Ziua Mondială a Sănătății Mentale, stabilită încă din anul 1992 de Federația Mondială pentru Sănătate Mentală, este omagiată în fiecare an pe 10 octombrie și reprezintă un prilej cu care, atât comunitățile profesioniștilor în sănătate mentală, cât și ale persoanelor preocupate de sănătate în general, se unesc în jurul acestei teme cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de educație colectivă și de a crea o calitate mai subtilă a înțelegerii și gestionării acestor afecțiuni și a tulburărilor de comportament.
Necesitatea de a acționa în acest sens este esențială deoarece sănătatea mentală are valoare intrinsecă și fundamentală și este parte constitutivă a stării noastre de bine.
Boala mentală, numită de asemenea tulburare a sănătății mentale,se referă la o gamă vastă de afecțiuni ale sănătății mentale, adică tulburări ale dispoziției, rațiunii și comportamentale.
Fără să facem o prezentare exhaustivă, amintim câteva dintre cele mai comune: depresia, tulburările anxioase, de alimentație și comportamentele adictive. Mulți oameni manifestă probleme de sănătate mentală, uneori. Dar o problemă de sănătate mentală se transformă într-o boală mentală atunci când semnele și simptomele devin permanente, cauzează stres și afectează capacitatea normală de funcționare a organismului.
Sănătatea mentală cuprinde bunăstarea emoțională, psihologică și socială și este importantă în toate etapele vieții noastre, începând cu copilăria, adolescența și până la vârsta adultă sau senectute.
Starea sănătății noastre mentale ne ajută să stabilim felul în care gestionăm stresul, cum relaționăm cu ceilalți oameni sau modul în care luăm decizii și dăm formă lumii în care trăim.
Sănătatea mentală este determinată de o interacțiune complexă de factori de stres și vulnerabilitate individuali, sociali și structurali.
Mai mult decât atât, sănătatea mentală este un drept uman fundamental.
Sănătatea mentală reprezintă un factor determinant în dezvoltarea personală.
Afecțiunile din registrul sănătății mentale includ tulburări mentale, dizabilități psihosociale, dar și alte stări mentale asociate cu un nivel ridicat de neliniște sau risc de comportament autodistructiv.
Sănătatea mentală ne poate ajuta să:
- să facem față stresului cotidian
- ne susținem sănătatea fizică
- dezvoltăm relații sănătoase
- contribuim semnificativ la comunitate
- să ne atingem potențialul complet
Când semnele nu mai pot fi neglijate
Semnele și simptomele unei boli mentale pot varia în funcție de tulburare, circumstanțe și alți factori, influențând emoțiile noastre, gândurile sau comportamentele.
Enumerăm câteva indicii și simptome:
- sentimente de tristețe și deznădejde
- gânduri confuze sau capacitate de concentrare diminuată
- griji sau frici excesive sau sentimente puternice de vină
- schimbări radicale, extreme ale dispoziției
- izolarea față de prieteni și de activități
- oboseală accentuată, energie joasă și probleme cu somnul
- deconectare de la realitate (delir), paranoia, halucinații
- imposibilitatea de a face față problemelor sau stresului cotidian
- dificultăți în înțelegerea și gestionarea relațiilor și a situațiilor
- probleme cu consumul de alcool sau alte substanțe dăunătoare
- schimbări importante ale obiceiurilor alimentare
- schimbări ale apetitului sexual
- supărare în exces, ostilitate sau violență
- gânduri suicidale
Uneori, simptomele unei boli mentale apar ca probleme fizice, precum o durere de spate, de stomac, durere de cap, dar și alte stări de disconfort inexplicabile.
Ce înseamnă stigmatizare, prejudecată sau discriminare a persoanelor cu tulburări mentale?
Multe dintre persoanele care suferă de o boală mentală nu primesc ajutor pentru aceasta. Deseori, ele evită sau pur și simplu întârzie căutarea unu tratament, de teamă să nu fie tratate diferit sau chiar marginalizate de comunitate.
Stigmatizarea, prejudecata și discriminarea persoanelor cu o boală mintală poate reprezenta un mod subtil și evident de a le cauza și mai multă suferință. De aceea, este deosebit de important să cunoaștem cum se manifestă și ce putem face ca să eliminăm aceste bariere care împiedică afirmarea unei atitudini corespunzătoare față de toți oamenii.
Stigmatizarea ia naștere din lipsa de cunoaștere sau din teamă, ambii factori influențând în mod negativ și necorespunzător abordarea sănătății mentale.
Există trei tipuri de stigmatizare:
- publică (implică atitudini discriminatorii pe care alți oameni le au față de sănătatea mentală)
Stereotipuri și prejudecăți – Persoanele cu o boală mentală sunt periculoase, incompetente, vinovate de situația lor și de neînțeles.
- autostigmatizare (cuprind atitudini negative, inclusiv rușinea, pe care oamenii le au față de propria condiție)
Stereotipuri și prejudecăți – Sunt periculos, incompetent și vinovat.
- instituțională (care, deliberat sau nu, limitează șansele persoanelor cu o boală mentală).
Stigmatizarea nu afectează doar persoanele care suferă de o tulburare mentală, ci și pe cei care le susțin, prieteni sau familie.
Să cunoaștem sau să fim în contact cu o persoană cu o boală mentală reprezintă în sine o formă de a reduce discriminarea, pentru că diminuează teama și crește conștiința de a trăi cu o boală mentală. Oamenii care vorbesc și își împărtășesc experiențele îi pot ajuta și pe ceilalți să își împărtășească propriile situații, căutând cea mai bună modalitate de a se trata, cu mai multă lejeritate.
Cum putem noi contribui și veni cu soluții pentru reducerea stigmatizării?
- Să vorbim deschis, cu onestitate și respect despre sănătatea mentală
- Să ne informăm și să facem la fel și cu cei din jurul nostru
- Să fim conștienți de limbaj – să nu uităm de puterea cuvântului
- Să dăm dovadă de compasiune
- Să încurajăm corespunzător, astfel încât să aleagă puterea interioară în locul rușinii.
Crizele psihologice și tehnici de intervenție
O criză psihologică apare atunci când o persoană se simte copleșită de problemele sau situațiile dificile pe care nu știe cum să le gestioneze. Din această cauză se poate simți tristă, speriată, supărată sau confuză, nu poate sau îi este greu să gândească cu claritate și să ia decizii.
Uneori, putem să observăm aceste schimbări de stare și de comportament chiar la persoanele dragi, un prieten apropiat sau chiar un membru al familiei. Să fim toleranți, să le fim alături și chiar să îi ghidăm în unele cazuri spre suportul unui specialist, astfel încât să nu treacă singure prin aceste provocări ale vieții, reprezintă modul nostru de a le arăta că ne pasă, că le respectăm experiențele și că există soluții de specialitate, care pot explora aspectele subtile ale acestor situații, până la ameliorarea și rezolvarea lor.
Care sunt câteva dintre tehnicile de intervenție în crize?
- Ascultarea activă – înseamnă să ascultăm cu adevărat, acordând toată atenția persoanei care vorbește, fără să o întrerupem sau să o judecăm.
- Validarea sentimentelor – înseamnă recunoașterea și acceptarea sentimentelor celuilalt, ceea ce îl ajută să se simtă înțeles și mai puțin singur.
- Calm și siguranță – un ton calm și un mediu sigur pot reduce stresul și anxietatea. Uneori, marea diferență o face chiar simplul fapt de a ști că cineva e prezent, e acolo pentru tine.
- Respirație și relaxare – învățarea unor tehnici simple de respirație sau relaxare poate contribui la o gestionarea mai bună a anxietății și la apariția stării de bine.
- Concentrarea pe momentul prezent – discutând despre lucrurile concrete care se pot face în momentul prezent ca să se simtă mai bine.
- Utilizarea resurselor de sprijin – putem recomanda apelarea surselor de ajutor disponibile, precum linia telefonică de sprijin psihologic, sprijinul unui profesionist în sănătate mentală sau grupuri de sprijin.
Există însă și lucruri pe care e indicat să le evităm ca să nu înrăutățim situația de criză a cuiva.
- NU judecăm
- NU criticăm
- NU oferim o mulțime de sfaturi și nici soluții rapide, poate fi copleșitor.
- NU spunem afirmații, precum: „nu e chiar așa grav”, „alții au probleme mai mari”, etc.
- NU insistăm să își expună situația dacă persoana nu este pregătită; mai bine o asigurăm că suntem acolo pentru ea și că o ascultăm atunci când va fi pregătită să vorbească.
Aceste tehnici de intervenție de bază în crizele psihologice pot fi învățate și folosite de aproape oricine vrea să ajute un alt semen într-un moment dificil. Esențial este să ne dezvoltăm empatia, răbdarea și disponibilitatea de a asculta fără a judeca și în situațiile limită să îndrumăm spre suportul de specialitate al unui profesionist în sănătate mentală, care dispune de experiență și un registru corespunzător de metode și tehnici de intervenție.
Cum vorbim despre problemele de sănătate mentală?
Pentru a obține ajutor, primul pas este să ne exprimăm dorința, să solicităm ajutorul. Însă, deseori, poate fi foarte dificil să știm de unde să începem sau cu cine să vorbim.
Când există probleme emoționale, primul lucru care trebuie făcut este găsirea unei modalități de a vorbi despre emoțiile experimentate. Pentru mulți dintre noi acest lucru se dovedește a fi o provocare, în special când dialogul este purtat cu alte persoane sau când nu știm cum să începem conversația, cu cine și ce să spunem.
Să vorbești cu altcineva despre sănătatea ta mentală poate fi dificil, dar esențial atunci când vrei să primești ajutor.
Pentru început, identificarea propriilor emoții și notarea lor pe un caiet, poate fi foarte utilă, un proces care pregătește dialogul ulterior cu o persoană din exterior, prieten sau specialist în sănătate mentală.
Să ținem cont că nu există o singură cale de a vorbi despre sănătatea mentală și nici persoana perfectă, însă ce contează cu adevărat este să găsim acel om, alături de care să nu simțim greutatea dialogului referitor la problema cu care ne confruntăm, acel om care simțim că ne ascultă, într-adevăr. Pas după pas, se creează calea.
Să nu uităm că exemplul propriu poate servi drept ajutor și imbold și celorlalți spre curajul de a-și găsi sprijin și însănătoșire. Este surprinzător să constatăm că împărtășind experiențele proprii, ne dăm nouă înșine prilejul de a deveni mai conștienți de importanța menținerii sănătății, la toate nivelele.
PsihoEducația, prin informarea corespunzătoare și permanentă crește nivelul de conștientizare asupra importanței sănătății noastre, dar și a membrilor familiei, prietenilor sau a altor membrii ai comunității.
PsihoEducația rafinează și consolidează calitatea noastră umană, dar și capacitatea uluitoare de a ne înțelege și gestiona în mod asumat ceea ce simțim și prin urmare, ceea ce trăim.
Articol Sănătatea Mentală – Drept uman universal
Redactor: Mihaela Cristea
Clinica Marfil -Cursuri și Terapie
Surse:
- L.Sherman. (10 aprilie, 2023). How To Help Someone Having a Mental Health Crisis.
- Psychiatry.org – Ce însemană stigmatizarea și discriminarea?
- Childmind.org – Cum vorbim despre problemele legate de sănătatea mentală? (articol)
Veștile bune se răspândesc rapid!
La Clinica Marfil, preocupările specialiștilor din cadrul sănătății vor fi conținute în curând, într-un nou proiect dedicat bunăstării și dezvoltării inteligenței emoționale a tuturor.
Vă anunțăm cu bucurie organizarea unui nou eveniment închinat miracolului vieții și sănătății. În perioada 19-22 octombrie 2023, Clinica Marfil va găzdui un workshop inspirațional, sub semnul binecunoscutei Metode Journey® care, cu această ocazie revine în România, în format fizic.
Seminarul susținut de Brandon Bays și de psihoterapeutul Patricia Cihodaru asigură un spațiu sigur de manifestare a calităților tale ascunse, un spațiu în care potențialul tău ascuns își dezvăluie strălucirea și suflul divin.
Seminar ”Călătoria Intensiv” – Eliberarea de emoții negative și trezirea Conștiinței
Cu Brandon Bays și Patricia Cihodaru.
Brandon și Patricia
- Principiile și învățăturile Journey® au luat naștere direct din experiența vindecătoare a lui Brandon Bays, cea care a dus această metodă peste tot în lume, iar beneficiile sale au fost cunoscute de mii și mii de oameni. Evoluția personală și vindecarea corpului și a minții sunt preocupări primordiale ale lui Brandon, un profesor devotat motivării oamenilor și a inovației în zona sănătății. Cu preocupări intense față de domeniul spiritualității, Brandon a avut ocazia să cunoască mulți maeștri spirituali și a studiat numeroase ramuri ale sănătății holistice. În fiecare an, în ultimii 30 de ani, Brandon călătorește în peste 40 de țări din toată lumea unde susține seminarii Journey®, oferind astfel șansa cât mai multor oameni de a se cunoaște, de a se explora în profunzime și de a-și recunoaște esența divină din interior.
- Patricia Cihodaru este psiholog și de mai bine de 20 de ani susține seminarii de inteligență și de vindecare emoțională. Specializată în Psihoterapie Experiențială, Cognitiv-Comportamentală și Transpersonală, în Sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților și Psychological Profiling, este de asmenea autoare a cărții „Geniul emoţiilor: „Ghid către inteligenţa ascunsă a sufletului”. În anul 2012 și-a încheiat formarea ca Practician Acrediatat al metodei „Călătoria”, iar în 2016, Brandon Bays a desemnat-o să susțină seminariile „Călătoria” în România.
Provocările vieții ne îndreaptă în permanență spre găsirea de noi căi de rezolvare și de îmbunătățire a aspectelor vulnerabile cu care ne confruntăm uneori.
- anxietatea
- suferința emoțională
- diferite blocaje emoționale, precum teama de a vorbi în public, teama de eșec sau teama de succes
- dificultatea de a ierta
- dificultăți în dezvoltarea și menținerea unor relații durabile și sănătoase cu parteneri, familie sau relații sociale
- sentimente de auto-devalorizare, vinovăție, resentimente, umilință sau rușine; dacă printre cele care tocmai au fost enumerate se regăsesc emoții sau situații proprii, este bine să știi că acestea reprezintă doar o parte din problemele specifice fiecăruia dintre noi și care își găsesc în procesul Călătoria profunda vindecare.
Procesul Călătoriei reprezintă un așteptat prilej de reîntâlnire cu măreția sufletelor noastre. Ghidarea spre vindecarea fizică și emoțională este facilitată cu ajutorul tehnicii foarte simple, al cărei impact va fi oglindit în toată ființa noastră.
Tot acest proces care constituie Călătoria are ca fundament credința că noi, oamenii, avem capacitatea de auto-vindecare la toate nivelurile: mental, emoțional, fizic, energetic și spiritual.
Prin tehnica simplă, Călătoria identifică și eliberează emoții blocate sau evenimente dureroase din viața noastră, astfel încât baza lor emoțională să fie eliminată și să nu poată escalada în probleme fizice sau psihologice. Deseori, vrem să parcurgem singuri acest drum al suprimării durerii trăite și tot de atâtea ori, nu reușim decât să ne distanțăm de acea experiență directă, de forța noastră interioară, de sinele nostru. În sesiunile „Călătoria”, aceste manevre inconștiente de ocolire sunt descoperite și eliberate, lăsând loc auto-recuperării și auto -vindecării.
Cu siguranță, sintagma conștiință pură nu mai reprezintă o noutate și există în prezent numeroase publicații care oferă claritate asupra sa.
- Cum ar fi să experimentezi direct această stare de conștiință pură?
- Cum ar fi să descoperi că izvorăște din tine și că te așteaptă să o alegi și să îți oferi șansa la bunăstare, abundență, bucurie și sănătate?
Explorarea ghidată din cadrul întâlnirilor Călătoria este orientată spre experimentarea acestei conțiințe pure și a rolului său terapeutic. Conștiința pură este o experiență autentică a trăirilor personale, o claritate și o certitudine personală capabilă să transforme și să soluționeze trăirile suprimate anterior.
Puțin din ce se va înâmpla
- În prima zi, făcând cunoștință cu procesul „Călătoriei emoționale”, vei învăța să primești în conștiința ta diferite emoții, le vei observa gradul de conștiință și vei învăța, în acest fel, să nu mai hrănești cu tensiune anumite situații dificile din viața ta.
- În a doua zi, se desfășoară procesul „Călătoriei fizice” – un proces simplu și util în eliberarea emoțiilor negative, depozitate în tot corpul, de fiecare dată când suferim și vrem să ascundem această suferință.
- A treia zi este rezervată exersării practice a unor abilități care fac posibilă eliberarea de emoții dureroase, adăugarea unui nivel de înțelegere mai ridicat asupra momentelor grele din viața noastră sau a modului în care putem ierta „cu inima ușoară.”
Acest Seminar vine cu beneficii pentru tine dacă ești hotărât să:
- Redescoperi să fii blând cu tine și să înveți să asculți inteligența naturală a corpului tău.
- Descoperi cum poți avea acces la cauzele emoționale ale afecținuilor fizice și cum le poți elimina.
- Îți oferi o perspectivă transformatoare asupra emoțiilor și să cunoști mesajele care le însoțesc și care-ți sunt aliați pe calea vindecării tale.
- Afli ce înseamnă iertarea autentică, din toată inima.
- Identifici cum poți îmbunătăți și menține relații sănătoase, de orice fel.
- Descoperi cum poți să îți ajuți copilul în situații de stres, când se simte trist, furios sau când este lipsit de motivație.
- Înveți cum să trăiești în acord cu sufletul, nu numai cu mintea ta.
- Să dobândești niște instrumente de vindecare emoțională pe care le poți folosi ulterior în orice situație dificilă a vieții tale.
- Regândești rolul emoțiilor negative, având la dispoziție cunoașterea necesară de a le converti în căi complementare spre tine însuți.
- Îți transformi viața la cel mai subtil nivel, experimentând una din cele mai eficiente metode de auto-vindecare.
- Experimentezi eliberarea tiparelor vechi, să îți domini egoul și să îți activezi capacitatea înnăscută de vindecare.
Acordă-ți trei zile la finalul cărora te vei simți mult mai conecat la tine însuți și la armonia ta interioară.
Vino alături de noi într-o experiență autentică de introspecție și de revelare a esenței tale divine. Și după, fă-o să dureze și revars-o în viața ta, în toate aspectele existenței tale. Bucură-te de universul miraculos conținut în tine!
Înscrie-te Acum la Seminar! (înscrierile sunt oprite)
Redactor Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
Educația înseamnă cunoaștere și recunoaștere în egală măsură.
Cunoașterea se deschide accesului la informație și la implementarea unor principii sănătoase de experimentare a vieții, iar recunoașterea derivă din integrarea și manifestarea permanentă a unor valori dezvoltate de fiecare dintre noi, zi de zi.
Despre valori, educație și puțină psihanaliză, pentru voi, în rândurile următoare:
Doza de psihocultură universală
În data de 6 mai 1856, în Freiberg, Imperiul Austriac, în prezent Příbor/Republica Cehă se năștea cel care avea să devină medicul neuropsihiatru cel mai celebru al secolului XX și fondatorul psihanalizei, Sigmund Schlomo Freud, cunoscut lumii ca Sigmund Freud.
Cu o generoasă zestre intelectuală, încă din copilărie a manifestat un interes vădit pentru studiu, adăugând cunoștințelor dobândite în școală, pe cele de limbă latină, greacă, ebraică, franceză sau engleză. A studiat Medicina la Universitatea din Viena, fiind absorbit de tot ce însemna funcționalitatea Sistemului Nervos Central. Începuturile sale ca medic fac trimitere la perioade de activitate în spitale de psihiatrie și dermatologie, după care, obținând calitatea de doctor docent în neuropatologie, își folosește bursa oferită de statul austriac pentru a petrece aproape cinci luni în clinica specializată pe afecțiuni ale sistemului nervos, a renumitului profesor de neurologie, medicul francez Jean Martin Charcot. La un an după practica efectuată la clinica din Paris, Freud reușește să își deschidă propriul cabinet privat de psihiatrie, în care, aplicând metodele lui Charcot – considerate neortodoxe de către colegii de breaslă – va genera, odată cu această abordare, reticența față de teoriile sale asupra nevrozei.
O moștenire controversată
Numele său și Psihanaliza sunt într-o relație inseparabilă, cuprinzându-și întreaga muncă în această direcție pe care a dezvoltat-o și ale cărei teorii reprezintă bază de studiu pentru mulți psihoterapeuți în activitatea lor profesională, în timp ce alții le resping sau le percep ca temei de critică și discuții.
Școala psihanalitică înființată de Freud a fost îndelung contestată de specialiștii în științe care i-au refuzat statutul de curent științific.
„Paralizia cerebrală infantilă” reprezintă momentul determinant în cercetarea tulburărilor psihice, din rațiuni psihologice, în urma căruia a elaborat conceptul de psihanaliză – concept inovator care atestă importanța proceselor psihice inconștiente –teorie generală a inconștientului.
Principiile Psihanalizei
- Subconștientul – Analiza viselor
Analiza proceselor psihice inconștiente, cărora nu li se aplică niște norme de logică l-a determinat pe Freud să interpreteze visele ca pe niște mecanisme de protecție împotriva unor dorințe cu tendință de exteriorizare și care sunt în relație strânsă cu amintiri refulate din copilărie. Descifrarea acestor mecanisme inconștiente face posibilă identificarea semnificației traumei care le stă la bază.
- Teoria visului– element primordial al psihanalizei este „ceva ce nu are egal în restul științei noastre, o porțiune de pământ nou, sustras credințelor populare și misticismului.˝
În tehnicile de interpretare a viselor, Freud pornește de la ideea că „visul nu este un fenomen somatic, ci un fenomen psihic. ˝
Sigmund Freud afirmă că teoria visului „ocupă un loc special în istoria psihanalizei și că odată cu ea, s-a marcat momentul trecerii de la „procedeu psihoterapeutic la psihologie a profunzimilor.˝ – „Vis și interpretare ˝ – ed. Cartex, 2017. Cu ajutorul analizei viselor cu sistem psihanalitic, Freud deschide calea spre inconștient, prin decodificarea afecțiunilor nevrotice, în special a isteriei.
- Teoria impulsurilor – potrivit studiilor efectuate de Freud, mecanismele conflictuale din inconștient sunt foarte strâns legate de impulsuri din copilărie.
Freud a conceput cinci faze ale dezvoltării impulsului sexual în copilăria timpurie. Dintre acestea, semnificativă este așa-numita fază oedipală – termenul de complex Oedip este folosit în opera sa pentru prima oară în lucrarea „Psihologia vieții sexuale˝și descrielegătura erotică inconștientă cu părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de același sex, dezvoltată încă din copilărie, consecințele sale fiind sentimentul de culpabilitate și teamă, în cadrul unei stări nevrotice. Complexul Oedip, așa cum apare în lucrările sale, a fost de asemenea criticat de istoricii contemporani, care nu-i recunosc autenticitatea, ci îl consideră mai degrabă o argumentare a tendinței de implementare a etiologiei sexuale a nevrozelor.
- Cele trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu
Expuse pentru prima oară în lucrarea „Eul și Sinele˝, aceste noțiuni au conținut conștient sau inconștient. Sinele este întotdeauna inconștient.
Freud va utiliza pentru inconștient termenul Se („Es ˝ -pronume impersonal în limba germană) – mai potrivit „să exprime caracterul principal al acestei provincii a sufletului. ˝
- Sinele reprezintă un recipient plin cu emoții, refulări și dorințe impulsive.
- Eul provine din Sine și îl reprezintă în viața reală, conștientă.
- Supra-Eul – instanță superioară – a fost investit de Freud cu „autoobservația, conștiința morală și funcția idealului. Supra-Eul este reprezentanța tuturor limitărilor morale, avocatul năzuinței spre perfecționare˝, tot ce a devenit palpabil în plan psihologic, dintr-un nivel superior în viața omenească.
(Sigmund Freud – Introducere în Psihanaliză, Vol. 1) În momentul în care solicitările Supra-Eului nu sunt realizate, omul poate dezvolta diferite sentimente de vinovăție sau rușine.
Direcția eforturilor terapeutice ale psihanalizei lui Freud a fost aceea de a consolida Eul, de a-i lărgi orizontul percepțiilor, făcându-l independent de Supraeu, astfel încât să poată asimila părți noi ale Se-ului.
- Anxietatea – Angoasa – Spicuiri din Prelegerea a 32-a despre Angoasă și viața pulsională – Introducere în Psihanaliză, Vol. 1
În intervenția referitoare la angoasă, Freud identifică elemente diferite care, „deși nu se contrazic reciproc, nu se potrivesc. ˝
S-au făcut deosebiri între angoasa de pericol și angoasa nevrotică, prima – reacție firească, de înțeles față de pericol, cealaltă – complet enigmatică.
Cu toate acestea, cercetările au câștigat importante lămuriri. Datorită experienței clinice, s-au făcut corelări constante între angoasă și elementul libido în viața sexuală, cea mai comună cauză a nevrozei de angoasă indicând spre excitația frustrantă, care impiedică, în acest caz, libidoul să își exercite funcția, utilitatea, făcând posibilă apariția anxietății.
Te pune Freud pe gânduri?
„Din slăbiciunile tale se va naște puterea.”
„Emoțiile reprimate nu mor niciodată. Ele sunt doar îngropate și ies la suprafață sub o formă mult mai urâtă.”
„Misterul sufletului uman se regăsește în dramele psihice ale copilăriei. Caută în adâncul acestor drame și vindecarea va veni. ”
„Sinceritatea absolută față de tine însuți este un exercițiu excelent.”
„Oamenii consideră că realitatea este nesatisfăcătoare, de aceea trăiesc într-o lume a fanteziilor, imaginându-și implinirea tuturor visurilor. O personalitate puternică pune în practică aceste visuri, în timp ce una slabă continuă să trăiască în lumea sa, fanteziile ei manifestându-se ca simptome a diferite boli.
„Într-o zi, privind în urmă, anii în care te-ai zbătut cel mai mult, ți se vor părea cei mai frumoși ani.”
„Niciodata nu suntem atât de vulnerabili în fața suferinței decât atunci când iubim.”
Selecție a Operelor lui Sigmund Freud în domeniul psihanalizei, traduse în limba română:
Opere Vol I – Totem și tabu– conține unele dintre cele mai incitante eseuri realizate de Freeud despre tabuul incestului, ambivalența sentimentelor, magie sau animism.
- Introducere în psihanaliză, Prelegeri de psihanaliză, Psihopatologia vieții cotidiene
- Dincolo de principiul plăcerii
- Interpretarea viselor
- Trei eseuri privind teoria sexualității
- Psihanaliza fenomenelor oculte
- Interpretarea viselor
- Opere, vol. 1– Eseuri de psihanaliză aplicată
- Opere, vol. 2 – Nevroza la copil: Micul Hans și Omul cu lupi
- Opere, vol. 3 – Psihologia inconștientului
- Opere, vol. 4 – Studii despre societate și religie
- Opere, vol. 5 – Inhibiție, simptom, angoasă
- Opere, vol. 6 – Studii despre sexualitate
- Opere, vol. 7 – Nevroză, psihoză, perversiune
- Opere, vol. 8 – Comicul și umorul
- Opere, vol. 9 – Interpretarea viselor
- Opere, vol. 10 – Introducere în psihanaliză
- Opere, vol. 11 – Tehnica psihanalizei
- Opere, vol. 12 – Studii despre isterie
- Opere, vol. 13 – Compendiu de psihanaliză
- Opere, vol. 14 – Psihopatologia vieții cotidiene
- Opere, vol. 15 – Vis și telepatie
- Opere, vol. 16 – Viața mea și psihanaliza
Celebritatea lui Freud a stat sub semnul a numeroase controverse în lumea medicală și științifică a vremii, moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor care au urmat, situându-se în permanență sub auspiciul schimbării, al evoluției, mai exact.
Influențele teoriilor părintelui psihanalizei s-au extins la nives global, fiind în permanență supuse criticilor, atât din punct de vedere al evoluției istoriografiei cât și a neuroștiințelor, însă ceea ce rămâne înscris în domeniul literelor, al științelor umane, este patrimoniul intelectual al lui Freud – un punct de plecare controversat, dar autentic într-o direcție de studiu permenent al psihicului uman.
Găsești mai multe materiale de psihologie în Platforma de Cursuri Marfil:
Succintă incursiune în Psihanaliză – Sigmund Freud
Redactor – Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
Invitație la dialog
În spațiul rezervat întâlnirii de azi, vor fi alături de dumneavoastră specialiști în sănătate, psihologi și psihoterapeuți ai Clinicii Marfil – clinică dedicată unui vast proiect de evoluție personală umană, desfășurat prin intermediul cursurilor, a consilierii de specialitate și a terapiei oferite cu scopul de a realiza o îmbunătățire a calității vieții, în toate aspectele sale – oameni care sunt în permanență în contact cu nevoile celorlalți, sprijinindu-i pe calea rezolvării situațiilor provocatoare și a cunoașterii de sine, părinți care, la fel ca mulți alții, întâmpină zi de zi, generația în formare din propria lor casă.
În acest demers de a evidenția și de a menține echilibrul între nevoile emoționale ale copiilor și soluțiile pe care adulții responsabili de formarea lor le descoperă și le pun în practică, se remarcă prezența și activitatea desfășurată de doamna învățătoare Geta Nica, din colectivul pedagogic al Școlii Gimnaziale din Dudeștii Noi.
Interesul față de crearea unor punți solide în procesul de învățare între profesori – copii – părinți manifestat de Geta Nica reprezintă primul pas într-o direcție în care rolul dascălului și cel al elevului este susținut, atunci când este cazul, de consiliere de specialitate.
Ce propunem?
Ceea ce înaintăm noi este crearea și consolidarea unei conexiuni interumane de calitate, între membrii aceleiași comunități.
Invitația la dialog și la deschidere în fața oportunităților de rezolvare ale problemelor cu care se confruntă, în egală măsură școlarii și părinții acestora, reprezintă un preambul al unei serii de prezentări cu scop educativ, de expunere a unor mijloace specializate de sprijin și de acces la informații utile și necesare tuturor copiilor din unități școlare aparținând județului Timiș.
În mediul școlar, elevi și profesori deopotrivă sunt împreună într-un proces complex de adaptare și de dezvoltare. Rolul profesorului și calitățile sale de mentor sunt în strânsă legătură cu contribuția părinților, în cadrul familiei, în această perioadă de acumulare a cunoștințelor.
Scopul acestui eveniment este de a discuta cu prietenie, profesionalism și deschidere despre diferite probleme cu care se confruntă părinții în relația cu copiii lor și de a vă propune utilizarea unor resurse de înțelegere, sprijinire și gestionare a anumitor comportamente și emoții pe care copiii le manifestă și le experimentează, atât în familie, cât și în mediul social, îndeosebi la școală.
Conștienți că statutul de părinte implică responsabilitatea creșterii și dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului, din toate punctele de vedere, punerea în practică a unor soluții optime, care să corespundă cu etapele dezvoltării lor psihice și emoționale, se dovedește adesea o adevărată piatră de încercare adultul-călăuză.
În comportamente dezadaptative sau un limbaj agresiv, copiii ascund deseori trăiri neînțelese, neadresate, neîmpărtășite. Pentru o creștere personală armonioasă, este esențial să primească îndrumare de calitate și înțelegere totală a dificultăților cu care se confruntă.
Vă invităm să dezbatem subiecte precum:
- Telefon/gadget – pericolul tehnologiei
- Fenomenul bullying – etichete și alienare
- Anxietate cauzată de solicitarea de performanță
- Ce putem face atunci când copilul refuză să învețe sau nu găsește un scop în procesul învățării?
- Cum fixăm niște limite sănătoase astfel încât relația adult-părinte să se dezvolte armonios, pe principii solide și de bună creștere?
✓ Împărtășim din experiența noastră cu oamenii, adolescenți și copii și punem bazele unui proces de însănătoșire și dezvoltare echilibrată a relațiilor pe care copiii le întrețin cu ceilalți colegi sau profesori.
✓ Vă prezentăm exerciții practice și instrumente cu valoare educativă de gestionare a situațiilor dificile, apărute în relația cu copilului dvs.
✓ Vă sprijinim să descoperiți puncte de interes comun în relația cu copilul dvs. și să le dezvoltați în direcția unei comunicări asertive.
✓ Consecvența în gândire, observarea obiectivă, respectul acordat și stabilitatea manifestate cu iubire, în interacțiunea directă cu copiii reprezintă câteva dintre elementele care conturează imaginea unei relații sănătoase adult – copil.
Facilitează dialogul:
- Gabi Bădăluță – psiholog și psihoterapeut cu multiple formări și vastă experiență în lucrul cu oamenii și în domeniul complex al psihologiei, fondator al Clinicii Marfil – Cursuri și Terapie.
- Ioana Oneț – psiholog și psihoterapeut format în psihoterapia integrativă , de 16 ani în slujba cunoașterii și înțelegerii mecanismelor de funcționare a minții și a corpului omenesc.
- George Siminic – psiholog și psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă și 15 ani de experiență alături de copiii instituționalizați, cărora le-a oferit sprijin de specialitate și le-a fost alături într-un proces deseori anevoios de dezvoltare și integrare în societate. Este terapeut cu numeroase atestări în domeniul psihologiei, de asemenea este interpret în limbaj gestual.
Mână în mână, spre viitorul copiilor
Părinții – primul model de stabilitate și de conectare cu exteriorul al copilului.
- Cum ar fi să abordăm din timp, cu grijă și înțelepciune aspecte ale dificultăților de relaționare, de comunicare și de învățare, cu care se confruntă copiii?
- Cum ar fi ca mâna părintelui asupra copilului și a formării sale ca adult să fie susținută de activitatea și experiența unor specialiști în sănătate și, prin această pârghie, să crească semnificativ șansele la psihoeducație a întregii comunități?
- Cum ar fi să fiți voi primii care se deschid în fața unor perspective noi de integrare și interconectare umană?
Prezentare a evenimentului „Conexiune la comunitate“, din cadrul Școlii Gimnaziale din Dudeștii Noi.
Redactor – Mihaela Cristea
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
Te lupți cu anxietatea? Iată cum să recunoașteți semnele, simptomele și diferitele tipuri de anxietate și să găsiți ușurarea de care aveți nevoie.
Ce este anxietatea?
Anxietatea este o reacție normală la pericol, răspunsul automat de luptă sau fugă al organismului care se declanșează atunci când te simți amenințat, sub presiune sau te confrunți cu o situație dificilă, cum ar fi un interviu de angajare, un examen sau o primă întâlnire. Cu moderație, anxietatea nu este neapărat un lucru rău. Vă poate ajuta să rămâneți alert și concentrat, vă poate îndemna la acțiune și vă poate motiva să rezolvați problemele. Dar atunci când anxietatea este constantă sau copleșitoare – când grijile și fricile interferează cu relațiile și viața de zi cu zi – probabil că ați depășit limita de la anxietatea normală pe teritoriul unei tulburări de anxietate.
Deoarece tulburările de anxietate sunt un grup de afecțiuni înrudite mai degrabă decât o singură tulburare, simptomele pot varia de la o persoană la alta. Un individ poate suferi de atacuri de anxietate intense care lovesc fără avertisment, în timp ce altul intră în panică la gândul că trebuie să participe la o petrecere. Altcineva se poate lupta cu o teamă invalidantă de a conduce sau cu gânduri incontrolabile, intruzive. Un altul poate trăi într-o stare constantă de tensiune, îngrijorându-se pentru absolut orice. Dar, în ciuda formelor lor diferite, toate tulburările de anxietate creează o frică intensă sau o îngrijorare disproporționată cu situația în cauză.
Deși a avea o tulburare de anxietate poate fi invalidantă, împiedicându-te să trăiești viața pe care ți-o dorești, este important să știi că nu ești singur. Tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală și sunt foarte tratabile. Odată ce îți înțelegi tulburarea de anxietate, există pași pe care îi poți lua pentru a reduce simptomele și a-ți recâștiga controlul asupra vieții tale.
Ce este anxietatea funcțională înaltă?
„Anxietatea funcțională înaltă” este un termen pe care poate l-ați întâlnit online. Nu este un diagnostic clinic, dar este uneori folosit pentru a descrie o persoană care reușește să facă față cerințelor vieții de zi cu zi în ciuda faptului că are anxietate. În exterior, pot părea de neclintit. Dar, sub comportamentul lor calm, sunt afectați de gânduri anxioase și negative.
Dacă aveți anxietate de înaltă funcționare, s-ar putea să pari proactiv, deschis, organizat și orientat spre realizare. Poți chiar să arăți ca un student sau angajat perfecționist sau model. Cu toate acestea, anxietatea de bază poate avea în continuare consecințe asupra sănătății, inclusiv iritabilitate, insomnie și tensiune musculară.
Diferiți oameni experimentează simptomele de anxietate în moduri diferite. Este important să ne amintim că unii oameni au de-a face cu lupte care nu sunt întotdeauna evidente.
Am o tulburare de anxietate?
Dacă vă identificați cu oricare dintre următoarele șapte semne și simptome și pur și simplu nu vor dispărea, este posibil să suferiți de o tulburare de anxietate:
- Ești în permanență tensionat, îngrijorat sau nervos?
- Anxietatea ta interferează cu munca, școala sau responsabilitățile familiale?
- Ești afectat de temeri despre care știi că sunt iraționale, dar nu le poți da la o parte?
- Crezi că ceva rău se va întâmpla dacă anumite lucruri nu sunt făcute într-un anumit fel?
- Eviți situațiile sau activitățile de zi cu zi pentru că îți provoacă anxietate?
- Te confrunți cu atacuri bruște și neașteptate de panică, unde pulsul își crește incontrolabil?
- Simți că pericolul și catastrofa sunt la fiecare colț?
Semne și simptome ale tulburărilor de anxietate
Pe lângă simptomul principal al fricii și îngrijorării excesive și iraționale, alte simptome emoționale comune includ:
- Sentimente de teamă sau de groază
- Urmărirea semnalelor de pericol
- Anticipând ce e mai rău
- Probleme de concentrare
- Senzație de tensiune și stare de alertă continuă
- Iritabilitate
- Senzația că dintr-o data, mintea ta s-a golit
Dar anxietatea este mai mult decât un sentiment. Ca produs al răspunsului de luptă sau fugi al organismului, implică, de asemenea, o gamă largă de simptome fizice, inclusiv:
- Inimă care bate cu putere
- Transpiraţie
- Dureri de cap
- Stomac deranjat
- Ameţeală
- Urinări frecvente sau diaree
- Dificultăți de respirație
- Tensiune musculară sau ticuri
- Tremur
- Insomnie
Din cauza acestor simptome fizice, cei care suferă de anxietate își confundă adesea tulburarea cu o boală medicală. Ei pot vizita mulți medici și pot face numeroase călătorii la spital înainte ca tulburarea lor de anxietate să fie în sfârșit recunoscută.
Legătura dintre simptomele de anxietate și depresie
Mulți oameni cu tulburări de anxietate suferă și de depresie la un moment dat. Se crede că anxietatea și depresia provin din aceeași vulnerabilitate biologică, ceea ce poate explica de ce merg atât de des mână în mână. Deoarece depresia agravează anxietatea (și invers), este important să căutați tratament pentru ambele afecțiuni.
Ce este un atac de anxietate?
Atacurile de anxietate, cunoscute și sub denumirea de atacuri de panică, sunt episoade de panică sau frică intensă. De obicei apar brusc și fără avertisment. Uneori există un declanșator evident – să fii blocat într-un lift, de exemplu, sau să te gândești la discursul important pe care trebuie să-l ții – dar în alte cazuri, atacurile vin din senin.
De obicei, atacurile de anxietate ating apogeul în 10 minute și rareori durează mai mult de 30 de minute. Dar în acest scurt timp, s-ar putea să experimentezi teroare atât de puternică încât să simți că ești pe cale să mori sau să pierzi total controlul. Simptomele fizice sunt ele însele atât de înspăimântătoare încât mulți oameni cred că au un atac de cord. După ce un atac de anxietate s-a terminat, s-ar putea să vă faceți griji că aveți altul, în special într-un loc public unde ajutorul nu este disponibil sau nu puteți scăpa cu ușurință.
Simptomele atacului de anxietate includ:
- Un val de panică copleșitoare
- Senzația că pierzi controlul
- Palpitații sau dureri în piept
- Senzație de leșin
- Dificultăți de respirație sau senzație de sufocare
- Hiperventilație
- Bufeuri sau frisoane
- Tremur
- Greață sau crampe stomacale
- Senzație de detașare sau ireal
Este important să cauți ajutor dacă începi să eviți anumite situații pentru că ți-e frică să nu ai un atac de panică. Adevărul este că atacurile de panică sunt foarte tratabile. De fapt, mulți oameni sunt liberi de panică după doar 5 până la 8 sesiuni de tratament.
Tipuri de tulburări de anxietate și simptomele acestora
Tulburările de anxietate și afecțiunile strâns legate includ:
Tulburare de anxietate generalizata (TAG)
Dacă grijile și fricile constante vă distrag atenția de la activitățile de zi cu zi sau sunteți tulburat de un sentiment persistent că ceva rău se va întâmpla, este posibil să suferiți de tulburare de anxietate generalizată (TAG). Persoanele cu TAG sunt personae cu „îngrijorare cronică” care se simt anxioși aproape tot timpul, deși poate nici măcar nu știu de ce. TAG se manifestă adesea prin simptome fizice cum ar fi insomnie, tulburări de stomac, neliniște și oboseală.
Atacurile de panică și tulburarea de panică
Tulburarea de panică se caracterizează prin atacuri de panică repetate, neașteptate, precum și teama de a experimenta un alt episod. Agorafobia, teama de a fi undeva unde evadarea sau ajutorul ar fi dificil în cazul unui atac de panică, poate însoți și o tulburare de panică. Dacă aveți agorafobie, probabil că veți evita locurile publice, cum ar fi centrele comerciale, sau spațiile restrânse, cum ar fi un avion.
Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este caracterizată prin gânduri sau comportamente nedorite care par imposibil de oprit sau controlat. Dacă aveți TOC, este posibil să vă simțiți tulburat de obsesii, cum ar fi o îngrijorare recurentă că ați uitat să închideți cuptorul sau că ați putea răni pe cineva. De asemenea, este posibil să suferi de compulsii incontrolabile, cum ar fi spălarea mâinilor de mai multe ori.
Tulburare de tezaurizare
Tulburarea de tezaurizare este o dificultate cronică de a arunca bunuri, însoțită de un atașament disfuncțional chiar și de obiecte fără valoare. Poate duce la acumularea excesivă de bunuri (sau animale) și un spațiu de locuit aglomerat. Puteți atribui emoții obiectelor neînsuflețite, aveți un atașament sentimental puternic față de obiecte sau puteți vedea utilizarea în orice obiect. Aceste convingeri pot face ca obiectele aruncate să te copleșească cu sentimente de anxietate, vinovăție sau tristețe.
Fobii și temeri iraționale
O fobie este o frică nerealistă sau exagerată de un anumit obiect, activitate sau situație care, în realitate, prezintă puțin sau deloc pericol. Fobiile comune includ frica de animale (cum ar fi șerpi și păianjeni), frica de a zbura și frica de ace. În cazul unei fobii severe, s-ar putea să faci eforturi extreme pentru a evita obiectul fricii tale. Din păcate, evitarea nu face decât să întărească fobia.
Tulburare de anxietate socială
Dacă aveți o teamă debilitantă de a fi privit negativ de alții și umilit în public, este posibil să aveți tulburare de anxietate socială, cunoscută și sub numele de fobie socială. Poate fi considerată o timiditate extremă și, în cazuri grave, situațiile sociale sunt evitate cu totul. Anxietatea de performanță (mai bine cunoscută sub numele de frica de scenă) este cel mai frecvent tip de fobie socială.
Tulburare de stres posttraumatic (PTSD)
Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este o tulburare de anxietate extremă care poate apărea în urma unui eveniment traumatic sau care pune viața în pericol. PTSD poate fi gândit ca un atac de panică care rareori, dacă vreodată, încetează. Simptomele PTSD includ flashback-uri sau coșmaruri despre incident, hipervigilență, tresărire ușoară, retragere de la ceilalți și evitarea situațiilor care vă amintesc de eveniment.
Tulburare de anxietate de separare
În timp ce anxietatea de separare este o etapă normală de dezvoltare, dacă anxietățile se intensifică sau sunt suficient de persistente pentru a sta în calea școlii sau a altor activități, copilul tău poate avea tulburare de anxietate de separare. Ei pot deveni agitați doar la gândul că sunt departe de mama sau tata și se plâng de boală pentru a evita să se joace cu prietenii sau să meargă la școală.
Auto-ajutor pentru anxietate
Nu toți cei care se îngrijorează foarte mult au o tulburare de anxietate. S-ar putea să vă simțiți anxios din cauza unui program prea solicitant, a lipsei de exerciții sau a somnului, a presiunii la domiciliu sau la serviciu sau chiar din cauza prea multă cofeină. Concluzia este că, dacă stilul tău de viață este nesănătos și stresant, este mai probabil să te simți anxios, indiferent dacă ai sau nu o tulburare de anxietate.
Aceste sfaturi pot ajuta la reducerea anxietății și la gestionarea simptomelor unei tulburări:
- Conectați-vă cu ceilalți. Singurătatea și izolarea pot declanșa sau agrava anxietatea, în timp ce vorbirea față în față despre grijile tale le poate face adesea să pară mai puțin copleșitoare. Faceți un obicei în a vă întâlni în mod regulat cu prietenii, alăturați-vă unui grup de auto-ajutor sau de sprijin sau împărtășiți grijile și preocupările dvs. cu o persoană dragă de încredere. Dacă nu aveți pe nimeni la care să puteți contacta, nu este niciodată prea târziu pentru a construi noi prietenii și o rețea de sprijin.
- Gestionați stresul. Dacă nivelul dvs. de stres este peste acoperiș, gestionarea stresului vă poate ajuta. Uită-te la responsabilitățile tale și vezi dacă există la care poți renunța, refuza sau delega altora.
- Practicați tehnici de relaxare. Atunci când sunt practicate în mod regulat, tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația mindfulness, relaxarea musculară progresivă și respirația profundă pot reduce simptomele de anxietate și pot crește sentimentele de relaxare și bunăstare emoțională.
- Fă sport regulat. Exercițiile fizice sunt un factor natural de eliminare a stresului și a anxietății. Pentru a obține un beneficiu maxim, ținește cel puțin 30 de minute de exerciții aerobice în majoritatea zilelor (divizat în perioade scurte dacă este mai ușor). Activitățile ritmice care necesită mișcarea atât a brațelor, cât și a picioarelor sunt deosebit de eficiente. Încercați să mergeți, să alergați, să înotați, să dansați sau să artele marțiale.
- Dormi suficient. Lipsa somnului poate exacerba gândurile și sentimentele anxioase, așa că încercați să obțineți șapte până la nouă ore de somn de calitate pe noapte.
- Fii inteligent în privința cofeinei, alcoolului și nicotinei. Cofeina și alcoolul pot agrava anxietatea. Și deși poate părea că țigările sunt calmante, nicotina este de fapt un stimulent puternic care duce la niveluri mai mari, nu mai scăzute, de anxietate. Pentru ajutor la eliminarea obiceiului.
- Opriți îngrijorările cronice. Îngrijorarea este un obicei mental pe care îl poți învăța cum să-l rupi. Strategiile precum crearea unei perioade de îngrijorare, provocarea gândurilor anxioase și învățarea să accepte incertitudinea pot reduce semnificativ îngrijorarea și pot calma gândurile anxioase.
Când să căutați ajutor profesional
În timp ce strategiile de auto-ajutorare pot fi foarte eficiente, dacă grijile, temerile sau atacurile de anxietate au devenit atât de mari încât provoacă suferință extremă sau vă perturbă rutina zilnică, este important să căutați ajutor profesional.
Dacă întâmpinați o mulțime de simptome fizice, ar trebui să începeți prin a face un control medical. Medicul dumneavoastră poate verifica pentru a se asigura că anxietatea dumneavoastră nu este cauzată de o afecțiune medicală, cum ar fi o problemă cu tiroida, hipoglicemie sau astm. Deoarece anumite medicamente și suplimente pot provoca anxietate, medicul dumneavoastră va dori, de asemenea, să știe despre orice rețetă, medicamente fără prescripție medicală, remedii pe bază de plante și medicamente recreative pe care le luați.
Dacă medicul dumneavoastră exclude o cauză medicală, următorul pas este să vă consultați cu un terapeut care are experiență în tratarea tulburărilor de anxietate. Terapeutul va lucra cu dvs. pentru a determina cauza și tipul tulburării dvs. și va elabora un curs de tratament.
Tratament
Tulburările de anxietate răspund foarte bine la terapie – și adesea într-un timp relativ scurt. Abordarea specifică a tratamentului depinde de tipul de tulburare de anxietate și de severitatea acesteia. Dar, în general, majoritatea sunt tratați cu terapie, medicamente sau o combinație a celor două. Terapia cognitiv-comportamentală și terapia de expunere sunt tipuri de terapie comportamentală, ceea ce înseamnă că se concentrează mai degrabă pe comportament decât pe conflicte psihologice sau probleme din trecut. Ele pot ajuta cu probleme precum atacurile de panică, anxietatea generalizată și fobiile.
Terapia cognitiv-comportamentală
Vă ajută să identificați și să contestați tiparele de gândire negative și convingerile iraționale care vă alimentează anxietatea.
Terapia prin expunere
Vă încurajează să vă înfruntați temerile și anxietățile într-un mediu sigur, controlat. Prin expunerea treptată la obiectul sau situația de temut, fie în imaginația ta, fie în realitate, câștigi un sentiment mai mare de control. Pe măsură ce îți înfrunți frica fără a fi rănit, anxietatea ta se va diminua.
Medicamentație
Dacă aveți anxietate suficient de severă pentru a vă interfera cu capacitatea de a funcționa, medicamentele pot ajuta la ameliorarea anumitor simptome. Cu toate acestea, medicamentele pentru anxietate pot crea obiceiuri și pot provoca efecte secundare nedorite sau chiar periculoase, așa că asigurați-vă că vă cercetați cu atenție opțiunile. Mulți oameni folosesc medicamente anti-anxietate atunci când terapia, exercițiile fizice sau strategiile de ajutorare ar funcționa la fel de bine sau mai bine, fără efectele secundare și preocupările legate de siguranță. Este important să cântăriți beneficiile și riscurile medicamentelor, astfel încât să puteți lua o decizie în cunoștință de cauză.
Sursa: www.helpguide.org
Autori: Melinda Smith, M.A., Lawrence Robinson și Jeanne Segal, Ph.D.
Vă invităm la o scurtă incursiune în noțiunile de bază ale psihoterapiei
BENEFICIILE PSIHOTERAPIEI
Probabil că sunt puțini oameni care nu ar avea nevoie de terapie, cel puțin la un moment dat în viața lor. Psihoterapia, denumită frecvent “terapie prin vorbire”, oferă persoanelor care suferă de stres pronunțat, depresie, anxietate, durere sau chiar dependență, un cadru neutru pentru a-și discuta problemele. Ajută la descoperirea modului în care emoțiile sau comportamentele lor contribuie la problemele lor și cum pot găsi soluții pentru a face față aspectelor vieții lor în moduri sănătoase care contribuie substanțial la îmbunătățirea bunăstării lor. Psihoterapia vizează motivele principale din spatele adicțiilor, depresiei, unei stime de sine scăzute, blocajelor emoționale sau spirituale și poate ajuta la dezvoltarea unor metode de eliminare a substanțelor care creează dependență și a programelor și perspectivelor eronate inoculate în subconștient, care guvernează aceste stări și comportamente nocive.
PSIHOTERAPIA NU ESTE PENTRU OAMENII „NEBUNI”
Prea des oamenii care ar putea beneficia de psihoterapie o evită pentru că au ideea greșită că este pentru oameni „nebuni”. În ziua de azi, aruncăm acest cuvânt prea dezinvolt, perpetuând stigmatizarea celor cu boli mintale sau care caută tratament. În timp ce terapia este importantă pentru persoanele care au afecțiuni mentale cronice, cum ar fi depresia sau tulburarea bipolară, poate ajuta profund și pe cei care se luptă cu dependența sau pe cei care trec printr-o criză de viață. În plus, dependența și bolile mintale merg adesea mână în mână, necesitând tratament specializat și terapeuți cunoscători.
Pentru persoanele care suferă de dependență, psihoterapia este printre cele mai bune opțiuni pentru a-i ajuta pe cei care suferă să depășească aspectele mentale și comportamentale ale dependenței de alcool sau droguri. De ce bei doar când ești supărat? De ce ai apelat la droguri în primul rând? Un terapeut ar putea pune întrebări similare pentru a ajuta fiecare pacient să înțeleagă ce l-a determinat să abuzeze de substanțe care creează dependență. Înțelegând modul în care emoțiile influențează aceste alegeri de viață, dependenții care se recuperează pot învăța noi strategii de a face față, care nu implică alcool sau droguri.
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ȘEDINȚELE DE TERAPIE?
Psihoterapia este un proces care poate duce la vindecare prin discuție. În timpul întâlnirii cu un terapeut, pacienții pot descoperi metode constructive de a face față problemelor sau emoțiilor negative. Majoritatea tipurilor de terapie sunt orientate spre obiective sau se concentrează pe un anumit tip de problemă de rezolvat. În cazul dependenței, de exemplu, terapeuții și pacienții încearcă în cele din urmă să pună bazele unei vieți de sobrietate și vor lucra la strategii pentru evitarea recăderii. Psihoterapia poate ajuta persoanele care suferă de un eveniment traumatic, ani de dependență, probleme cronice de sănătate mintală sau care au probleme de gestionare a furiei – utilizările sale sunt incredibil de variate și eficiente în tratarea unei multitudini de probleme și afecțiuni.
TIPURI DE PSIHOTERAPIE
Psihoterapia este un tip de termen umbrelă pentru diferite terapii, cum ar fi consilierea de grup, terapia de familie, terapia comportamentală și terapia cognitivă. Un specialist vă va vorbi despre opțiunile disponibile, astfel încât să puteți determina ce tipuri de psihoterapie ar putea funcționa cel mai bine pentru dvs. Pentru cei care pot fi reticenți să se întâlnească cu un terapeut, rețineți că nu poate strica să înveți noi modalități de a face față negativității din viața ta și există toate șansele ca acesta să-ți îmbunătățească procesul de recuperare așa cum a făcut-o pentru atât de mulți alți oameni care s-au luptat la un moment dat în viața lor.
Psihoterapia nu este doar vorbirea despre sentimentele unei persoane fără un scop în minte. În schimb, există mai multe tipuri diferite la care poate răspunde o persoană care se luptă cu dependența de abuz de substanțe. Acestea includ:
Psihoterapie focalizată pe coping: Acest tip de terapie își propune să abordeze probleme specifice, cum ar fi anxietatea, panica și prevenirea recăderilor cu sugestii orientate spre soluții.
Psihoterapie exploratorie: Acest tip de terapie se concentrează asupra evenimentelor și amintirilor din trecut pentru a ajuta o persoană să-și organizeze gândurile despre experiențele dureroase din trecut. Acest tip este util pentru persoanele care se luptă și cu anxietatea.
Abilități sociale/Psihoterapie interpersonală/de creștere: Mulți oameni care se luptă cu abuzul de substanțe au dificultăți în menținerea relațiilor din cauza naturii lor autodistructive. Acest tip de terapie își propune să îmbunătățească capacitatea unei persoane de a menține relații cu alții semnificativi și cu familia.
Psihoterapie de susținere: Acest tip de psihoterapie se concentrează pe prezent și viitor, nu pe trecut. Acest lucru este benefic pentru cei care nu doresc să exploreze amintirile dureroase în terapie.
În funcție de luptele tale unice, terapeutul tău poate utiliza mai multe abordări de psihoterapie pentru a te ajuta să gestionezi o depresie, o boală mintală, o dependență sau te va ajuta să găsești metode de a trece peste o perioada grea sau traumatizantă din viață.
CARE SUNT BENEFICIILE PSIHOTERAPIEI?
Psihoterapia este o oportunitate de vindecare pentru persoanele care se luptă cu abuzul de substanțe, precum și pentru cei dragi. Exemple de beneficii includ:
Împuternicirea unei persoane să trăiască o viață fără abuz de substanțe
Învățarea abilităților de adaptare atunci când apar tentațiile de a reveni la abuzul de substanțe
Învățați cum să exprimați emoțiile într-un mod mai sănătos
A învăța cum să funcționeze ca un partener, prieten și membru al familiei mai bun
Eliberarea experiențelor trecute toxice și/sau traumatice pentru a merge mai departe
Dacă dumneavoastră sau o persoană iubită vă dificultăți și ați putea beneficia de psihoterapie, nu ezitați să ne contactați. Clinica Marfil vă oferă diverse programe și căi de tratament care oferă unei persoane sprijinul și resursele necesare pentru a obține o viață mai fericită, mai sănătoasă.