxică și cum să ieși din ea“ îți propune un studiu practic în universul relațiilor pe care le creezi și aduce în lumină deopotrivă situații provocatoare, chinuitoare pentru cei implicați și soluții și modalități de transformare prin schimbare conștientă, cu iubire și stimă de sine.

Posibil să fii în situația în care:

Vrei să știi de unde vin bolile, de ce vin, de ce anumite tipare se reiau în permanență în viața ta, care sunt afinitățile dintre boală și conflictele emoționale trăite sau relația dintre psihic-creier și organ și atunci,

Ești femeie și te confrunți cu disconfort, cu durere în zona sânului, ai suferit o lovitură puternică sau o operație chirurgicală sau doar ai curiozitatea de a afla cum se poate înrăma boala într-o perioadă specifică a vieții tale, ce simbolizează sânul din punct de vedere biolgic, cum poți înțelege în profunzime boala și cauzele ei, cum poate fi consolidată o schemă de tratament cu îndrumare și susținere emoțională și psihică a celui determinat să  exploreze  cu inima deschisă procesul vindecării,

Vrei să afli cum îți poți înțelege emoțiile, procesându-le conștient, numindu-le, descoperindu-le mesajul profund pe care-l aduc din lumea ta interioară;

Ești pe calea spre cunoaștere de sine și ai nevoie de un mijloc subsidiar și substanțial de revelare a resurselor interioare;

Vrei să dezlegi tainele emoțiilor și să te deplasezi spre „inteligența ascunsă a sufletului“,

Vrei să creezi o conexiune autentică cu copilul tău, înțelegând și sprijinind propriul proces de dezvoltare emoțională;

Vrei să descoperi cum poți să îi fii alături într-un mod care să-i consolideze stima de sine și revelarea întregului său potențial interior;

Ești în căutarea unei metode holistice de explorare și de vindecare a trăirilor și a vieții tale în general,

Vrei să faci cunoștință cu trăirile unei mame aflată la prima experiență a maternității?  Vrei să afli cum poți să fii alături de cea care se pregătește să devină mamă, cât de important este sprijinul familiei, al soțului, dar și acordarea spațiului personal și a timpului necesar îngrijirii de sine? Vrei să ai parte de o relatare autentică, de o deschidere surprinzătoare, în care soția – mama – femeia– reușește să-și acceseze forța interioară și să trăiască bucuria unei perioade încercate de trăiri intense și conflictuale, dar unică și irepetabilă, negreșit, atunci

Îți propunem și îți oferim ghidare de specialitate, îți suntem alături în tot ceea ce întreprinzi pentru ca viața ta să fie trăită conștient, cu bucurie și recunoștință.

Comunitatea Marfil evoluează datorită experienței tale unice.

Expunere – lentilă a produselor pe care le veți descoperi pe site-ul clinicii.

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

De la părinți la copii viața își urmează curgerea iar iubirea își caută loc să se manifeste liber în spațiul creat pentru a da naștere neîncetat. Năzuința părintelui este fericirea copilului său și în jurul acestei dorințe levitează în permanență gândurile, vorbele și faptele sale.

Uneori însă lucrurile nu se întâmplă așa cum sperăm, ci mai degrabă, așa cum este biologic „să se întâmple“. Adunăm în noi, revărsăm în familie și în relațiile noastre emoții netrăite, cutremure interioare care ne zguduie în tăcere sau „cu zgomot“, în speranța că cei cărora le-am dat viață nu vor fi afectați și că prezența lor în mijlocul evenimentelor nu îi implică și nici nu le imprimă vreun fel de suferință.

Și din nou, viața ne servește posibilități nebănuite: copiii sunt ființe înzestrate cu înțelepciune, emoții, iubire și forță creatoare și dezechilibrul dintre acestea, într-o familie sau mediu în care petrec timp, le provoacă durere.

Sănătatea emoțională a copilului

Începe acasă, în sânul familiei, alături de părinții care și-au încheiat ei înșiși introspecția interioară, și-au vindecat rănile copilăriei și și-au asumat înțelept și cu iubire viața și sănătatea pe care le-au primit la venirea pe Pământ.

În întâmpinarea nevoii de exprimare a trăirilor lor, cartea Călătoria pentru copii a lui Brandon Bays este un instrument blând de explorare a lumii lor interioare și  de eliberare a resurselor lăuntrice. De peste 20 de ani, Brandon Bays predă Călătoria, metodă de vindecare interioară, care are la bază experiențele oamenilor, respectiv copiilor, în numeroasele seminarii organizate în întreaga lume.

Călătoria pentru copii este un ghid extraordinar de sondare a experiențelor dureroase ale copiilor, în  relațiile sociale sau familiale, care îi ajută să înlăture blocajele emoționale care le-au marcat semnificativ dezvotarea psiho-emoțională.

O privire mai mult decât oportună, am spune mai degrabă, umană, blajină, cuprinzătoare și  plină de claritate, ne-o oferă terapeutul Mihaela Mîndreci, care prin calitățile profesionale dobândite în ani de cercetare intensă a laturii intrinseci a ființei umane, ghidează într-un spațiu sigur, copii și adolescenții care pornesc în această călătorie a descoperirii eroului lor interior.

Călătoria pentru copii este o carte pentru… părinți. Pentru părinții pregătiți să se exploreze ei înșiși întâi, astfel încât să poată înțelege în profunzime anumite comportamente sau stări emoționale ale copilului lor. Părinți care știu că în fiecare copil există un potențial infinit de resurse, că au „absolut tot ce își doresc și la un gând distanță“.

Călătoria pentru copii este o invitație la educația emoțională a copilului

Prin instrumente pe care acesta le posedă și care îl însoțesc în permanență, dar care, deseori sunt „rătăcite“ pe undeva, în interiorul ființei lui. Călătoria pe care o încep îi ajută să se arate pe ei, așa cum sunt, curajoși, întregi, desăvârșiți, dincolo de blocajele care le umbresc bucuria de a trăi.

Călătoria pentru copii este un îndemn adresat tuturor la păstrarea vie a considerentului că dispunem de această forță, atât noi, adulții, cât și copiii noștri și că cea mai prețioasă lecție de autocunoaștere pe care o putem preda copiilor rămâne cea a internalizării acestui adevăr: potențialul nelimitat există în ei și este plin cu resursele necesare pentru a putea face față oricărei situații dificile.

În opinia Mihaelei, importanța temei abordate în carte se îndreaptă spre implementarea în școli a unor programe care să prezinte și să învețe copiii aceste mecanisme și felul în care acestea pot deveni o contribuție semnificativă în dezvoltarea lor emoțională sănătoasă.

Ne lăsăm purtați în procesul descris cu măiestrie și blândețe de Mihaela și de naturalețea cu care dezvăluie un firesc minunat, inedit și autentic al nostru, al tuturor:

Călătoria este ca o poveste în care copiii intră foarte ușor – lumea poveștilor este lumea lor – o poveste frumoasă care îi poartă într-un tărâm care poate fi fantastic, își pot alege ce personaje doresc, dar întotdeauna aceste personaje sunt conectate la sinele lor“. Copiii atribuie trăsături extraordinare acestor personaje, trăsături care, în realitate sunt propriile lor însușiri, calități. Într-o astfel de Călătorie, copilul intră în lumea lui fantastică, minunată, magică, din interiorul lui. „Prin poveste, transformările  și explorarea lumii fantastice în acest fel, determină accesarea acelor resurse dinăuntrul lor“.

Odată cu exprimarea și experimentarea trăirilor pe parcursul poveștii, corpul primește informația că acel potențial este acolo deja.

Începând cu influența mediului social, copiii de vârsta școlii experimentează blocaje care au în spate interacțiunea cu o persoană care a a generat acea teamă în ei. Procesul Călătoriei îi ajută să observe obiectiv situația, să pătrundă în sufletul lui și al celuilalt, să constate că amândouă sunt curate și cel mai important aspect este că astfel poate face diferențierea între suflet și comportamentul nedorit pe care îl manifestă cealaltă persoană.

Din numeroasele terapii Journey® efectuate în cabinet, Mihaela ne încurajează să ne acordăm atenția și îngăduința necesare pentru a ne onora corespunzător minunata ființă care ne conține:

„Mihaela a apărut în viața mea într-un moment tare dificil și cu mare nevoie de suport. M-a învățat cu blândețe cum să fiu atentă la emoțiile mele și mi-a fost de un mare ajutor. Îi mulțumesc tare mult pentru tot ceea ce m-a învățat și recomand cu mare drag oricărui adolescent să își ofere această șansă de a se cunoaște mai bine și de a se simți mai bine în pielea lui.“ (Cosmina, elevă cls. a VIII-a)

Ceea ce îi determină pe părinți să apeleze la Călătoria pentru copii, acest tip de cunoaștere și studiu lăuntric este faptul că rezultatul abordării clasice întrebare-răspuns, deseori nu generează pe cel din urmă, în cazul copiilor, emoțiile rămânând blocate, neînțelese, neexprimate și provocând suferințe indezirabile. Prin natura ei, emoția este energie care traversează corpul, transmite informația și îndeamnă la acțiune, „este generată cu scopul de a ne ajuta și este nevoie să învățăm să o identificăm și să fim conștienți că emoția=energia, trebuie să curgă, nu să rămână blocată în corp“, creând vicioasa buclă gânduri-emoție, „chimie negativă în corp.“

Motivele pentru care Călătoria pentru copii ar trebui parcursă, în primul rând de părinte, în propria tatonare interioară, consecințele acesteia fiind vizibile și benefice în interacțiunea cu copilul și în armonia mediului său, sunt de prisos atunci când nădăjduim la sănătatea deplină a celor care ne urmează pașii prin viață, căutându-se totodată pe ei înșiși.

Recomandarea cărții este de întoarcere către noi, sprijinul unui terapeut scurtând și netezind calea de parcurs.

Ceea ce este minunat în legătură cu această carte este accesul la instrumente pe care, ulterior terapiei, le putem utiliza individual, când considerăm necesar, dintr-o energie care ne repune în dreptul firesc de a ne cunoaște în totalitate.

Cu inima deschisă, primim și prețuim tezaurul sufletului.

Interviu cu Mihaela Mîndreci

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Durerea – începutul Călătoriei?

Dacă tot am oferit durerii un loc în primele rânduri citite, să urmăm acest fir și să-i observăm contribuția în capitolele importante ale vieții noastre. Multe din căutările interioare vizează eliberarea și vindecarea ei. Deseori, amprenta sa se resimte în calitatea relațiilor pe care le dezvoltăm cu ceilalți, cu familia sau cu partenerul. Alteori, suferința este cea care ne trimite pe altă rută de urmat, un traseu de înnoire și transformare a obidei în exuberranța vieții. Din interior, simțim împărțire, dezacord și o neliniște profundă între ce spunem, ce facem și ce simțim. Echilibrul a fost deteriorat.

Căutăm calea de întoarcere la unitate și la sănătatea pe care o merităm cu toții. Suferința emoțională este poate la fel de intensă ca cea fizică….uneori, mai acută chiar. Știm cât de tare strânge, blochează și alterează durerea toate nivelele sănătății. Din fericire, suntem tot mai conștienți că cea mai valoroasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este chiar aceasta, sănătatea. Spre ea ne-ntindem cu sete de izbândă.

„Ceea ce cauți, te caută“….

Explorarea diferitelor aspecte ale sănătății a ghidat-o pe Mihaela cu măiestriea și precizia unui dascăl preocupat de elevul pasionat de studiu. Astfel, căutând rezolvarea unei afecțiuni fizice în cadrul unei clinici și atrasă de biblioteca din sala de așteptare, a pus mâna pe ceea ce avea să-i devină în zilele următoare, viu interes, metodă de lucru și cercetare intensă, cartea Călătoria, scrisă de Brandon Bays. În arealul calificărilor sale, Mihaela Mîndreci a inclus și acreditarea ca facilitator în metoda Journey – Călătoria, metodă pe care o practică în cabinet și pe care o folosește ca un complex și generos instrument de sondare lăuntrică și despre care, a avut amabilitatea de a ne povesti și de a ne invita să ne lăsăm ghidați de măreția maestrului nostru interior – sinele real sau „Sursa“.

„Cartea a vorbit pentru mine“

Inițial, a experimentat Călătoria alături de un alt facilitator acrediat și a putut accesa vindecarea de care avea nevoie în viața sa.

Apreciază în mod deosebit însoțirea cititorului prin toți pașii procesului terapeutic, care poate continua și după încheierea propriu-zisă a acțiunii, conștientizările manifestându-se pe măsură ce timpul trece.

Cartea ne poartă prin procesul Călătoriei Emoționale, dar și prin cel al Călătoriei Fizice, oferind instucțiuni, exerciții și instrumente de explorare și de reprezentare a potențialului nostru ascuns.

Călătoria lui Brandon Bays vorbește despre un parcurs, despre soluții posibile de eliberare a potențialului vindecător al fiecăruia, despre curajul de a plonja în zone neștiute ale emoțiilor și despre încrederea că în acel moment DAT, facem tot ce putem ca să fim bine. Din acest punct, vin și rezultatele.

În opinia Mihaelei, prezentarea procesului la finalul cărții reprezintă un beneficiu pentru cititor și totodată, un alt aspect al Călătoriei care i-a plăcut foarte mult, subliniind totuși complexitatea și intensitatea derulării acestui proces, dincolo de scriptul său succint.

Cu exercițiu și perseverență, „curiozitate și curaj“, oricine poate face Călătoria acasă. Experiența profesională i-a confirmat căeste valabil în orice vrem să facem. “

Călătoria oferă instrumente pe care le putem folosi imediat, este nevoie doar să exersăm în permanență.

Atunci când învățăm să folosim instrumentele din Călătoria, învățăm de fapt să fim în acea emoție tumultoasă, care generează dezechilibrul și haosul din interiorul nostru. Și fiind acolo și simțind, doar simțind, haosul se disipează. Când „coborâm mintea în suflet“, când aceasta vede ce simte sufletul, nu-i mai rămâne decât să se linișteștească, zbuciumul și neliniștea dispar. „Conștientizează plenar această stare. Fii prezent în mijlocul ei.“ Spațiul e ocupat de lumină și de stare de bine, energie și inspirație pentru continuarea demersului de vindecare a vieții, experimentând și bucurându-ne de propriul potențial.

Corpul, în toate aspectele sale, înflorește din impulsul de a manifesta desăvârșirea, sănătatea și Viața. Corpul este aliatul nostru cel mai loial în adevărata călătorie pe care o începem în fiecare dimineață – călătoria vieții.

Călătoria vindecării tale se poate consolida cu lectura acestei cărți.

Interviu cu Mihaela Mîndreci

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Apărută la editura Asociației pentru Dezvoltarea Inteligeței Emoționale (ADΨE), în București, ianuarie 2021, Geniul Emoțiilor, scrisă de psihoterapeutul Patricia Cihodaru reprezintă un material fundamental în ceea ce privește o abordare sănătoasă a trăirilor care ne constituie ca ființe umane. Înființată de Patricia, ADΨE își propune să aducă oamenilor informații despre sănătatea și inteligența emoțională, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor emoționale precum: anxietate, depresie, atacuri de panică, mâncatul compulsiv pe fond emoțional și multe altele. Sub egida Asociației sunt organizate seminarii, conferințe, retreat-uri gratuite, prin intermediul cărora oamenii pot beneficia de modalități de autoeducare și informare în domeniul sănătății în general.

Geniul Emoțiilor încununează un efort, mai exact un demers intens de studiu și aprofundare practică în psihoterapie și în lucrul cu emoțiile.

Pentru Patricia, profesia de psihoterapeut este în primul rând o vocație, iubește ceea ce face și acest lucru este cu ușurință remarcat în mesajul acestei cărți.

Ideea de a scrie o carte-manual despre sănătatea emoțională avea deja sămânță în sufletul său, însă ceea ce a determinat-o să înceapă efectiv să scrie, a fost întrebarea pe care i-a adresat-o un tânăr, în timpul unei ședințe de terapie: „ Cum să fac să nu mai am emoții?“ A fost momentul în care a realizat că oamenii păstrează foarte multă durere în emoții neexprimate și tocmai acestea îi încurcă și îi împiedică să se cunoască cu adevărat.

În Geniul Emoțiilori-a pus“ pe părinții săi, și-a așezat însuși geniul Vieții care a plămădit-o: pasiunea mamei pentru studiul psihologiei și iubirea și recunoștința tatălui față de măreția naturii; un ocean de emoții pe care le-a crescut cu inocența, încântarea și curiozitatea copilăriei.

Geniul Emoțiilor este dedicată tuturor oamenilor care sunt preocupați de emoțiile lor, de aspectul vieții interioare, de evoluție interioară, de cunoaștere psihologică, fie din punct de vedere preventiv, pentru a ști ce să facă dacă le va fi greu în viață, fie ca modalitate de intervenție, în situații în care au nevoie de răspunsuri.

În prima parte, Patricia propune o modalitate sănătoasă de procesare a emoțiilor, iar asta presupune să facem cunoștință cu viața noastră interioară și să ne procesăm conștient emoțiile, prin diferite etape, cărora le-a acordat câte un capitol în carte:

Ce înseamnă procesarea conștientă? – Onestitatea emoțională, ne ajută să descoperim ce simțim cu adevărat, recomandând chiar, să ne întrebăm: Ce simt eu cu adevărat? Când vrem să răspundem, deseori constatăm că nu avem:

Vocabular emoționalîn psihoterapia cognitiv – comportamentală există studii care atestă că oamenii sunt cu atât mai sănătoși emoțional cu cât cunosc mai multe nume de emoții. Atunci când vorbim despre emoții, ne regăsim unii în experiența celorlalți fiindcă emoțiile sunt universal umane, cu toții le avem.

În emoțiile noastre este conținut Geniul Vieții, emoțiile au inteligență și la această concluzie a ajuns în momentul în care, primind oameni în cabinet și lucrând cu ei,  cu suferințele lor fizice sau emoționale, a realizat că prin acestea, sufletul lor încerca să îi ajute să mai descopere ceva despre sine, prin acele experiențe pe care le trăiau.

Geniul Vieții ne vorbește prin emoțiile noastre, ne transmite mesaje prin intermediul furiei sau fricii, în asta constă geniul lor, în inteligența interioară care se manifestă prin aceste unde ale sufletului, care sunt emoțiile.

Firul Ariadnei în carte este reprezentat de procesarea conștientă a emoțiilor, apoi recunoașterea și asumarea lor (să fim onești emoțional), numirea acestora, urmată de conștientizarea mesajului transmis și în cele din urmă, exprimarea lor într-un mod sănătos, astfel încât să nu ne provocăm suferință nouă și nici oamenilor pe care îi iubim.

În partea a doua este prezentat modul în care emoțiile intervin în diferite domenii ale vieții, în relații, de exemplu, și cum, lucrând rănile emoționale, relațiile pe care le avem cu ceilalți devin armonioase și de lungă durată. Alte subiecte abordate aici sunt legate de copii și de emoțiile lor,  de modul în care îi putem educa pe cei mici astfel încât să își poată gestiona emoțiile  sau de emoții și sănătate – o relație strânsă, care poate fi dezvoltată în avantajul oamenilor, prin dezactivarea acelor mecanisme care provoacă stresul și bolile care evoluează din el, prin procedeul numit somatizare.

Un loc special în carte este rezervat Resentimentelor, acumulării de trăiri negative, de asemenea, este explicat rolul Iertării, cum facem să iertăm, la nivel sufletesc, fără urme ale unor emoții neexprimate, iar criteriul prezentat este unul simplu de pus în practică, astfel încât să iertăm autentic.

Tot ce este exprimat cu onestitate este sănătos și permite energiei să curgă liber în corp și să devină un factor sanogen.

„Geniul Emoțiilor este ghidul către inteligența ascunsă a sufletului tău.“

Redactor: Mihaela Cristea