Veștile bune se răspândesc rapid!
La Clinica Marfil, preocupările specialiștilor din cadrul sănătății vor fi conținute în curând, într-un nou proiect dedicat bunăstării și dezvoltării inteligenței emoționale a tuturor.
Vă anunțăm cu bucurie organizarea unui nou eveniment închinat miracolului vieții și sănătății. În perioada 19-22 octombrie 2023, Clinica Marfil va găzdui un workshop inspirațional, sub semnul binecunoscutei Metode Journey® care, cu această ocazie revine în România, în format fizic.
Seminarul susținut de Brandon Bays și de psihoterapeutul Patricia Cihodaru asigură un spațiu sigur de manifestare a calităților tale ascunse, un spațiu în care potențialul tău ascuns își dezvăluie strălucirea și suflul divin.
Seminar ”Călătoria Intensiv” – Eliberarea de emoții negative și trezirea Conștiinței
Cu Brandon Bays și Patricia Cihodaru.
Brandon și Patricia
- Principiile și învățăturile Journey® au luat naștere direct din experiența vindecătoare a lui Brandon Bays, cea care a dus această metodă peste tot în lume, iar beneficiile sale au fost cunoscute de mii și mii de oameni. Evoluția personală și vindecarea corpului și a minții sunt preocupări primordiale ale lui Brandon, un profesor devotat motivării oamenilor și a inovației în zona sănătății. Cu preocupări intense față de domeniul spiritualității, Brandon a avut ocazia să cunoască mulți maeștri spirituali și a studiat numeroase ramuri ale sănătății holistice. În fiecare an, în ultimii 30 de ani, Brandon călătorește în peste 40 de țări din toată lumea unde susține seminarii Journey®, oferind astfel șansa cât mai multor oameni de a se cunoaște, de a se explora în profunzime și de a-și recunoaște esența divină din interior.
- Patricia Cihodaru este psiholog și de mai bine de 20 de ani susține seminarii de inteligență și de vindecare emoțională. Specializată în Psihoterapie Experiențială, Cognitiv-Comportamentală și Transpersonală, în Sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților și Psychological Profiling, este de asmenea autoare a cărții „Geniul emoţiilor: „Ghid către inteligenţa ascunsă a sufletului”. În anul 2012 și-a încheiat formarea ca Practician Acrediatat al metodei „Călătoria”, iar în 2016, Brandon Bays a desemnat-o să susțină seminariile „Călătoria” în România.
Provocările vieții ne îndreaptă în permanență spre găsirea de noi căi de rezolvare și de îmbunătățire a aspectelor vulnerabile cu care ne confruntăm uneori.
- anxietatea
- suferința emoțională
- diferite blocaje emoționale, precum teama de a vorbi în public, teama de eșec sau teama de succes
- dificultatea de a ierta
- dificultăți în dezvoltarea și menținerea unor relații durabile și sănătoase cu parteneri, familie sau relații sociale
- sentimente de auto-devalorizare, vinovăție, resentimente, umilință sau rușine; dacă printre cele care tocmai au fost enumerate se regăsesc emoții sau situații proprii, este bine să știi că acestea reprezintă doar o parte din problemele specifice fiecăruia dintre noi și care își găsesc în procesul Călătoria profunda vindecare.
Procesul Călătoriei reprezintă un așteptat prilej de reîntâlnire cu măreția sufletelor noastre. Ghidarea spre vindecarea fizică și emoțională este facilitată cu ajutorul tehnicii foarte simple, al cărei impact va fi oglindit în toată ființa noastră.
Tot acest proces care constituie Călătoria are ca fundament credința că noi, oamenii, avem capacitatea de auto-vindecare la toate nivelurile: mental, emoțional, fizic, energetic și spiritual.
Prin tehnica simplă, Călătoria identifică și eliberează emoții blocate sau evenimente dureroase din viața noastră, astfel încât baza lor emoțională să fie eliminată și să nu poată escalada în probleme fizice sau psihologice. Deseori, vrem să parcurgem singuri acest drum al suprimării durerii trăite și tot de atâtea ori, nu reușim decât să ne distanțăm de acea experiență directă, de forța noastră interioară, de sinele nostru. În sesiunile „Călătoria”, aceste manevre inconștiente de ocolire sunt descoperite și eliberate, lăsând loc auto-recuperării și auto -vindecării.
Cu siguranță, sintagma conștiință pură nu mai reprezintă o noutate și există în prezent numeroase publicații care oferă claritate asupra sa.
- Cum ar fi să experimentezi direct această stare de conștiință pură?
- Cum ar fi să descoperi că izvorăște din tine și că te așteaptă să o alegi și să îți oferi șansa la bunăstare, abundență, bucurie și sănătate?
Explorarea ghidată din cadrul întâlnirilor Călătoria este orientată spre experimentarea acestei conțiințe pure și a rolului său terapeutic. Conștiința pură este o experiență autentică a trăirilor personale, o claritate și o certitudine personală capabilă să transforme și să soluționeze trăirile suprimate anterior.
Puțin din ce se va înâmpla
- În prima zi, făcând cunoștință cu procesul „Călătoriei emoționale”, vei învăța să primești în conștiința ta diferite emoții, le vei observa gradul de conștiință și vei învăța, în acest fel, să nu mai hrănești cu tensiune anumite situații dificile din viața ta.
- În a doua zi, se desfășoară procesul „Călătoriei fizice” – un proces simplu și util în eliberarea emoțiilor negative, depozitate în tot corpul, de fiecare dată când suferim și vrem să ascundem această suferință.
- A treia zi este rezervată exersării practice a unor abilități care fac posibilă eliberarea de emoții dureroase, adăugarea unui nivel de înțelegere mai ridicat asupra momentelor grele din viața noastră sau a modului în care putem ierta „cu inima ușoară.”
Acest Seminar vine cu beneficii pentru tine dacă ești hotărât să:
- Redescoperi să fii blând cu tine și să înveți să asculți inteligența naturală a corpului tău.
- Descoperi cum poți avea acces la cauzele emoționale ale afecținuilor fizice și cum le poți elimina.
- Îți oferi o perspectivă transformatoare asupra emoțiilor și să cunoști mesajele care le însoțesc și care-ți sunt aliați pe calea vindecării tale.
- Afli ce înseamnă iertarea autentică, din toată inima.
- Identifici cum poți îmbunătăți și menține relații sănătoase, de orice fel.
- Descoperi cum poți să îți ajuți copilul în situații de stres, când se simte trist, furios sau când este lipsit de motivație.
- Înveți cum să trăiești în acord cu sufletul, nu numai cu mintea ta.
- Să dobândești niște instrumente de vindecare emoțională pe care le poți folosi ulterior în orice situație dificilă a vieții tale.
- Regândești rolul emoțiilor negative, având la dispoziție cunoașterea necesară de a le converti în căi complementare spre tine însuți.
- Îți transformi viața la cel mai subtil nivel, experimentând una din cele mai eficiente metode de auto-vindecare.
- Experimentezi eliberarea tiparelor vechi, să îți domini egoul și să îți activezi capacitatea înnăscută de vindecare.
Acordă-ți trei zile la finalul cărora te vei simți mult mai conecat la tine însuți și la armonia ta interioară.
Vino alături de noi într-o experiență autentică de introspecție și de revelare a esenței tale divine. Și după, fă-o să dureze și revars-o în viața ta, în toate aspectele existenței tale. Bucură-te de universul miraculos conținut în tine!
Înscrie-te Acum la Seminar! (înscrierile sunt oprite)
Redactor Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
De la părinți la copii viața își urmează curgerea iar iubirea își caută loc să se manifeste liber în spațiul creat pentru a da naștere neîncetat. Năzuința părintelui este fericirea copilului său și în jurul acestei dorințe levitează în permanență gândurile, vorbele și faptele sale.
Uneori însă lucrurile nu se întâmplă așa cum sperăm, ci mai degrabă, așa cum este biologic „să se întâmple“. Adunăm în noi, revărsăm în familie și în relațiile noastre emoții netrăite, cutremure interioare care ne zguduie în tăcere sau „cu zgomot“, în speranța că cei cărora le-am dat viață nu vor fi afectați și că prezența lor în mijlocul evenimentelor nu îi implică și nici nu le imprimă vreun fel de suferință.
Și din nou, viața ne servește posibilități nebănuite: copiii sunt ființe înzestrate cu înțelepciune, emoții, iubire și forță creatoare și dezechilibrul dintre acestea, într-o familie sau mediu în care petrec timp, le provoacă durere.
Sănătatea emoțională a copilului
Începe acasă, în sânul familiei, alături de părinții care și-au încheiat ei înșiși introspecția interioară, și-au vindecat rănile copilăriei și și-au asumat înțelept și cu iubire viața și sănătatea pe care le-au primit la venirea pe Pământ.
În întâmpinarea nevoii de exprimare a trăirilor lor, cartea Călătoria pentru copii a lui Brandon Bays este un instrument blând de explorare a lumii lor interioare și de eliberare a resurselor lăuntrice. De peste 20 de ani, Brandon Bays predă Călătoria, metodă de vindecare interioară, care are la bază experiențele oamenilor, respectiv copiilor, în numeroasele seminarii organizate în întreaga lume.
Călătoria pentru copii este un ghid extraordinar de sondare a experiențelor dureroase ale copiilor, în relațiile sociale sau familiale, care îi ajută să înlăture blocajele emoționale care le-au marcat semnificativ dezvotarea psiho-emoțională.
O privire mai mult decât oportună, am spune mai degrabă, umană, blajină, cuprinzătoare și plină de claritate, ne-o oferă terapeutul Mihaela Mîndreci, care prin calitățile profesionale dobândite în ani de cercetare intensă a laturii intrinseci a ființei umane, ghidează într-un spațiu sigur, copii și adolescenții care pornesc în această călătorie a descoperirii eroului lor interior.
Călătoria pentru copii este o carte pentru… părinți. Pentru părinții pregătiți să se exploreze ei înșiși întâi, astfel încât să poată înțelege în profunzime anumite comportamente sau stări emoționale ale copilului lor. Părinți care știu că în fiecare copil există un potențial infinit de resurse, că au „absolut tot ce își doresc și la un gând distanță“.
Călătoria pentru copii este o invitație la educația emoțională a copilului
Prin instrumente pe care acesta le posedă și care îl însoțesc în permanență, dar care, deseori sunt „rătăcite“ pe undeva, în interiorul ființei lui. Călătoria pe care o încep îi ajută să se arate pe ei, așa cum sunt, curajoși, întregi, desăvârșiți, dincolo de blocajele care le umbresc bucuria de a trăi.
Călătoria pentru copii este un îndemn adresat tuturor la păstrarea vie a considerentului că dispunem de această forță, atât noi, adulții, cât și copiii noștri și că cea mai prețioasă lecție de autocunoaștere pe care o putem preda copiilor rămâne cea a internalizării acestui adevăr: potențialul nelimitat există în ei și este plin cu resursele necesare pentru a putea face față oricărei situații dificile.
În opinia Mihaelei, importanța temei abordate în carte se îndreaptă spre implementarea în școli a unor programe care să prezinte și să învețe copiii aceste mecanisme și felul în care acestea pot deveni o contribuție semnificativă în dezvoltarea lor emoțională sănătoasă.
Ne lăsăm purtați în procesul descris cu măiestrie și blândețe de Mihaela și de naturalețea cu care dezvăluie un firesc minunat, inedit și autentic al nostru, al tuturor:
„Călătoria este ca o poveste în care copiii intră foarte ușor – lumea poveștilor este lumea lor – o poveste frumoasă care îi poartă într-un tărâm care poate fi fantastic, își pot alege ce personaje doresc, dar întotdeauna aceste personaje sunt conectate la sinele lor“. Copiii atribuie trăsături extraordinare acestor personaje, trăsături care, în realitate sunt propriile lor însușiri, calități. Într-o astfel de Călătorie, copilul intră în lumea lui fantastică, minunată, magică, din interiorul lui. „Prin poveste, transformările și explorarea lumii fantastice în acest fel, determină accesarea acelor resurse dinăuntrul lor“.
Odată cu exprimarea și experimentarea trăirilor pe parcursul poveștii, corpul primește informația că acel potențial este acolo deja.
Începând cu influența mediului social, copiii de vârsta școlii experimentează blocaje care au în spate interacțiunea cu o persoană care a a generat acea teamă în ei. Procesul Călătoriei îi ajută să observe obiectiv situația, să pătrundă în sufletul lui și al celuilalt, să constate că amândouă sunt curate și cel mai important aspect este că astfel poate face diferențierea între suflet și comportamentul nedorit pe care îl manifestă cealaltă persoană.
Din numeroasele terapii Journey® efectuate în cabinet, Mihaela ne încurajează să ne acordăm atenția și îngăduința necesare pentru a ne onora corespunzător minunata ființă care ne conține:
„Mihaela a apărut în viața mea într-un moment tare dificil și cu mare nevoie de suport. M-a învățat cu blândețe cum să fiu atentă la emoțiile mele și mi-a fost de un mare ajutor. Îi mulțumesc tare mult pentru tot ceea ce m-a învățat și recomand cu mare drag oricărui adolescent să își ofere această șansă de a se cunoaște mai bine și de a se simți mai bine în pielea lui.“ (Cosmina, elevă cls. a VIII-a)
Ceea ce îi determină pe părinți să apeleze la Călătoria pentru copii, acest tip de cunoaștere și studiu lăuntric este faptul că rezultatul abordării clasice întrebare-răspuns, deseori nu generează pe cel din urmă, în cazul copiilor, emoțiile rămânând blocate, neînțelese, neexprimate și provocând suferințe indezirabile. Prin natura ei, emoția este energie care traversează corpul, transmite informația și îndeamnă la acțiune, „este generată cu scopul de a ne ajuta și este nevoie să învățăm să o identificăm și să fim conștienți că emoția=energia, trebuie să curgă, nu să rămână blocată în corp“, creând vicioasa buclă gânduri-emoție, „chimie negativă în corp.“
Motivele pentru care Călătoria pentru copii ar trebui parcursă, în primul rând de părinte, în propria tatonare interioară, consecințele acesteia fiind vizibile și benefice în interacțiunea cu copilul și în armonia mediului său, sunt de prisos atunci când nădăjduim la sănătatea deplină a celor care ne urmează pașii prin viață, căutându-se totodată pe ei înșiși.
Recomandarea cărții este de întoarcere către noi, sprijinul unui terapeut scurtând și netezind calea de parcurs.
Ceea ce este minunat în legătură cu această carte este accesul la instrumente pe care, ulterior terapiei, le putem utiliza individual, când considerăm necesar, dintr-o energie care ne repune în dreptul firesc de a ne cunoaște în totalitate.
Cu inima deschisă, primim și prețuim tezaurul sufletului.
Interviu cu Mihaela Mîndreci
Redactor Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie