Întrebări pe care ar trebui să ni le punem

De câte ori nu ne-am simțit pierduți prin labirintul întortocheat al evenimentelor vieții noastre? Oare care este calea pe care s-o aleg? Mă va duce spre fericire și spre ceea ce vreau să trăiesc? Există o busolă care să mă ghideze? O hartă, poate care să îmi servească drept ghid sau însoțitor tacit, care să își traseze calea pe dinăuntru, alături de mine, în călătoria spre descoperirea de sine și spre vindecarea sufletului?

Nădăjduim în permanență la o împăcare și o (re)întregire a ființei noastre care se așterne dincolo de ceea ce trăim cu durere.

Sănătatea din noi

Am avut ocazia să ascult relatarea Mihaelei referitoare la contextul în care s-a conturat relația de prietenie dintre ea și Gabi Bădăluță. S-au cunoscut în cadrul unor cursuri de pregătire profesională, activitatea de terapeut emoțional a Mihaelei fiind unul dintre motivele pentru care s-au reunit în misiunea de îmbogățire și consolidare a cunoștințelor despre tehnici și instrumente cât mai naturale și ușor de aplicat în procesul terapeutic de vindecare.

Impulsul Mihaelei de a schimba modul în care viața părea că a ieșit din fluxul natural s-a produs în urmă cu mulți ani, când a decis să abordeze lucrurile integrat și din interior. Harta Vindecării a fost un prilej de readucere aminte a ceea ce este esențial în ființa umană: acea cunoaștere care nu dă greș, care ne însoțește permanent, care se dorește descoperită și care solicită doar curaj, asumare și iubire: sănătatea deplină.

Ce ne oferă această carte

Informația livrată de Gabi în Harta Vindecării a fost înglobată în propriile tehnici utilizate în activitatea sa, în care folosește codul emoțiilor și codul corpului și a constituit un ajutor prețios, îndreptat spre ghidarea  semenilor pe calea propriei vindecării.

Exemplele propuse în Harta Vindecării, modul în care sunt nuanțate reprezintă aspecte din viața noastră, care trimit la reflecție și nevoia de conștientizare a unor blocaje, răni sau suferințe, care „sunt la butoane“, inconștient, de-a lungul vieții. Și provoacă separare. Separare de nucleu, de centrul ființei noastre, în care sunt adunate resursele noastre nelimitate și bucuria vieții. Ele mocnesc și așteaptă să fie eliberate și experimentate.

După părerea sa, Mihaela consideră că Harta Vindecării cuprinde noțiuni teoretice precum conflictele emoționale și exemple din experiența de psihoterapeut, în care  s-a regăsit și în care a văzut nuanțe noi, nesesizate până atunci. Harta Vindecării înaintează cu perspective noi și variate asupra unui dezechilibru emoțional; indică o altă direcție de cercetare, cu obiectivitate și multă responsabilitate.

Conflictul nu reprezintă o „exprimare în exterior“, conflictele se trăiesc în interior, acolo unde ruminăm idei, tipare și programe dăunătoare și care generează deseori afecțiuni fizice. Cu ajutorul indiciilor precise din carte, cu blândețe și sinceritate suntem ghidați să le exprimăm, să le conștientizăm și să le eliberăm astfel încât somatizarea să nu se mai producă.

Pentru Mihaela, abordarea holistică pe care a descoperit-o în Harta Vindecării, a venit și a pus laolaltă, din punct de vedere al înțelegerii, conflictele biologice, Programul de Pornire și aspectul trangenerațional al traumei, „noi manifestându-le, în viața noastră, pe toate trei, simultan. Mi se pare cel mai bogat instrument pe care l-am cunoscut până acum.“

Gabi Bădăluță a realizat un conținut dedicat și accesibil tuturor oamenilor dispuși să accepte că sunt mult mai mult decât „acest material 3D“.

Harta Vindecării este cartea potrivită pentru cei care au pornit pe calea descoperirii interioare, care își pun întrebări și care percep sensul diferit al sănătății, dincolo de răni emoționale sau comportamente nedorite. Pentru Simona, calea a fost descoperită în urmă cu 25 de ani, în momente în care a simțit că sursa binelui este inepuizabilă, că e nevoie doar de o varietate a perspectivelor și asumare a deciziei de a scoate suferința din ecuația vieții sale.

Iertarea, mult-evitată în multe procese de vindecare, este așezată la temelia demersului autoarei. Iertarea este esențială și esențial de conținut în deprogramarea conștientă a suferințelor sufletești. „La nivel macro, mintea și sufletul sunt aduse în coerență“, cu ajutorul instrumentelor prezentate în Harta Vindecării.

Harta Vindecării așteaptă deschisă, cu indicii clare pentru oricine, pe un traseu pe care, conștința ne cheamă să îl parcurgem și să creștem copilul interior, blocat în suferințe neexprimate pe calea devenirii adultului responsabil și vindecat emoțional.

Interviu cu Mihaela Badea

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie