Ziua Mondială a Sănătății Mentale, stabilită încă din anul 1992 de Federația Mondială pentru Sănătate Mentală, este omagiată în fiecare an pe 10 octombrie și reprezintă un prilej cu care, atât comunitățile profesioniștilor în sănătate mentală, cât și ale persoanelor preocupate de sănătate în general, se unesc în jurul acestei teme cu scopul de a  crește gradul de conștientizare și de educație colectivă și de a crea o calitate mai subtilă a înțelegerii și gestionării acestor afecțiuni și a tulburărilor de comportament.

Necesitatea de a acționa în acest sens este esențială deoarece sănătatea mentală are valoare intrinsecă și fundamentală și este parte constitutivă a stării noastre de bine.

Boala mentală, numită de asemenea tulburare a sănătății mentale,se referă la o gamă vastă de afecțiuni ale sănătății mentale, adică tulburări ale dispoziției, rațiunii și comportamentale.

Fără să facem o prezentare exhaustivă, amintim câteva dintre cele mai comune: depresia, tulburările anxioase, de alimentație și comportamentele adictive. Mulți oameni manifestă probleme de sănătate mentală, uneori. Dar o problemă de sănătate mentală se transformă într-o boală mentală atunci când semnele și simptomele devin permanente, cauzează stres și afectează capacitatea normală de funcționare a organismului.

Sănătatea mentală cuprinde bunăstarea emoțională, psihologică și socială și este importantă în toate etapele vieții noastre, începând cu copilăria, adolescența și până la vârsta adultă sau senectute.

Starea sănătății noastre mentale ne ajută să stabilim felul în care gestionăm stresul,  cum relaționăm cu ceilalți oameni sau modul în care luăm decizii și dăm formă lumii în care trăim.

Sănătatea mentală este determinată  de o interacțiune complexă de factori de stres și vulnerabilitate individuali, sociali și structurali.

Mai mult decât atât, sănătatea mentală este un drept uman fundamental.

Sănătatea mentală reprezintă un factor determinant în dezvoltarea personală.

Afecțiunile din registrul sănătății mentale includ  tulburări mentale, dizabilități psihosociale, dar și alte stări mentale asociate cu un nivel ridicat de neliniște sau risc de comportament autodistructiv.

Sănătatea mentală ne poate ajuta să:

Când semnele nu mai pot fi neglijate

Semnele și simptomele unei boli mentale pot varia în funcție de tulburare, circumstanțe și alți factori, influențând emoțiile noastre, gândurile sau comportamentele.

Enumerăm câteva indicii și simptome:

Uneori, simptomele unei boli mentale apar ca probleme fizice, precum o durere de spate, de stomac, durere de cap, dar și alte stări de disconfort inexplicabile.

Ce înseamnă stigmatizare, prejudecată sau discriminare a persoanelor cu tulburări mentale?

Multe dintre persoanele care suferă de o boală mentală nu primesc ajutor pentru aceasta. Deseori, ele evită sau pur și simplu întârzie căutarea unu tratament, de teamă să nu fie tratate diferit sau chiar marginalizate de comunitate.

Stigmatizarea, prejudecata și discriminarea persoanelor cu o boală mintală poate reprezenta un mod subtil și evident de a le cauza și mai multă suferință. De aceea, este deosebit de important să cunoaștem cum se manifestă și ce putem face ca să eliminăm aceste bariere care împiedică afirmarea unei atitudini corespunzătoare față de toți oamenii.

Stigmatizarea ia naștere din lipsa de cunoaștere sau din teamă, ambii factori influențând în mod negativ și necorespunzător abordarea sănătății mentale.

Există trei tipuri de stigmatizare:

Stereotipuri și prejudecăți  – Persoanele cu o boală mentală sunt periculoase, incompetente, vinovate de situația lor și de neînțeles.

Stereotipuri și prejudecăți  – Sunt periculos, incompetent și vinovat.

Stigmatizarea nu afectează doar persoanele care suferă de o tulburare mentală, ci și pe cei care le susțin, prieteni sau familie.

Să cunoaștem sau să fim în contact cu o persoană cu o boală mentală reprezintă în sine o formă de a reduce discriminarea, pentru că diminuează teama și crește conștiința de a trăi cu o boală mentală. Oamenii care vorbesc și își împărtășesc experiențele îi pot ajuta și pe ceilalți să își împărtășească propriile situații, căutând cea mai bună modalitate de a se trata, cu mai multă lejeritate. 

Cum putem noi contribui și veni cu soluții pentru reducerea stigmatizării?

Crizele psihologice și tehnici de intervenție

O criză psihologică apare atunci când o persoană se simte copleșită de problemele sau situațiile dificile pe care nu știe cum să le gestioneze. Din această cauză se poate simți tristă, speriată, supărată sau confuză, nu poate sau îi este greu să gândească cu claritate și să ia decizii.

Uneori, putem să observăm aceste schimbări de stare și de comportament chiar la persoanele dragi, un prieten apropiat sau chiar un membru al familiei. Să fim toleranți, să le fim alături și chiar să îi  ghidăm în unele cazuri spre suportul unui specialist, astfel încât să nu treacă singure prin aceste provocări ale vieții, reprezintă modul nostru de a le arăta că ne pasă, că le respectăm experiențele și că există soluții de specialitate, care pot explora aspectele subtile ale acestor situații, până la ameliorarea și rezolvarea lor.

Care sunt câteva dintre tehnicile de intervenție în crize?

Există însă și lucruri pe care e indicat să le evităm ca să nu înrăutățim situația de criză a cuiva.

Aceste tehnici de intervenție de bază în crizele psihologice pot fi învățate și folosite de aproape oricine vrea să ajute un alt semen într-un moment dificil. Esențial este să ne dezvoltăm empatia, răbdarea și disponibilitatea de a asculta fără a judeca și în situațiile limită să îndrumăm spre suportul de specialitate al unui profesionist în sănătate mentală, care dispune de  experiență și un registru corespunzător de metode și tehnici de intervenție.

Cum vorbim despre problemele de sănătate mentală?

Pentru a obține ajutor, primul pas este să ne exprimăm dorința, să solicităm ajutorul. Însă, deseori, poate fi foarte dificil să știm de unde să începem sau cu cine să vorbim.

Când există probleme emoționale, primul lucru care trebuie făcut este găsirea unei modalități de a vorbi despre emoțiile experimentate. Pentru mulți dintre noi acest lucru se dovedește a fi o provocare, în special când dialogul este purtat cu alte persoane sau când nu știm cum să începem conversația, cu cine și ce să spunem.

Să vorbești cu altcineva despre sănătatea ta mentală poate fi dificil, dar esențial atunci când vrei să primești ajutor. 

Pentru început,  identificarea propriilor emoții și notarea lor pe un caiet, poate fi foarte utilă, un proces care pregătește dialogul ulterior cu o persoană din exterior, prieten sau specialist în sănătate mentală.

Să ținem cont că nu există o singură cale de a vorbi despre sănătatea mentală și nici persoana perfectă, însă ce contează cu adevărat este să găsim acel om, alături de care să nu simțim greutatea dialogului referitor la problema cu care ne confruntăm, acel om care simțim că ne ascultă,              într-adevăr. Pas după pas, se creează calea.

Să nu uităm că exemplul propriu poate servi drept ajutor și imbold și celorlalți spre curajul de a-și găsi sprijin și însănătoșire. Este surprinzător să constatăm că împărtășind experiențele proprii, ne dăm nouă înșine prilejul de a deveni mai conștienți de importanța menținerii sănătății, la toate nivelele.

PsihoEducația, prin informarea corespunzătoare și permanentă crește nivelul de conștientizare asupra importanței sănătății noastre, dar și a membrilor familiei, prietenilor sau a altor membrii ai comunității. 

PsihoEducația rafinează și consolidează calitatea noastră umană, dar și capacitatea uluitoare de a ne înțelege și gestiona  în mod asumat ceea ce simțim și prin urmare, ceea ce trăim.

Articol Sănătatea Mentală – Drept uman universal

Redactor: Mihaela Cristea

Clinica Marfil -Cursuri și Terapie

Surse:

  1. L.Sherman. (10 aprilie, 2023). How To Help Someone Having a Mental Health Crisis.
  2. Psychiatry.org – Ce însemană stigmatizarea și discriminarea?
  3. Childmind.org – Cum vorbim despre problemele legate de sănătatea mentală? (articol)

În această zi specială, ne arătăm recunoștința, considerația și prețuirea față de activitatea profesională a psihoterapeuților, cei care au urmat și consolidat calea de schimbare a opticii în domeniul atât de amplu și de fascinant al minții umane.

Azi, 25 Septembrie, ne propunem să subliniem importanța și contribuția Psihoterapiei în sănătatea mentală și emoțională a omului și în medicina modernă.

„Psihoterapia este o disciplină științifică de sine stătătoare”, care tratează cuprinzător, structurat și planificat disfuncții, tulburări de comportament sau boli, ca urmare a unor factori atât psiho-sociali, cât și psihosomatici.

Persoana calificată pentru practicarea psihoterapiei deține titulatura de psihoterapeut. Iar aceasta se obține printr-o cercetare susținută și îndelungată.

Calitatea de psihoterapeut implică studii psihoterapeutice, cunoștințe științifice și în permanență consolidate și înnoite de psihoterapie psihanalitică, sistemică și familială, cognitivă, comportamentală și umanistă. 

Psihoterapeutul este, mai întâi, licențiat în Psihologie, pentru a dobândi cunoștințe solide despre fundamentele acestei discipline. După obținerea licenței, urmează un program de masterat, unde aprofundează studiile în domeniu. Pentru a putea practica psihoterapia, este necesară o formare suplimentară într-un institut psihoterapeutic acreditat, care oferă specializarea adecvată în psihoterapie. O etapă deosebită a formării sale este supervizarea, care aduce cu sine experiența practică, după aceasta, următorii pași sunt certificările și acreditările conferite de Colegiul Psihologilor din România și care atestă dreptul legal de practică în țară, în unele cazuri specifice, inclusiv în străinătate. 

Psihoterapeutul este un profesionist dedicat îmbunătățirii sănătății mentale și emoționale a clientului, obiectiv pe care îl atinge prin utilizarea unei game largi de metode și tehnici. În prezent, există peste 400 de modalități de psihoterapie, fiecare având un impact diferit în funcție de nevoile și contextul clientului. Mai jos sunt enumerate câteva dintre acestea:

Pe lângă acest arsenal de modalități psihoterapeutice pe care le cunoaște în amănunt și le aplică în situațiile corespunzătoare, măiestria unui psihoterapeut și eficiența sa izvorăsc dintr-un profund sentiment de iubire și de prețuire față de semeni, sănătate și viață.

“Cu empatie profundă, psihoterapeutul ajută oamenii să-și reconstruiască relațiile, nu doar cu ceilalți, ci și cu sinele. Este o muncă de finețe, de echilibru între ascultare activă și intervenție terapeutică. Fiecare progres, fie el cât de mic, este o victorie pentru ambele părți – client și terapeut.” – Psihoterapeut Gabi Bădăluță

Un psihoterapeut eficient identifică și definește comportamentele nepotrivite, este în permanență concentrat pe procesul terapeutic demarat, stimulează gândirea creativă a clientului încurajându-l să exploreze diferite soluții. Psihoterapeutul are o viziune cuprinzătoare asupra contextului social și emoțional al clientului precum și de influențele mediului său. În sesiunile sale de terapie, psihoterapeutul alege întotdeauna setul cel mai potrivit de tehnici de lucru, îndrumă și este vigilent, îl ajută pe client să sesizeze urmările comportamentelor sale și îl învață să ia decizii asumate, sigure, realizând astfel avantajele pe care i le aduce schimbarea.

Psihoterapia, o istorie de secole

Deși am putea crede că psihoterapia este o știință modernă, zorii nașterii sale ne duc pe meleagurile Greciei și Persiei antice, utilizată în special pentru analiza de sine și reflecție, rolul fundamental al cuvântului și al schimbării obiceiurilor fiind asimilate de către majoritatea societăților umane ca metode pentru atingerea sănătății mentale.

În antichitate, fenomenele inexplicabile erau atribuite acțiunii unor forțe supranaturale precum zei, demoni și spirite. Iar zona psihică și tulburările mentale nu erau o excepție.

De exemplu, egiptenii considerau că sugestia este o formă de magie pe care o foloseau ca o completare a tratamentelor medicale, pe când grecii credeau că bolile fizice și mentale depindeau de dezechilibrul corporal a patru fluide sau umori (Teoria științifică a celor patru umori a fost dezvoltată de Hippocarte și are la bază teoria lui Empedocle, în care se înainta ideea că funcționarea corpului are la bază interacțiunea a patru umori (lichide): flegma, bila neagră, bila galbenă și sângele). 

Aceste umori erau considerate esențiale pentru sănătatea fizică și mentală, iar echilibrul dintre ele determina starea de bine a individului. Dezechilibrul uneia sau mai multor umori era asociat cu apariția bolilor, iar tratamentele din acea perioadă urmăreau restabilirea armoniei dintre aceste lichide. Această teorie a influențat profund medicina timp de secole, fiind una dintre primele încercări de a explica funcționarea organismului și legătura dintre minte și corp.

În mod asemănător, în China sănătatea era înțeleasă ca balanța dintre forțele vitale. Forțele vitale sunt Qi (Chi) reprezintă energia vitală care circulă prin corpul uman și este considerată esența vieții; Jing, se referă la energia esențială sau energia congenitală, adesea asociată cu rezerva genetică a unei persoane; Shen reprezintă spiritul sau conștiința, și este asociat cu sănătatea mintală și emoțională; Xue înseamnă sânge și este considerat un tip de energie vitală care furnizează nutrienți și oxigen organismului. 

Forțele vitale reprezintă un concept care se referă la filozofia taoistă și medicina tradițională chineză și reflectând o viziune holistică asupra corpului și a universului.

Răzbind prin secole de căutări și schimbări, filosofi și medici precum Abu-Zayd și Avicena, au introdus în medicină conceptele de „sănătate mentală” și „terapie psihologică”, descriind un număr mare de alterări neuropsihologice care afectau ființa umană.

Odată cu Renașterea, Europa intra și ea în contact cu manifesările târzii ale psihoterapiei, epoca Evului Mediu împiedicând progresele acestui domeniu.

Denumirea de psihoterapie modernă ne întoarce în timp 200 de ani, perioadă în care medicul vienez Karl Mesmer (1734-1814) defineşte ca primă metodă terapeutică efectele hipnozei. Psihoterapia a fost utilizată pentru prima dată de doi medici olandezi, Fredrik van Eeden și Albert W. van Renterghem,         care-și tratau pacienții cu ajutorul inovativei metode a hipnozei, în clinica din Amsterdam pe care o conduceau „Clinică Pentru Psihoterapie.”

Evoluția psihoterapiei include nume și curente reprezentative în câmpul psihologiei omului, de la psihanaliza lui Freud, prin behaviorism, existențialism și terapiile lui Ellis și Beck pentru depresie, care au constituit bazele Terapiei Cognitive pentru depresie. 

Începând cu anii ’89–’90, scopul și preocuparea acestei discipline s-a îndreptat spre demonstrarea eficienței sale în probleme și tulburări concrete. Această perioadă a cunoscut și un apogeu al eclecticismului terapeutic, care consolida terapia cognitiv-comportamentală, ca una dintre cele mai renumite.

Câte curente au câștigat popularitate cu ajutorul acestei abordări a emoțiilor și a limbajului!

Rezultatele obținute și progresul în sănătatea mentală, dar și preocuparea față de o perspectivă integrativă, au determinat profesioniștii în domeniul psihologic să îmbrățișeze diferite combinații între terapia cognitiv-comportamentală, de exemplu, cu teoria cadrelor relaționale a lui Steven C. Hayes și tehnici de meditație, mindfulness pentru a obține o abordare  mai armonioasă și completă.

Sub lupa unei percepții unice

Situațiile dramatice cu care ne confruntăm uneori, devin mai ușor de integrat odată ce reușim să schimbăm viziunea asupra evenimentelor petrecute. 

Sprijinul poate veni din orice direcție, de la prieteni sau famiie, însă psihoterapia constă în aplicarea conștientă a unor procedee care influențează comportamentul individual.

Principiul de bază în psihoterapie este acela că modul în care o persoană percepe și evaluează propria stare, prin strategiile unice de adaptare, va impacta evoluția dereglării sau tulburării care-l afectează, obiectivul principal fiind ameliorarea, chiar recuperarea completă, prin modificarea acestor strategii.

Înțelegerea comportamentului uman și modificarea lui astfel încât persoana respectivă să trăiască ameliorarea și înlăturarea dificultăților existențiale reprezintă scopul și demersul inițiat de psihoterapeut. Inițial, acesta observă și evidențiază „problemele și particularitățile pasihice” ale persoanei, apoi o va îndruma să se elibereze de anxietate, depresia sau alte trăiri care îi afectează în mod negativ comportamentul, dar și relațiile cu cei din jurul său.

Ce alte obiective își propune psihoterapia?

Putem privi psihoterapia ca o relație interpersonală client-psihoterapeut, relație care caută să înțeleagă, să investigheze și să corecteze diferite forme de tulburări psihice, de care clientul vrea să se elibereze.

O altă perspectivă asupra psihoterapiei constă în faptul că generează modificări semnificative în personalitatea clientului, facilitând o adaptare mai stabilă și mai eficientă la mediu, precum și o restructurare profundă a acesteia. Aceasta este deosebit de benefică pentru persoanele care se confruntă cu tulburări de personalitate, ajutându-le să dezvolte strategii mai sănătoase de gestionare a emoțiilor și relațiilor interumane.

Cu Psihoterapia prin Istoria României

Această știință a început să înflorească în țara noastră, în special după Revoluția din Decembrie 1989, după o lungă perioadă de restricții impuse de regimul politic anterior.

S-a pierdut mult, dar s-a recuperat pe măsură.

Realizările românești consolidează literatura europeană de specialitate, iar noutăţile pe plan european sunt reflectate în apariţiile editoriale şi manifestările ştiinţifice din ţară. 

Contribuția remarcabilă a celui care a deschis calea manifestărilor și practicii psihanalitice în țara noastră, prin publicarea lucrării „Freud și psihanaliza în România” este Brătescu G. Deschiderea uimitoare oferită de el a fost întreținută cu un viu și constant interes pentru psihoterapie, în spațiul rezervat conferințelor în domeniu, în articole și practica clinică a numeroase personalități din zona oamenilor de știință, medici sau psihologi.

O altă contribuție inestimabilă adusă culturii și psihologiei românești o personalitate complexă, cu o nestăvilită preocupare pentru cercetare, predare și al cărei nume este prezent în numeroase publicații naționale și internaționale este doamna Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu – Psihologia Transpersonală (Vol.1 și 2) – „Se spune că existența oricărui om poate macula esența lui, de aceea voi continua să mă caut acolo unde domnește Lumina.”

Psihoterapia urmărește evoluția omului, pe toate planurile.

Așa cum sublinia Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu în lucrarea sa Psihologia Transpersonală Vol.II, educația holistică este o urgență pentru timpul nostru. „Aceasta poate distila ceea ce este mai prețios în orice ființă umană și, mai presus de toate, își poate recunoaște și regăsi natura sa divină și adevăratul loc pe care îl ocupă în lume.”

Stră-stră-stră procedee psihoterapeutice timpurii

Cuvântul și puterea lui spirituală, așa cum a fost folosit de grecii antici, era utilizat și în spațiul locuit de strămoșii noștri.

Toate aceste procedee psihoterapeutice populare fac referire la ceea ce, în cele mai multe cazuri, îi preocupă pe oameni: belșugul în viață, fertilitatea, sănătatea. 

În România, psihoterapia a fost copilul gestat în ani înflăcărați de cunoaștere, schimbare și dezvoltare, în perioade albe sau de stagnare, în brațele unor părinți poligloți, „reprezentați mult timp de organizații din exterior”. Împărtășind același interes față de ființa umană, nevoia de învățare a ambelor părți a rămas în permanență vie.

Dezvoltarea inteligenței emoționale, a prevenției și a menținerii unei stări de sănătate optime prin furnizarea unei game vaste de soluții terapeutice și de creștere personală, reprezintă obiectivul și misiunea cărora li s-au alăturat experții în sănătate, din cadrul Clinicii Marfil.

Secretele sănătății sunt descifrate cu ajutorul îndrumării de specialitate a terapeuților, prin metode și tehnici de procesare conștientă a emoțiilor sau evenimentelor trăite dramatic, pentru înțelegerea subtilă a cauzelor anumitor afecțiuni și probleme și recuperarea emoțională completă, dar și a dobândirii unei capacități mai ridicate de a schimba modul în care este percepută o situație neplăcută sau cu potențial negativ asupra sănătății.

Activitatea profesională a psihoterapeuților contribuie zi de zi la îmbunătățirea calității vieții, creșterea conștiinței de sine și a sănătății.

În această zi sărbătorim triumful sănătății, ființa umană, în toată complexitatea sa.

Azi celebrăm aportul adus științei, PsihoEducației și evoluției personale de către psihoterapeuți și efortul lor profesional continuu.

Umăr lângă umăr, om lângă om, în metamorfoze simultane, fiecare aducându-și contribuția vieții, misiunea voastră, a celor care v-ați dedicat viața studiului, a șlefuirii permanente a adâncimililor minții și sufletului omului, să vă fie dar și împlinire sufletească!

Din tolba cu mistere a psihoterapeutului, taina primordială cu care înaintează în labirinturile psihologice ale omului se păstrează intactă și inepuizabilă, se încarcă cu generozitate, curiozitate, empatie și considerație față de măreția ființei umane și poartă numele de Iubire.

Pentru că Iubirea construiește. Unește. Iubirea întregește. Iubirea vindecă. Transcende.

Surse: „Istoria Psihoterapiei în România” – Psih.Psihanalist Ileana Botezat Antonescu, Psihoterapia -Un tratament fără medicamente – Irina Holdevici; Psihologia Transpersonală Vol II – Anca Munteanu; Istoria psihoterapiei; Muzeul de Psihologie al Clinicii Marfil.

Articol Vivat Psihoterapia!

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Redactor Mihaela Cristea

Ai întrebări sau propuneri legat de acest subiect?

În cazul în care acest articol nu a acoperit în totalitate subiectul acestuia și simți că există loc de îmbunătățire sau ai anumite întrebări specifice legat de subiect, contactează-ne.
Suntem deschiși la feedback și suport!

Trimite întrebarea ta legat de acest subiect

Profesia de psiholog și de profesor pe care magistral a înălțat-o spre predare, o așază pe Doamna profesor Anca Munteanu în aula celor care și-au depășit limitele, nesuspendându-și întrebările, dimpotrivă: regenerându-și „toate mirările lumii.’’

Anca Munteanu este profesor universitar doctor la Catedra de Psihologie a Facultății de Sociologie si Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara și decanul acestei facultati din 2004. Este doctor în psihologie (1981) si Doctor Honoris Causa. A desfășurat numeroase stagii de formare în psihoterapie experiențială, sub egida Societății de Psihoterapie Experiențială Română din București, dar și în psihologie transpersonală, la Institutul de Psihologie Transpersonală din Paris.

Este autorul a 14 cărți și peste 160 de studii și articole de specialitate apărute în țară și în străinătate și coautor la alte 39 de cărți. Aceste publicații reprezintă o necesitate intelectuală și spirituală a fiecărui psiholog contemporan sau om înzestrat cu darul curiozității și al descoperiririlor revoluționare.

Doamna profesor Anca Munteanu inițiază în fiecare an evenimente științifice sau cu caracter cultural, al căror scop este de a răspândi cunoașterea și  necesitatea realizării celor mai regeneratoare direcții din psihologia de azi.

Despre psihologia tradițională consideră „că trebuie să renunțe la idealul clasic al obiectivității riguroase, din moment ce există multe situații care o subminează (…): acțiunea fenomenului placebo (…), perturbarea funcționării unor aparate de laborator prin simpla prezență a unei anumite persoane (cazul lui Pauli fiind de notorietate). „Ca om care slujește psihologia de peste patru decenii, transformarea ei într-o disciplină zgribulită, nedemnă de statutul imperial pe care îl merită și detrecutul său eroic (cel puțin în România), mi-ar provoca o dureroasă rană narcisică.’’
Psihologia Transpersonală – Peregrinaj dincolo de văl Volumul 1 – Anca Munteanu

Psihologia Transpersonală este publicată în două volume, din ambele, gradual resimțindu-se impulsul și necesitatea evoluției psihologiei, prin validarea dimensiunii spirituale, cu tradiție milenară și fundamente științifice –  o operă magna, așa cum spunea Prof.univ.dr. Dumitru Constantin -Dulcan.

Prin oameni, cunoașterea capătă putere transformatoare și ca atare, „și psihologia va trebui să devină, în mod inexorabil, o știință holistică, o știință a omului integral.(…)’’
(A. Gavreliuc, 2013 – Psihologia Transpersonală – Peregrinaj dincolo de văl Volumul 1 – Anca Munteanu )

Într-un scurt interviu acordat cu ocazia Zile Psihologului, doamna profesor Anca Munteanu, un psiholog și om remarcabil, a împărtășit cu noi câteva răspunsuri la întrebări legate de universul psihologiei și de profesia de psiholog:

  1. – Doamnă profesor, ce anume v-a determinat să alegeți profesia aceasta?
    De ce Psihologia și ulterior Psihologia Transpersonală?

R:  Profesiunea de dascăl universitar în psihologie, care și astăzi îmi înobilează viața, se datorează unui șirag de întâmplări fericite. Spun acest lucru deoarece, inițial, am susținut admiterea la secția de filosofie a Universității ieșene, iar din anul al treilea, odată cu înființarea specialității de psihologie-pedagogie, am frecventat și acest domeniu, așa încât la capătul celor 5 ani, am dobândit o dublă specializare, în filosofie și respectiv, în psihologie-pedagogie.

A fost o opțiune inspirată, întrucât în perioada celor aproximativ 10 ani de „glaciațiune” a psihologiei (când ea a fost efectiv ștearsă dintre disciplinele acceptate de regimul ceaușist), eu am putut preda filosofie și pedagogie. Există în această conjunctură și o picătură de umor, căci în anul 1981, când am obținut titlul de doctor în psihologie, dobândisem un titlu științific într-o disciplină, atunci inexistentă oficial în România. Păstrând registrul umoristic, mă consolez astăzi cu o explicație în cheie cuantică, conform căreia nimicul înseamnă totul.

Pasiunea electrizantă pe care o nutresc pentru psihologie nu este de circumstanță, pentru că dat fiind arborescenta ei complexitate, precum și caracterul ei fluid, eterat, inefabil, m-au transformat pe viață în ucenicul ei itinerant.

Cât privește apropierea mea de psihologia transpersonală, care datează de peste două decenii, ea se datorează faptului că sunt un căutător de mistere, adică un mistagog, care caută dincolo de aparențe și care nu se poate consola cu noul format de psihologie, ce a transformat idealul cuantificării și al instrumentului statistic în autentice edicte papale, consolându-se doar cu cochilii goale, prădate de perle, adică de freamătul însuși al vieții. Desigur, nu contest beneficiile incontestabile pe care experimentul și statistica le-a adus în procesul de scientizare al psihologiei, dar trebuie să menționez că prin acest dataism (adică exces de date, despre care vorbea Y. Harari), ea a ratat sondarea integralității triontice a fiintei umane (prin ignorarea dimensiunii spirituale și implicit a problemelor perene).

Fără îndoială, fiecare om e un amalgam de tenebre și lumini, dar dincolo de tensiunea acestei antinomii, generatoare de flacără, nu putem eluda sacralitatea care îl amprentează. Pe scurt, promovând orientarea transpersonală mi-am exersat cutezanța de a privi și dincolo de văl, ceea ce mi-a dezvăluit câteva dintre perenitățile lumii.

  1. Cum v-a îmbogățit universul această practică?

R: Fără îndoială, compania diverselor sorturi/curente din psihologie m-au modelat mereu, întrucât, în opinia mea, psihicul uman seamană oarecum cu păpușile Matrioșka. Prin urmare, ca să ajungi la ultima păpușă, cea purtătoare de esență, nu trebuie să te lași sedus de păpușile de pe traseu, oricât de seducătoare și accesibile sunt acestea. Iar pentru mine, descoperirea psihanalizei mi-a inoculat dorința de a căuta și mai adânc, și astfel, am ajuns la psihologia transpersonală, care mi-a exersat simțul adâncului și dorul de înălțimi.

  1. Care sunt calitățile pe care ar fi bine să le dețină un viitor psiholog?

R:  Întrucât, așa cum spuneam, știința psihologică fiind un domeniu atât de complex și de inefabil reclamă din partea psihologului o multitudine de calități. Desigur, n-am să evoc decât pe cele mai importante.

Din punctual meu de vedere, psihologia se află sub zodia Meșterului Manole, adică este o zidire ce trebuie reluată mereu, adică necesită din partea slujitorilor ei, o minte deschisă, ce nu are voie să se instaleze confortabil în nici o teorie, oricât de modernă și prizată ar fi aceasta la un moment dat, ci să-și asume curajul și truda resemnificărilor permanente.

Și întrucât psihicul este o îngemânare de câmpuri diafane și multicolore, asemenea  unei picturi impresioniste, cred că un psiholog trebuie să conteze nu doar pe rațiune, ci și pe afectivitatea sa, pe rigoare și acuratețe, funciare experimentului și statisticii, dar și pe subtilitatea bizantină a nuanțelor, specifică analizelor calitative.

Prin urmare, un psiholog autentic este acela care știe să asculte dicteul sec, rece, auster al cifrelor, dar știe și să nu-și juguleze vibrația inimii. Altfel spus, pentru a sonda adâncimile semenului său, dincolo de cețurile lui interioare și a-i activa resursele sale tămăduitoare, psihologul trebuie să ajungă într-o stare de flux, ce presupune inexorabil simbioza dintre minte și inimă.

Un bun psiholog, care dorește să fie o autoritate în domeniu și nu doar un simplu simbriaș, nu are voie, niciodată, să se instaleze în certitudini epistemice, de aici rezultă provocările și fascinația psihologiei.

  1. Psiholog – profesie nobilă. Care ar fi contribuția psihologului în viața unei persoane?

R: Rostul unui psiholog este unul crucial (și tot mai evident în vremurile destabilizatoare pe care le trăim), deoarece el realizează o autentică ecologie lăuntrică a semenului său, pentru a-i activa izvoarele de armonizare și tămăduire ale acestuia, și a-i consolida astfel reziliența și speranța în regăsirea culorilor vieții.

            Munca lui este la fel de migăloasă și dificilă ca și restaurarea unui tablou deteriorat de vreme și vremuri, adică presupune măiestrie, finețe, răbdare, delicateță și o imensă empatie. În absența acestor calități pot surveni deteriorări ireversibile, dar dacă totul se încununează cu un succes, la capătul drumului, acest vajnic însoțitor readuce lumina în privirea celui pe care l-a asistat.

  1. Sunteți profesor universitar doctor la Catedra de Psihologie a Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, și decanul acestei facultăți din 2004. Doctor în Psihologie și Doctor Honoris Causa, ca să menționăm doar două distincții cu care v-au fost recompensate devotamentul și studiul acestei științe. Ce v-a hrănit interesul în toți acești ani?

R:  Cred că ceea ce mi-a menținut nestinse deschiderea și interesul față de psihologie, în toți acești ani, este nu numai iubirea mea irepresibilă față de om, dar și dorința de a-l cunoaște în fibra sa cea mai tainică, întrucât am certitudinea că psihicul uman este un mister de o profunzime și subtilitate aparte, în care este encodat întregul Univers.

  1. Îmi amintesc ce ați spus la un moment dat – și am în suflet afirmația aceasta ca o valoare de dezvoltat – Nu contează unde înveți, ci cât înveți!
    Când știe sau cum știe un psiholog (cred că e valabil și în alte profesii) că este un psiholog în adevăratul sens al cuvântului, un psiholog complet?

R: În opinia mea, un psiholog autentic este acela care nu se lasă confiscat de nici o modă existentă la un moment dat, deoarece a înțeles că orice orientare este unilaterală, parcelară și că doar toate la un loc pot cartografia întregul și, în plus, că toate curentele existente pot convețui complementar și întregitor în contextul unei viziuni holistice despre om. Mai precis, că ele nu sunt rivale deoarece reflectă nivele diferite ale conștienței multi dimensionale.

De asemenea, un psiholog performant va alege din paleta multiplu constelată de orientări, existente astăzi pe mapamond, pe aceea cu care rezonează cel mai mult în fibra sa profundă, manifestând respect și toleranță față de confratele său care slujește un alt current.

În plus, un psiholog bun este iubitor de cultură, de metafore și simboluri, pentru că acestea din urmă sunt mesageri pentru partea din om care a rămas Dincolo.

În plus, un psiholog adevărat va rămâne mereu sub vraja nesățioaselor întrebări ale psihologiei.

  1. Sunteți autor a numeroase expuneri științifice, cărți, co-autor și coordonator de lucrări de specialitate, ați oferit cititorilor adevărate nestemate de purtat prin suflet, sunteți un meta-psiholog! Ce și-ar mai putea dori un om cu darurile dumneavoastră?

R: Chiar dacă sunt înzestrată, ca orice om, cu unele daruri, am încă multe de șlefuit. Altfel n-aș mai fi în această dimensiune. Dacă mă gândesc mai atent, mi-aș dori să am aptitudini muzicale, ca să pot cânta la pian.

  1. Ce alte pasiuni aveți? Și dacă-mi permiteți, care considerați că este direcția spre care se îndreaptă psihologia în zilele noastre?

R: Dintre pasiuni, prima în top se plasează detașat lectura (acest „viciu nepedepsit”, cum afirmă R. Barthes), apoi muzica și călătoriile.

Cât privește destinul psihologiei de astăzi, sper, într-un puseu de optimism, că orientările umaniste vor deveni suficient de viguroase și ofensive, pentru a contracara panta excesiv de tehnicistă pe care a alunecat psihologia academică și care a devenit o știință in vitro, cu alură de fast food, ce ratează problemele cruciale ale ființei umane.

  1. Ce ați recomanda acelora care vor să se apropie și să aprofundeze știința sufletului?

R: Candidaților la psihologie le-aș atrage atenția că această știință deosebită și nobilă are mai multe niveluri de lectură, accesibile ucenicului pe măsură ce urcă. De aceea, nu trebuie să rămână încremeniți în imanență, slujind doar jocul de sirenă al aparențelor.

  1. Un gând, un impuls, o taină…….

R: Pentru final, doresc să apelez la o parafrază din C. Noica, ca o profesiune de credință: „Dacă iubiți muzica sufletului, pierderile, curgerile, creșterile, dacă vă plac geometria și rigoarea fără să vi se împietrească inima și mintea, dacă aveți un dram de nebunie și un munte de măsură, veți îmblânzi cândva psihologia”.

            „Și pentru că astăzi este ziua noastră a psihologilor, vă urez tuturor să fiți mereu mândri și demni că slujiți această șansă.”

Interviu de Ziua Psihologului cu Prof.univ.dr. Anca MUNTEANU

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Spre sufletul omului

Psihologia – știință a sufletului, ca să ne întoarcem în timp și transmitere la originea cuvântului – studiază o gamă de funcții și procese mentale precum gândurile, limbajul, emoțiile, conștiința, percepția, motivația și personalitatea conținute în comportamentul uman.

Preocuparea față de descifrarea misterului ființei umane a traversat multe vremuri, multe minți, multe școli, oameni și transformări. Datorită acestei transcenderi și a explorărilor efectuate încă din antichitate, de către Platon sau Aristotel, în abordări disonante ale psihologiei, s-au consolidat pilonii studiului și ai evoluției în timp ai acestei științe.

Cu alte cuvinte, evoluția acestei preocupări a fost șlefuită cu devotament și iubire față de cunoașterea fină și în permanentă schimbare a ființei umane.

Psihologia, prin timp

Ca știință, psihologia își are originea la Leipzig, în laboratorul de psihologie experimentală al lui Wilhelm Wundt.

În prezent, Psihologia este o profesie proeminentă pentru dezvoltarea societății, prin prisma caracterului său social, dar și al instituțiilor de formare și de studiu, răspândite peste tot în lume.

Psihologia și implicit profesia de psiholog, își menține – ba chiar își amplifică, datorită  pregătirii, activității profesionale și a rezultatelor obținute de specialiști în diferite zone de desfășurare – importanța și necesitatea în societate.

Ramuri ale psihologiei au oferit o bogată sursă de studiu, sprijin, apropiere și înțelegere acelora care au realizat că evoluția omului, sănătatea și starea de bine  necesită cuprinderea tuturor componentelor sale, văzute și nevăzute.

Într-un fel, psihologul este concretizarea celor neștiute, neexplorate ale fiecăruia dintre noi, este bastonul-observator și îndrumător în situații de neclaritate sau provocatoare. Relația stabilită între psiholog și client transcende barierele cunoscute și generează deschiderea căii spre cunoaștere și vindecare.

Profesia de psiholog ocupă un rol deosebit în domeniul sănătății omului.

De câte ori, în câte moduri și cu câți dintre noi nu s-a demonstrat astfel?

Toate reprezintă tot atâtea ținte pe care un psiholog devotat le dobândește în ședințele de consiliere sau de terapie pe care le desfășoară.

Psihologia în România

Aceleași rădăcini germane le are și evoluția psihologie în țara noastră, prin aportul oferit de discipolii lui Wundt.

Din 2004, în fiecare an în data de 27 Mai, instituțiile acreditate și reprezentanți ai comunității psihologilor din România sărbătoresc Ziua Psihologului, – un eveniment care marchează exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, care a dus la înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și reunește și promovează practicienii din cadrul acestei nobile profesii.

Menționăm și noi câțiva dintre cei care au pus bazele și au dat mai departe ștafeta cunoașterii, așa cum le-a fost permis:

Încă avându-i în conștiința colectivă pe cei care au înaintat contribuția lor evoluției psihologiei, menținem calea de înaltă cunoaștere cu recunoștința profundă pe care o exprimăm față de profesia și aportul educațional, științific și cultural al unui psiholog emerit, Prof.univ.dr. Anca Munteanu.

Doamna Profesor susține și conține cu o capacitate spirituală nemărginită, valoarea PsihoEducativă și cu caracter primordial uman al proiectelor și activității pe care o desfășoară specialiștii în sănătate ai Clinicii Marfil.

Pentru toată contribuția adusă peisajului psihologic autohton și nu numai, îi suntem cu onestitate recunoscători și în egală măsură, moral datori să cunoaștem și să conștientizăm necesitatea unei viziuni sănătoase asupra omului și a vieții.

Drept urmare, în această zi, transmitem apreciere, susținere și recunoaștere psihologilor care și-au dedicat energia și timpul cunoașterii, însoțirii și înțelegerii celorlalți, făcând prin munca lor, lumea noastră un loc mai bun și mai frumos!

Recunoștința ni se îndreaptă de asemenea spre colegii noștri:

Vă dorim să vă bucurați de experiențe inovatoare în profesia pe care o desfășurați!

Psihogenealogia – această vastă și însemnată ramură a psihologiei a cunoscut de-a lungul timpului o explorare ascendentă, în special datorită lui Anne Ancelin Schützenberger care i-a dat numele, efortul său profesional fiind susținut ulterior prin studiului și cazuistica unui număr mare de psihologi și psihoterapeuți pasionați de acest cufăr cu instrumente terapeutice deosebit de valoroase. 

Psihogenealogia arată cum suferințele și problemele experimentate de o persoană în prezent în viață sunt determinate de aspecte sau circumstanțe care nu au fost edificate sau abordate corespunzator, într-un mod care să onoreze viața, de generațiile precedente ale clanului său.

În lista cu numeroase formări ale psihologului și psihoterapeutului Brîndușa Andrei, studiul legăturilor transgeneraționale rămâne o temă deschisă aprofundării și o resursă specială și exactă de identificare a cauzelor subtile ale anumitor afecțiuni fizice sau psihologice, dar și de înțelegere a acestora și chiar de vindecare. 

Brîndușa ne introduce în universul familial, asimilat inconștient și negreșit de toți membrii, sprijinul său fiindu-ne felinar aprins prin cotloanele neexplorate și umbrite ale clanului familial. 

Ce facem atunci când vrem să aflăm de unde venim?

Nevoia cunoașterii și a vindecării noastre profunde este un îndemn la o educație de care toți am merita să ne bucurăm. Soluțiile se află în descifrarea și integrarea sănătoasă a tuturor celor care au primit viața într-un clan. Studiul arborelui genealogic și al psihosomaticii aduc o perspectivă nouă și revelatoare de a ne raporta la tot ce ni se întâmplă și ne oferă totodată libertatea eliberării unor „saci grei”, pe care nu știam de ce i-am purtat pe cărarea vieții noastre cu atâta loialitate. 

Un terapeut oferă claritate acestui demers de a desluși forța ițelor invizibile care ne mișcă din interior, prin viața de familie, de cuplu sau în profesia pe care o alegem. Astfel, ne vom regăsi locul în clanul familiei și de acolo, cu iubire și recunoștință, putem începe să construim viața pe care dorim să o trăim.

Experiența acumulată în ședintele din cabinet consolidează îndemnul la îmbunătățirea aspectelor vieții, prin cunoașterea poveștilor de viață ale membrilor familiei, atât cât este permis, astfel încât să nu mai fie repetate inconștient de unul din descendenți. Există o memorie colectivă inconștientă și „de elefant“, am spune, conform căreia alegerea unei meserii, a partenerului, căsătoria sau numărul copiilor, se transmit din generație în generație – suntem verigi ale acestor loialități transgeneraționale.

Adesea, regăsim în familie medici, profesori, ingineri din tată în fiu sau membri ai familiei care se căsătoresc sau trăiesc evenimente traumatizante și diverse accidente, în aceeași perioadă sau la aceeași vârstă. Brîndușa povestește cum aceste afinități transgeneraționale sunt descoperite prin studiul arborelui genealogic de familie, prin recreerea schematică a trei-patru generații, pe cât posibil, ale clanului și cum, fără să fim conștienți, ele determină anumite dezechilibre sau boli ale unuia dintre urmași, în semn de onorare a unei suferințe netrăite sau ascunse de strămoșii săi.

Ce se întâmplă? – Te dor strămoșii

Cineva din clan, unul dintre predecesorii mei trăiește un conflict puternic la nivel psihic, o dramă, un accident grav care i-au impactat existența, iar eu, descendentul său, sufăr de o afecțiune, de o boală, în plan emoțional sau fizic. Fiecare familie are povestea sa proprie și succesele, rivalitățile interne, dramele, doliurile neincheiate sau comportamentele autodistructive se transmit în generațiile următoare. Istoria clanului este condiționată în mod subtil îndeosebi atunci când trăirile sau suferințele nu au putut fi rezolvate sau asumate și au fost trecute sub tăcere și ascunse, sub semnul unei așa-zise măsuri de protecție. Însă aceste circumstanțe, aceaste tipare sunt transmise între diferite generații ale aceluiași clan, condiționând viața celor implicați.

Efectele limitative ale acestei „moșteniri” ne invită să studiem anumite perioade sau episoade care au marcat semnificativ viața antecesorilor noștri, până când vom putea localiza originea blocajelor și ale dezechilibrelor actuale. 

Brindușa vorbește despre construirea arborelui genealogic, ca instrument terapeutic al legăturilor transgeneraționale, ca parte dintr-un proces holistic de vindecare. Arborele genealogic reprezintă, în acest caz, instrumentul principal de lucru, elementul central al procesului terapeutic. 

Clopoțelul deșteptător

Din fericire, tot mai multi dintre noi accesăm informații care fac trimitere la relația dintre emoții și boli și, înțelegând această simbioză puternică, apelăm la sprijin de specialitate, consultăm un terapeut cu ajutorul căruia să putem descoperi cauza a ceea ce ni se întâmplă și a o putea rezolva cu asumare și respect față de cele petrecute. Acest proces de explorare a lucrurilor nevăzute, nepalpabile din istoria familiei reprezintă o formă de îmbunătățire a calității vieții și de asumare a responsabilității față de aceasta, cu stare de prezență și iubire. 

„- Brîndușa, când apelează oamenii la terapie?

– În general, când arde tare! E ceva ce amână de cele mai multe ori, poate în lipsa unui nivel ridicat de conștiență și iubire de sine.”

Ce ne spunem când ne refuzăm iubirea?

„Nu e cazul. Nu e necesar. Nu e momentul„ – loiali unui proces rezistent de autosabotare.

Teama de a sta față în față cu „scheleții din dulap“ este deseori mai mare decât dorința de a ne elibera, de a ne face bine, fizic si emoțional.

Din bogata sa experienta profesională, Brîndușa a remarcat cu ușurință procentul covărșitor de femei care apelează la un proces terapeutic, ele manifestând o mai mare deschidere față de simțire, față de lumea invizibilă și față de lucrurile pe care nu le putem atinge și care nu au neaparat o formă materială.

În ceea ce privește bărbatul – sexul tare, cum spune sintagma – istoria, regulile societății și ale familiei, rolul de bărbat în casă, au fragilizat în mare măsură structura lor. E multă sensibilitate reprimată în aceste programe de mascul Alpha, „e rușine să plângi, trebuie să fii tare”. În acest sens, femeile se arată mai dispuse „să își deschidă dulapul cu scheleți”, să vorbească despre emoțiile și trăirile lor, iar partea de studiu al arborelui genealogic implică autodeterminare și autodisciplină fiindcă multe detalii rămân necunoscute și atunci intervine greul, copleșeala, tendința de a renunța… „Păi, nu mai are cine să îmi spună! Pe cine să mai întreb?“ Căutarea este continuată uneori în afara acestor întrebări adresate rudelor și e bine de știut că răspunsurile pot fi găsite în arhivele unor instituții, de exemplu. Datele cu care se opereaza sunt cele de naștere, căsătorie și de deces.

Atunci când începem să sondăm în clanul familiei, există două reacții de bază din partea celor abordați să participe la proces: 

Dorind să seteze un cadru general, în ceea ce privește psihogenealogia, Brîndușa subliniază câteva aspecte importante de luat considerare:

„Suntem setați să ne onorăm clanul``. Și pentru aceasta, există două modalități:

Constientizarea este eliberatoare. Tot ce nu aducem în conștiență, ne conduce. Să devii conștient înseamnă să înțelegi circumstanțele subtile care reprezintă rădăcina problemei. Când ajungem în acest punct, încetăm să mai reparăm și putem alege să facem ceva diferit, primul pas în obținerea vindecării, dezactivând conflictul emoțional, pornind de la înțelegere totală. În studiul arborelui e necesar să ținem cont de persoanele cu care avem corespondență directă (același număr de naștere, de exemplu). 

„Toate secretele ies la iveală prin urmași.“ Diferența este dată de necunoașterea unei moșteniri dureroase și a faptului că purtăm în noi ceea ce alții înaintea noastră nu au putut rezolva sau trăi cu bucurie. De exemplu, se descoperă că între probleme cu tiroida și moartea în clan, prin spânzurare, există o legătură – ștreangul afectează zona gâtului. De asemenea, diabetul și moartea prin îngheț a cuiva din clan sunt în relație strânsă.

Cum procedăm?

Evident că putem demara acest proces individual însă un sprijin de specialitate oferă claritate și un spațiu de observare mult mai larg și obiectiv, facilitând conștientizările de care avem nevoie.

La începutul unui astfel de proces, Brîndușa recomandă să avem următoarele informații:

Ca o concluzie scurtă, dar cuprinzatoare, studiul arborelui genealogic este eliberator. Cine reușește să devină conștient, câștigă libertate și se împuternicește, poate pentru prima dată, să ia în mâini frâiele vieții sale.

În ajutor vin și cărțile din colecția psihogenealogia, aparute la Editura Philobia și pe care Brîndușa le recomandă pentru informare, inspirație și studiu individual.

Clanul este în noi. Negarea și neacceptarea acestui fapt pune greutate pe talerele sănătății și ale echilibrului vieții noastre. Un detaliu deosebit de important, atunci când cercetăm și descoperim lucruri care nu sunt în acord cu sistemul nostru de valori, este să nu judecăm. Să ne primim darurile, să onorăm și să ne apreciem strămoșii, fără să îi judecăm. „Ce judeci, te va judeca!”

Interviu cu psihoterapeut Brîndușa Andrei

Redactor – Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Invitație la dialog

În spațiul rezervat întâlnirii de azi, vor fi alături de dumneavoastră specialiști în sănătate, psihologi și psihoterapeuți ai Clinicii Marfil – clinică dedicată unui vast proiect de evoluție personală umană, desfășurat prin intermediul cursurilor, a consilierii de specialitate și a terapiei oferite cu scopul de a realiza o îmbunătățire a calității vieții, în toate aspectele sale – oameni care sunt în permanență în contact cu nevoile celorlalți, sprijinindu-i pe calea rezolvării situațiilor provocatoare și a cunoașterii de sine, părinți care, la fel ca mulți alții, întâmpină zi de zi, generația în formare din propria lor casă.

În acest demers de a evidenția și de a menține echilibrul între nevoile emoționale ale copiilor și soluțiile pe care adulții responsabili de formarea lor le descoperă și le pun în practică, se remarcă prezența și activitatea desfășurată de doamna învățătoare Geta Nica, din colectivul pedagogic al Școlii Gimnaziale din Dudeștii Noi.

Interesul față de crearea unor punți solide în procesul de învățare între profesori – copii – părinți manifestat de Geta Nica reprezintă primul pas într-o direcție în care rolul dascălului și cel al elevului este susținut, atunci când este cazul,  de consiliere de specialitate.

Ce propunem?

Ceea ce înaintăm noi este crearea și consolidarea unei conexiuni interumane de calitate, între membrii aceleiași comunități.

Invitația la dialog și la deschidere în fața oportunităților de rezolvare ale problemelor cu care se confruntă, în egală măsură școlarii și părinții acestora, reprezintă un preambul al unei serii de prezentări cu scop educativ, de expunere a unor mijloace specializate de sprijin și de acces la informații utile și necesare tuturor copiilor din unități școlare aparținând județului Timiș.

În mediul școlar, elevi și profesori deopotrivă sunt împreună într-un proces complex de adaptare și de dezvoltare. Rolul profesorului și calitățile sale de mentor sunt în strânsă legătură cu contribuția părinților, în cadrul familiei, în această perioadă de acumulare a cunoștințelor.

Scopul acestui eveniment este de a discuta cu prietenie, profesionalism și deschidere despre diferite probleme cu care se confruntă părinții în relația cu copiii lor și de a vă propune utilizarea unor resurse de înțelegere, sprijinire și gestionare a anumitor comportamente și emoții pe care copiii le manifestă și le experimentează, atât în familie, cât și în mediul social, îndeosebi la școală.

Conștienți că statutul de părinte implică responsabilitatea creșterii și dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului, din toate punctele de vedere, punerea în practică a unor soluții optime, care să corespundă cu etapele dezvoltării lor psihice și emoționale, se dovedește adesea o adevărată piatră de încercare adultul-călăuză.

În comportamente dezadaptative sau un limbaj agresiv, copiii ascund deseori trăiri neînțelese, neadresate, neîmpărtășite.  Pentru o creștere personală armonioasă, este esențial să primească îndrumare de calitate și înțelegere totală  a dificultăților cu care se confruntă.

 

Vă invităm să dezbatem subiecte precum:

✓ Împărtășim din experiența noastră cu oamenii, adolescenți și copii și punem bazele unui proces de însănătoșire și dezvoltare echilibrată a relațiilor pe care copiii le întrețin cu ceilalți colegi sau profesori.

✓ Vă prezentăm exerciții practice și instrumente cu valoare educativă de gestionare a situațiilor dificile, apărute în relația cu copilului dvs.

✓ Vă sprijinim să descoperiți puncte de interes comun în relația cu copilul dvs. și să le dezvoltați în direcția unei comunicări asertive.

✓ Consecvența în gândire, observarea obiectivă, respectul acordat și stabilitatea manifestate cu iubire, în interacțiunea directă cu copiii reprezintă câteva dintre elementele care conturează imaginea unei relații sănătoase adult – copil.

Facilitează  dialogul:

Mână în mână, spre viitorul copiilor

Părinții – primul model de stabilitate și de conectare cu exteriorul al copilului.

Prezentare a evenimentului „Conexiune la comunitate“, din cadrul Școlii Gimnaziale din Dudeștii Noi.

Redactor –  Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie