Cu 1 Iunie în gând…

Copilăria este primul rai care ne însoțește toată viața. Uneori se întoarce ca să umple cu simțire viața noastră de adult. În noi, copilul și copilăria țin aprinsă flacăra magiei, a noului permanent și a metamorfozelor sufletești.

Într-un suflet de copil încap toate mirările lumii. În ochii lui se limpezesc cele mai învolburate ape și cele mai înalte ceruri. Mâinile sale cunosc simplitatea și atingerea unei mângâieri de-a pururi așternută-n simțuri. Vocea unui copil este exprimarea fericirii, a bucuriei și miracolului numit viață.

Copilul este un dar cu daruri unice, pe care toată viața va căuta să le manifeste liber și autentic. Cunoașterea de sine reprezintă redobândirea potențialului acestor resurse.

Universul unui copil gravitează în jurul iubirii, manifestând în mod natural atât abundența acestui sentiment, cât și lipsa lui.

Jucați-vă!

Copilul nu cunoaște decât un timp: prezentul, momentul ACUM, pe care-l trăiește la intensitate maximă și pe care-l stochează în suflet pentru a-i servi drept reper mai târziu în viață. Faceți prezentul un moment bun, de interacțiune, de bucurie și zâmbete!

Explorați!

Copilul caută să descopere, să cunoască, să dobândească noi abilități, vrea să cerceteze, să testeze limite și să își formeze treptat încrederea de sine din reușite mai mici sau mai mari. Fiți alături de ei în aventuri în natură, povestiți despre lucrurile pe care le vedeți și despre cele pe care vi le imaginați. Creați-vă propriile povești nemuritoare!

Conectați-vă cu copiii voștri!

Copilul are nevoie de apropiere, de atenție permanentă, de relaționare sănătoasă, copilul are nevoie să știe că îl urmați în prezent, cu totul. Spuneți-i întotdeauna că-i sunteți alături, că îl înțelegeți și că sunteți fericiți să petreceți timp împreună. Construiți din acest timp un far în suflet și în afară.

• Indiferent de vârstă, copiii simt nevoia să fie auziți. Încurajați-i să se exprime, să își asculte vocea, să își descopere emoțiile! Acordați-le spațiu să le trăiască așa cum vin și să le accepte ca parte a forței lor interioare.
• Copilul are nevoie să fie văzut. Iubirea pe care i-o oferiți, îi alimentează un potențial care va crește armonios și care-i va consolida pe viitor deciziile în viață. Priviți-l dincolo de celestul sau brunul ochilor, descoperiți și dezvoltați împreună ceea ce îi place cu adevărat.
• Puterea vindecătoare a unei îmbrățișări. Cât de des ne îmbrățișăm unii pe alții, noi pe noi (îmbrățișarea-fluture) și pe copiii din noi sau pe copiii noștri? Cât de des ne cuprindem în siguranța iubirii și a îngăduinței de sine? O îmbrățișare vindecă doi oameni deodată.
• Cuvintele magice:
  Mulțumesc! Te rog să mă ierți! Te iubesc!

Lumea aceasta ne conține pe toți, ne aduce împreună și ne pune față în față cu lecția vieții. Eu sunt maestrul tău și tu ești al meu, iar copiii sunt cei mai buni. Pentru adulți, copiii sunt oglindirea calităților pe care nu le-au sondat suficient și a suferințelor pe care nu le-au vindecat în ei, astfel încât să se poată bucura pe deplin de viață. Mulțumesc pentru că îmi arăți unde doare! Te rog să mă ierți, este o situație provocatoare și pentru mine! Te iubesc în orice situație, exact așa cum ești!

Cum ar fi să ne permitem o călătorie dus-întors în lumea posibilităților infinite, în care noi, copii, deschidem cutia cu măreție și miracole a Universului?

Hai să ne-ntâlnim, și mici și mari, la intersecția dintre copilărie și maturitate și de acolo-n orizonturi largi, să răspândim povești cu tâlc sau chiar povestea vieții.

Și-am aflat că:

„Vreau să sar în bălți, să mă învârt într-o rochie super colorată și nouă, cu tălpile goale pe iarbă, fără să mă uit în stânga și în dreapta cu gândul că se uită oamenii mari ciudat la mine. Să mănânc o gogoașă cu pudră și să mă bucur că e cel mai bun desert din lume, bucuria autentică: “ce noroc pe mine că a facut mama gogoși!” Îmi doresc să iau micul dejun și să ies la joacă, să întind 4 paturi pe iarbă și să fac tumbe și „roata țiganului’’ și pe margine să fie toți copiii care mă susțin și îmi dau nota 10 (ca Nadiei Comăneci). Cel mai frumos cadou: o înghețată cu alb și mov din Simeria din gară sau bâlci… dacă închid ochii îmi amintesc exact cum arăta și ce gust avea. Este foarte interesantă această incursiune în trecut și prezent. Este un exercițiu minunat prin care ne putem da seama câte lucruri minunate avem acum și le doream cu ardoare și bucurie când eram mici.’’
(Mihaela Firan – Facilitator ThetaHealing®)

„Când ne conectăm la copilul interior, accesăm BUCURIA. Bucuria din lucrurile simple pe care le descoperim fie într-o înghețată aromată, în mângâierea sau îmbrățișarea mamei, în privirea galeșă, iubitoare a cățelușului sau a pisicii familiei, în voiciunea jocului….Un copil este pașnic, iertător, un copil privește și primește viața fără opreliști, un copil curge cu viața și nu rămâne blocat în locuri lipsite de bucuria pe care o caută în tot și toate, pentru simplul motiv că asta-i starea naturală a vieții. Copilul este cu atât mai fericit cu cât armonia și pacea din jurul său se întrepătrund în permanență când este înțeles, când se exprimă liber, când i se permite să uite de timp și face lucrurile în timpul lui, bucurându-se îndelung de fiecare reușită, atingere, joc, râs… Bucuria are darul de a trezi în fiecare om mare, ochii larg deschiși ai unui copil cu entuziasm nelimitat în fața miracolelor”
(Gabi Bădăluță – Psiholog și Psihoterapeut)

„Primul Gând la copilărie mă poartă în grădinile și printre copacii de la țară, unde mergeam adesea și îmi petreceam vacanțele. Mă puteai vedea cocoțată prin copaci, într-o lume numai a mea. Puțini știau cum să mă găsească. Era ca un cod secret care mă dădea în vileag. O întrebare pusă cu voce tare prin gradină, la care cu greu mă abțineam să răspund: “Cum face ciocănitoarea Woody?” Și mă auzeai din te miri ce copac, ascunsă bine, scoțând sunetul ciocănitorii din desenele animate. Mă revăd un copil viu, făcând tot timpul ceva. Jucam elasticul, uneori chiar singură și îl prindeam între picioarele a două scaune. Lipeam pe pereți poze decupate din revistele aduse de tata din delegațiile lui. Si mă uitam la ele începând să visez la cum ar fi să fiu acolo…. Îmi doream ochii mamei mele. Albaștri. Și nu scăpam nicio ocazie să mă lipesc de ea, ochi în ochi, clipind des, doar-doar culoarea ochilor ei trece la ai mei. Prăjiturile mamei, cele mai bune: Arlechin, chou-uri cu cremă de vanilie. Mmmm, delicioase. Și acum as mânca o tavă întreagă, pe nerăsuflate.(…) Mă face să zâmbesc când îmi aduc aminte. Ce frumos a fost, ce tumultos era totul….și le mulțumesc părinților mei că mi-au creat condițiile să pot avea astfel de amintiri.’’
(Mihaela Mîndreci – Terapeut și Profesor de Mindfulness)

Gândindu-mă la mine copil, mi-ar plăcea: „să mă joc cu copiii în fața blocului, să umblu prin natură. Să mă joc, să fiu curioasă și entuziasmată, să descopăr lucruri noi, să mă bucur din suflet de lucruri mărunte, să îmi fie frică de tunete și fulgere, să cred cu tărie în lucruri, în oameni, să cred că pot orice, să fiu încrezătoare, să visez la lucruri mărețe, să mă supăr pe lucruri fără importanță și să redevin fericită la fel de repede.
(Ioana Oneț – Psiholog și Psihoteraeut)

• Copiii sunt sărbătoarea vieții. Viața care se înnoiește în permanență, care abundă-n miracole, care conține și se revarsă, care sprijină și care dă aripi, care se vede cu ochiul liber și care umple aerul pe care-l aducem înapoi în piept. Evoluăm odată cu copilul mai mic sau mai mare pe care-l creștem în interior. Maturitatea vine din independența, din libertate și din vindecarea rănilor. Ce putere, câtă recunoștință!
• Pentru copii, lumea înconjurătoare este un mare teren de joacă. Este datoria noastră să îi sprijinim, să îi înțelegem și să le oferim cele mai adecvate moduri de a se dezvolta și de a se descoperi. Ca și noi, sunt traversați de o mare de emoții, pe care le exprimă așa cum pot, atât cât pot.
• Un aspect deosebit al sănătății copiilor și al tuturor, într-un grup sau într-o societate, este cel al sănătății emoționale. Sănătatea emoțională crește empatia, gestionarea situațiilor dificile, stabilirea unor relații productive și sănătoase pe viitor.
• Accentuăm acest aspect în special pentru că reprezintă parte integrantă și proeminentă a misiunii Clinicii Marfil, o misiune dedicată moștenirii generațiilor pe care le alimentăm azi cu principii de viață și valori personale sănătoase și durabile. Comunitatea și conexiunea create în jurul acestui țel ne însuflețește să afirmăm că acesta este obiectivul și dorința aprinsă a tuturor părinților. De la părinți la copii, sănătatea trece invariabil. Să ne îngrijim de sănătatea copiilor și să îi educăm în spiritul cunoașterii și iubirii de sine.

Hai să ne amintim:

• Am încredere în tine!
• Ești cea mai mare bucurie a vieții mele!
• Continua să încerci, va fi mai ușor!
• Întotdeauna voi fi aici pentru tine!
• Ascultă-ți corpul!
• Reține: ori câștigi, ori înveți!
• Ideile tale sunt grozave!
• Cel mai bun moment ca să fii fericit este „ACUM’’.
• Te iubesc mult!

Ce dorințe îndeplinești azi copilului din tine?

La mulți ani, copile! Oglindește-ți lumina și bucură-te!

Popas în casa copilăriei

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

În prezent, în lume se acordă o importanță tot mai mare detectării și prevenirii problemelor psihologice juvenile, astfel încât dezvoltarea armonioasă a personalității unui copil să fie facilitată de la vârste fragede. Aici intervine psihoterapia pentru copii.

Cu toate acestea, tulburările emoționale și de comportament constituie încă, unul din grupurile cu cea mai mare incidență în cadrul consultațiilor de psihologie infantilă. Deși părinții nu le identifică astfel, aceste tulburări au devenit o problemă de sănătate la nivel mondial, care afectează dezvoltarea și funcționarea copiilor și adolescenților care suferă din cauza lor.

Psihoterapia pentru copii

Pentru a putea vorbi despre psihoterapia infantilă, trebuie definite două aspecte esențiale:

1. Ce este psihoterapia?
2. De ce este nevoie pentru a putea lucra cu copiii?

1. Ce este psihoterapia?

Psihoterapia poate fi definită ca ansamblul de cunoștințe, atitudini, valori, abilități și resurse terapeutice utilizate în mod sistemic și de intenție, în cadrul unei relații profesionale de ajutor psihologic, în tratamentul problemelor și tulburărilor de personalitate. Toate acele acțiuni, tehnici și metode pe care le folosește specialistul ca să exercite o influență asupra persoanei și care îi permit să stabilească un echilibru psihologic cu mediul în care mecanismele pe care această persoană și le-a asumat, să nu provoace disconfort-rău, sau să violeze normele sociale, provocând dificultăți în comunicarea cu ceilalți.

Totuși, relațiile între psihologul clinician și copiii sunt mai complicate și cer din partea terapeutului utilizarea unui context teoretic de înțelegere al dezvoltării evolutive, bazarea pe un arsenal de tehnici, metode  și instrumente care să fie în concordanță cu psihicul juvenil, să se simtă în mod special atras de lumea copiilor, să posede abilități de a comunica cu aceștia și să îi motiveze, să fie interesați să includă părinții în tratament, să le pună în valoare prezența deoarece sunt figurile afective cele mai importante și permanente pentru copil și să știe să gestioneze complexa relație triangulară terpeut – copil – părinte.

2. Particularități și cerințe în lucrul cu copiii mici

2.1 Personalitatea multideterminată și în formare:

Prima trăsătură care iese în evidență atunci când se lucrează cu copiii este dată de abordarea copilului ca o personalitate în formare și drept urmare, nu trebuie să se vorbească despre „boală“ sau „remediu“, ci despre semnale de deviere a dezvoltării, în procesul său de căutare a uni echilibru cu un mediu perceput ostil. Aceste semnale de deviere sunt consecința unei inter-relaționări permanente a factorilor biologici, psihologici și sociali și sunt chiar ei cei care trebuie analizați la început, atât în dezvoltarea normală a personalității copilului, cât și deviațiile care se produc în ea.

Psihologul trebuie să se concentreze întotdeauna pe relația care există între copil și anturajul său, într-o etapă dată a dezvoltării sale. Această relație unică, specială și irepetibilă este numită Situația Socială a Dezvoltării (SSD), propusă de Vygotski L. Prin SSD se înțelege relația dintre condițiile externe și procesele interne, care se produce în condiții specifice, istorico-culturale.

Acest caracter mediatizat al influențelor mediului este condiționat de vârstă. Fiecare vârstă, înțeleasă de la nivelul de dezvoltare atins, oferă copilului un ambient/mediu organizat într-un mod special, inclusiv atunci când acest ambient se schimbă foarte puțin, însăși schimbarea care se produce în copil, în timpul procesului de dezvoltare, implică o semnificație diferită a acelorași factori ambientali, doi ani mai târziu. Cu alte cuvinte, s-a alterat relația copilului cu acești factori ambientali specifici.

În cadrul acestei relații specifice între copil și mediu, toate experiențele cognitiv-afective pe care le trăiește micuțul și care sunt însoțite de o emoție pozitivă sau negativă, este cunoscut sub numele de Trăire și constituie unitatea de analiză a SSD. Trăirea reprezintă experiența personală a copilului în interacțiunea sa socială, prin urmare, plecând de la trăire se poate modifica SSD (Situația Socială de Dezvoltare). În procesul terapeutic se așteaptă ca trăirile negative anterioare să dobândească noi semnificații și să dea naștere unor „trăiri corective“, care să atenueze rămășițele nocive și să consolideze personalitatea în formare, în scopul creării unei relații mai sănătoase și mai echilibrate cu mediul.

O altă categorie importantă este Zona de Dezvoltare Proximală (ZDP), care ne permite să înțelegem modul în care copilul poate atinge, cu ajutor determinat, zone potențiale de dezvoltare. Această categorie este fundamentală în prezentarea procesului de intervenție fiindcă servește drept ghid  în determinarea obiectivelor terapeutice, în funcție de posibilitățile reale ale copilului.

Aceste două categorii sunt foarte importante în intervenți psihologică juvenilă deoarece pornind de la trăiri, se introduc modificări în Situația Socială de Dezvoltare (SSD) a copilului și, totodată, cu o caracterizare corectă a SSD  și a   ZDP-ului său, pot fi trasate obiectivele terapeutice adecvate și se poate contribui la dezvoltarea armonioasă a personalității sale.

2.2 Accesul mediat de familie

Într-o clinică de psihologie juvenilă, accesul pacienților este mediat de familie. Părinții sunt cei care decid să vină cu copilul la o consultație, deoarece copiii nu au ca generalitate nevoia „de a se însănătoși“ și nici nu hotărăsc să caute sau să primească tratament, prin urmare, psihoterapeutul nu se bazează pe motivația micuțului de a (se)îndrepta/prospera.

Accesul mediat de familie este pus și pe seama identificării problemei. În primul rând, este important să se precizeze dacă datele oferite de părinți sunt efectiv anomalii sau reprezintă opinii proprii asupra modului lor de a estima conceptul de normalitate.

Pe de altă parte, ceea ce deranjează în mod frecvent familia este simptomul, nu problematica originală, care afectează copilul și asupra căreia se trasează obiectivele terapeutice. În acest sens, este important de stabilit dacă simptomul este doar o manifestare pe care o percepe sau care ceează dsiconfort adultului sau dacă afectează bunăstarea personală a copilului, acționând „ca o supapă de siguranță“, care ventilează, chiar și prin căi alternative, nu neapărat eficiente, ci paleative, astfel încât să păstreze precarul echilibru al sistemului.

În multe alte ocazii, părinții recurg la ajutor specializat pentru a găsi îndrumarea de care au nevoie atunci când se confruntă cu situații asociate cu crize ale dezvoltării psihologice, ca să își poată elimina sentimentele de vinovăție legate de „problema copilului“ sau pentru că pur și simplu nu știu să facă față diversității.

Cel mai dificil lucru este, fără a pierde copilul ca punct central al terapiei, să îi ajutăm pe părinți nu numai să îl înțeleagă, ci să se înțeleagă pe ei înșiși și să nu se mai învinovățească sau neliniștească inutil. De aici, se deduce nu numai importanța „cuceririi“ copilului cu terapia, ci totodată, necesitatea de a oferi părinților o oarecare ieșire sau soluție, deoarece ei sunt cei care, în realitate, decid să continue tratamentul sau nu.

2.3 Limbajul și motivația copilului – Terapia prin joacă

O altă trăsătură a lucrului cu copiii mici o constituie nevoia de a folosi tehnici și instrumente accesibile limbajului său și care, la rândul lor, sunt cele mai naturale și cele mai apropiate posibil intereselor lor. La vârste preșcolare, activitatea guvernantă este jocul și din acest considerent psihoterapeutul trebuie să folosească efectiv activități ludice, atât pentru „a-l câștiga“ pe copil, oferindu-i o activitate care să fie naturală și atractivă pentru el și în care să fie dispus să participe, cât și pentru a interpreta și înțelege ceea ce spune în mod deschis sau simbolic, fiind vorba despre o informație la care nu s-ar fi putut ajunge altfel și inclusiv pentru a-i arăta forme mai productive de a se comporta în viața de zi cu zi.

În psihoterapie, jocul reprezintă o modalitate prin care se facilitează relaționarea cu copilul, libertatea exprimării, dar și  un mod de a-l pune în fața unei situații anume. Prin joc, terapeutul își optimizează comunicarea cu micuțul, jocul fiind foarte eficient atunci când terapeutul este capabil să gestioneze productiv fantezia copilului.

Jocul are proprietăți terapeutic care favorizează producerea de schimbări cognitive și comportamentale și reprezintă nu numai un mod prin care se aplică proceduri terapeutice, ci este el însuși terapeutic, permițând abordarea diferitelor obiective precum identificarea emoțiilor;  recunoașterea relațiilor dintre rațiune-emoție –comportament, formare, controlul impulsurilor.

Printre principalele beneficii ale jocului, enumerăm:

Elementele fantastice – deoarece copilul creează situații imaginare, care păstrează o strânsă legătură cu realitatea;

Imitarea – prin reprezentarea diferitor persoanje și situații care reflectă roluri cunoscute din viața socială, care poate înflori legături de ambivalență sau de reproducere a unei situații de conflict sau vătămare;

Supunerea față de reguli – întrucât îi permite organizarea activității și totodată, îi conferă un caracter provocator, crescând motivația față de aceasta;

Bucuria dată de iubirea de sine – deoarece produc o atmosferă plăcută, asociată cu acțiunea terapeutică.

Prin urmare, utilizarea jocului și a diferitelor sale variante reprezintă o alternativă eficientă de intervenție în demersul terapeutic juvenil.

Sursa: www.alternativas.me