De la părinți la copii viața își urmează curgerea iar iubirea își caută loc să se manifeste liber în spațiul creat pentru a da naștere neîncetat. Năzuința părintelui este fericirea copilului său și în jurul acestei dorințe levitează în permanență gândurile, vorbele și faptele sale.
Uneori însă lucrurile nu se întâmplă așa cum sperăm, ci mai degrabă, așa cum este biologic „să se întâmple“. Adunăm în noi, revărsăm în familie și în relațiile noastre emoții netrăite, cutremure interioare care ne zguduie în tăcere sau „cu zgomot“, în speranța că cei cărora le-am dat viață nu vor fi afectați și că prezența lor în mijlocul evenimentelor nu îi implică și nici nu le imprimă vreun fel de suferință.
Și din nou, viața ne servește posibilități nebănuite: copiii sunt ființe înzestrate cu înțelepciune, emoții, iubire și forță creatoare și dezechilibrul dintre acestea, într-o familie sau mediu în care petrec timp, le provoacă durere.
Sănătatea emoțională a copilului
Începe acasă, în sânul familiei, alături de părinții care și-au încheiat ei înșiși introspecția interioară, și-au vindecat rănile copilăriei și și-au asumat înțelept și cu iubire viața și sănătatea pe care le-au primit la venirea pe Pământ.
În întâmpinarea nevoii de exprimare a trăirilor lor, cartea Călătoria pentru copii a lui Brandon Bays este un instrument blând de explorare a lumii lor interioare și de eliberare a resurselor lăuntrice. De peste 20 de ani, Brandon Bays predă Călătoria, metodă de vindecare interioară, care are la bază experiențele oamenilor, respectiv copiilor, în numeroasele seminarii organizate în întreaga lume.
Călătoria pentru copii este un ghid extraordinar de sondare a experiențelor dureroase ale copiilor, în relațiile sociale sau familiale, care îi ajută să înlăture blocajele emoționale care le-au marcat semnificativ dezvotarea psiho-emoțională.
O privire mai mult decât oportună, am spune mai degrabă, umană, blajină, cuprinzătoare și plină de claritate, ne-o oferă terapeutul Mihaela Mîndreci, care prin calitățile profesionale dobândite în ani de cercetare intensă a laturii intrinseci a ființei umane, ghidează într-un spațiu sigur, copii și adolescenții care pornesc în această călătorie a descoperirii eroului lor interior.
Călătoria pentru copii este o carte pentru… părinți. Pentru părinții pregătiți să se exploreze ei înșiși întâi, astfel încât să poată înțelege în profunzime anumite comportamente sau stări emoționale ale copilului lor. Părinți care știu că în fiecare copil există un potențial infinit de resurse, că au „absolut tot ce își doresc și la un gând distanță“.
Călătoria pentru copii este o invitație la educația emoțională a copilului
Prin instrumente pe care acesta le posedă și care îl însoțesc în permanență, dar care, deseori sunt „rătăcite“ pe undeva, în interiorul ființei lui. Călătoria pe care o încep îi ajută să se arate pe ei, așa cum sunt, curajoși, întregi, desăvârșiți, dincolo de blocajele care le umbresc bucuria de a trăi.
Călătoria pentru copii este un îndemn adresat tuturor la păstrarea vie a considerentului că dispunem de această forță, atât noi, adulții, cât și copiii noștri și că cea mai prețioasă lecție de autocunoaștere pe care o putem preda copiilor rămâne cea a internalizării acestui adevăr: potențialul nelimitat există în ei și este plin cu resursele necesare pentru a putea face față oricărei situații dificile.
În opinia Mihaelei, importanța temei abordate în carte se îndreaptă spre implementarea în școli a unor programe care să prezinte și să învețe copiii aceste mecanisme și felul în care acestea pot deveni o contribuție semnificativă în dezvoltarea lor emoțională sănătoasă.
Ne lăsăm purtați în procesul descris cu măiestrie și blândețe de Mihaela și de naturalețea cu care dezvăluie un firesc minunat, inedit și autentic al nostru, al tuturor:
„Călătoria este ca o poveste în care copiii intră foarte ușor – lumea poveștilor este lumea lor – o poveste frumoasă care îi poartă într-un tărâm care poate fi fantastic, își pot alege ce personaje doresc, dar întotdeauna aceste personaje sunt conectate la sinele lor“. Copiii atribuie trăsături extraordinare acestor personaje, trăsături care, în realitate sunt propriile lor însușiri, calități. Într-o astfel de Călătorie, copilul intră în lumea lui fantastică, minunată, magică, din interiorul lui. „Prin poveste, transformările și explorarea lumii fantastice în acest fel, determină accesarea acelor resurse dinăuntrul lor“.
Odată cu exprimarea și experimentarea trăirilor pe parcursul poveștii, corpul primește informația că acel potențial este acolo deja.
Începând cu influența mediului social, copiii de vârsta școlii experimentează blocaje care au în spate interacțiunea cu o persoană care a a generat acea teamă în ei. Procesul Călătoriei îi ajută să observe obiectiv situația, să pătrundă în sufletul lui și al celuilalt, să constate că amândouă sunt curate și cel mai important aspect este că astfel poate face diferențierea între suflet și comportamentul nedorit pe care îl manifestă cealaltă persoană.
Din numeroasele terapii Journey® efectuate în cabinet, Mihaela ne încurajează să ne acordăm atenția și îngăduința necesare pentru a ne onora corespunzător minunata ființă care ne conține:
„Mihaela a apărut în viața mea într-un moment tare dificil și cu mare nevoie de suport. M-a învățat cu blândețe cum să fiu atentă la emoțiile mele și mi-a fost de un mare ajutor. Îi mulțumesc tare mult pentru tot ceea ce m-a învățat și recomand cu mare drag oricărui adolescent să își ofere această șansă de a se cunoaște mai bine și de a se simți mai bine în pielea lui.“ (Cosmina, elevă cls. a VIII-a)
Ceea ce îi determină pe părinți să apeleze la Călătoria pentru copii, acest tip de cunoaștere și studiu lăuntric este faptul că rezultatul abordării clasice întrebare-răspuns, deseori nu generează pe cel din urmă, în cazul copiilor, emoțiile rămânând blocate, neînțelese, neexprimate și provocând suferințe indezirabile. Prin natura ei, emoția este energie care traversează corpul, transmite informația și îndeamnă la acțiune, „este generată cu scopul de a ne ajuta și este nevoie să învățăm să o identificăm și să fim conștienți că emoția=energia, trebuie să curgă, nu să rămână blocată în corp“, creând vicioasa buclă gânduri-emoție, „chimie negativă în corp.“
Motivele pentru care Călătoria pentru copii ar trebui parcursă, în primul rând de părinte, în propria tatonare interioară, consecințele acesteia fiind vizibile și benefice în interacțiunea cu copilul și în armonia mediului său, sunt de prisos atunci când nădăjduim la sănătatea deplină a celor care ne urmează pașii prin viață, căutându-se totodată pe ei înșiși.
Recomandarea cărții este de întoarcere către noi, sprijinul unui terapeut scurtând și netezind calea de parcurs.
Ceea ce este minunat în legătură cu această carte este accesul la instrumente pe care, ulterior terapiei, le putem utiliza individual, când considerăm necesar, dintr-o energie care ne repune în dreptul firesc de a ne cunoaște în totalitate.
Cu inima deschisă, primim și prețuim tezaurul sufletului.
Interviu cu Mihaela Mîndreci
Redactor Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
Durerea – începutul Călătoriei?
Dacă tot am oferit durerii un loc în primele rânduri citite, să urmăm acest fir și să-i observăm contribuția în capitolele importante ale vieții noastre. Multe din căutările interioare vizează eliberarea și vindecarea ei. Deseori, amprenta sa se resimte în calitatea relațiilor pe care le dezvoltăm cu ceilalți, cu familia sau cu partenerul. Alteori, suferința este cea care ne trimite pe altă rută de urmat, un traseu de înnoire și transformare a obidei în exuberranța vieții. Din interior, simțim împărțire, dezacord și o neliniște profundă între ce spunem, ce facem și ce simțim. Echilibrul a fost deteriorat.
Căutăm calea de întoarcere la unitate și la sănătatea pe care o merităm cu toții. Suferința emoțională este poate la fel de intensă ca cea fizică….uneori, mai acută chiar. Știm cât de tare strânge, blochează și alterează durerea toate nivelele sănătății. Din fericire, suntem tot mai conștienți că cea mai valoroasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este chiar aceasta, sănătatea. Spre ea ne-ntindem cu sete de izbândă.
„Ceea ce cauți, te caută“….
Explorarea diferitelor aspecte ale sănătății a ghidat-o pe Mihaela cu măiestriea și precizia unui dascăl preocupat de elevul pasionat de studiu. Astfel, căutând rezolvarea unei afecțiuni fizice în cadrul unei clinici și atrasă de biblioteca din sala de așteptare, a pus mâna pe ceea ce avea să-i devină în zilele următoare, viu interes, metodă de lucru și cercetare intensă, cartea Călătoria, scrisă de Brandon Bays. În arealul calificărilor sale, Mihaela Mîndreci a inclus și acreditarea ca facilitator în metoda Journey – Călătoria, metodă pe care o practică în cabinet și pe care o folosește ca un complex și generos instrument de sondare lăuntrică și despre care, a avut amabilitatea de a ne povesti și de a ne invita să ne lăsăm ghidați de măreția maestrului nostru interior – sinele real sau „Sursa“.
„Cartea a vorbit pentru mine“
Inițial, a experimentat Călătoria alături de un alt facilitator acrediat și a putut accesa vindecarea de care avea nevoie în viața sa.
Apreciază în mod deosebit însoțirea cititorului prin toți pașii procesului terapeutic, care poate continua și după încheierea propriu-zisă a acțiunii, conștientizările manifestându-se pe măsură ce timpul trece.
Cartea ne poartă prin procesul Călătoriei Emoționale, dar și prin cel al Călătoriei Fizice, oferind instucțiuni, exerciții și instrumente de explorare și de reprezentare a potențialului nostru ascuns.
Călătoria lui Brandon Bays vorbește despre un parcurs, despre soluții posibile de eliberare a potențialului vindecător al fiecăruia, despre curajul de a plonja în zone neștiute ale emoțiilor și despre încrederea că în acel moment DAT, facem tot ce putem ca să fim bine. Din acest punct, vin și rezultatele.
În opinia Mihaelei, prezentarea procesului la finalul cărții reprezintă un beneficiu pentru cititor și totodată, un alt aspect al Călătoriei care i-a plăcut foarte mult, subliniind totuși complexitatea și intensitatea derulării acestui proces, dincolo de scriptul său succint.
Cu exercițiu și perseverență, „curiozitate și curaj“, oricine poate face Călătoria acasă. Experiența profesională i-a confirmat că „este valabil în orice vrem să facem. “
Călătoria oferă instrumente pe care le putem folosi imediat, este nevoie doar să exersăm în permanență.
Atunci când învățăm să folosim instrumentele din Călătoria, învățăm de fapt să fim în acea emoție tumultoasă, care generează dezechilibrul și haosul din interiorul nostru. Și fiind acolo și simțind, doar simțind, haosul se disipează. Când „coborâm mintea în suflet“, când aceasta vede ce simte sufletul, nu-i mai rămâne decât să se linișteștească, zbuciumul și neliniștea dispar. „Conștientizează plenar această stare. Fii prezent în mijlocul ei.“ Spațiul e ocupat de lumină și de stare de bine, energie și inspirație pentru continuarea demersului de vindecare a vieții, experimentând și bucurându-ne de propriul potențial.
Corpul, în toate aspectele sale, înflorește din impulsul de a manifesta desăvârșirea, sănătatea și Viața. Corpul este aliatul nostru cel mai loial în adevărata călătorie pe care o începem în fiecare dimineață – călătoria vieții.
Călătoria vindecării tale se poate consolida cu lectura acestei cărți.
Interviu cu Mihaela Mîndreci
Redactor Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie