Lucia Cărămidariu

Lucia Cărămidariu

Trainer & Coach
Ședințe online

Cine este Lucia

După șapte ani petrecuți într-o companie multinațională, Lucia a ales să-și creeze propriul drum, ghidată de pasiunea pentru lucrul cu oamenii. De aproape 20 de ani, își dedică energia dezvoltării personale și profesionale a celor din jur prin coaching, training și programe de autocunoaștere. În prezent, studiază și este pasionată de NMG( Noua Medicină Germanică), explorând noi modalități de a susține creșterea și transformarea personală.

La Clinica Marfil, Lucia aduce o prezență caldă, structurată și profund orientată spre rezultate. Crede cu tărie că fiecare om are un potențial mai mare decât își imaginează, iar rolul ei este să creeze contextul propice pentru ca acesta să se manifeste.

 

Formare și experiență

  • Facultatea de Științe Economice, Timișoara
  • Certificare internațională în Management Accounting (CIMA) – Budapesta
  • Certificat de Formator acreditat
  • Peste 20 de ani experiență în resurse umane: recrutare, training, coaching, consultanță, teambuilding
  • Coordonare de echipe și proiecte complexe în companii multinaționale și antreprenoriale

 

Abordare

Lucia lucrează cu întrebări care deschid, exerciții practice și exemple concrete. Procesul este colaborativ: clientul este activ, prezent și implicat în propriile transformări. Rolul Luciei este să ghideze, să ofere perspective noi și să creeze un spațiu sigur pentru evoluție.

 

Cum decurge o ședință

Durată: 60 de minute
Format: Ședințe individuale
Modalitate: Online (Teams)
Acces: Linkul de conectare este transmis prin email, după programare

La început se stabilesc obiectivele și prioritățile. Se explorează împreună subiectele relevante pentru client, folosind instrumente de coaching și exerciții aplicate. Ședința se încheie cu concluzii clare și pași de integrare în viața de zi cu zi. Procesul este flexibil și adaptat ritmului fiecărei persoane.

 

Programări & costuri

Ședință individuală
Disponibilitate: Luni – Vineri, 10:00 – 18:00

Recomandă acest Terapeut

Dă o notă și scrie câteva cuvinte despre experiența ta cu acest Terapeut.

Recomandări

Ioana Tarnauceanu
Lucia este o persoană educată și politicoasă care cunoaște foarte bine modul de a te ajuta și de a te îndruma în drumul cunoașterii de sine . Tonul cald al vocii ei îți transmite încredere și optimism!
Valeria
O seara, un webinar, o temă, care s a potrivit exact cu starea mea momentana, exact ce mi as fii dorit. Foarte bine si frumos prezentat, cuprinzator, deosebit! Lucia, multumim frumos, pt. modul tau blând, clar, explicit si empatic de a ne deschide mintea, sufletul si inima spre EU ul nostru, sa fim motivati, cu tot optimismul sa devenim cea mai buna versiune a noastra! A fost minunat, exercitiul de a ma vedea in 02.12.2026, in cea mai buna versiune a mea! Emotionant! Multumiri si aprecieri, sincere, Luciei Caramidariu! 🙏❤️⭐
Jolan
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️