Recenzia cărții „Harta Vindecării” – psiholog Gabi Bădăluță
Despre „Harta Vindecării” – de Gabi Bădăluță
„Harta Vindecării“ este cartea de debut a psiho-terapeutului Gabi Bădăluță. Prima apariție a fost în limba engleză, la New York, datorită colaborării cu două edituri din SUA. Lansarea cărții a avut loc cu ocazia participării autoarei la o expoziție internațională de carte.
Ulterior, a fost publicată în limba română de editura Marfil în anul 2019, la Timișoara, moment ce a reprezentat un nou capitol de viață al autoarei, atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere al dezvoltării sale emoționale.
Datorită intensei sale pregătiri în Psiho-biologie, autoarea a primit impulsul scrierii cărții de la însuși profesorul și mentorul său în acest domeniu, care semnează prefața cărții, apreciată pentru modul atent, concret și complex în care tratează abordarea psiho-emoțională a anumitor afecțiuni.
Titlul cărții este sugestiv și trimite cu gândul la o îndrumare punctuală, care se încheie cu vindecarea sufletului, a emoțiilor, a psihicului și a corpului care le conține pe toate.
Cartea este structurată în trei trei părți, fiecare dintre ele răspunzând la întrebări precum: Cine ești tu, cu adevărat?“, „Ce este Vindecarea?“, întrebări pe care, cu siguranță, ni le adresăm nouă înșine, fie și o dată în viață, până la modalități în care putem integra procesul de vindecare prin Rugăciune, acceptare sau iubire.
Harta Vindecării a fost scrisă din dorința de a veni în întâmpinarea nevoii oamenilor de a ști dincolo de ceea ce știu, de a cunoaște natura conflictelor și suferințelor lor și de a se redescoperi astfel, pe sine, mai sănătoși, înțelegând cauza suferințelor și comportamentelor lor, pornind de la momentul concepției până la cel în care au primit diagnosticul medical al unei afecțiuni, în unele cazuri, aprofundarea în transgenerațional fiind necesară și extrem de utilă procesului de vindecare.
Cartea se adresează tuturor, personajul principal este omul, atât cel care caută răspunsuri legate de sănătatea sa psiho-emoțională, cât și cel care pur și simplu citește o carte din pasiune pentru lectură. Este o carte-manual și o carte intim revelatoare, în egală măsură.
Stilul lejer, ușor, presărat cu exemple concrete ale oamenilor care au acceptat acest demers terapeutic, asigură caracterul uman al mesajului, îmbogățit cu date și tehnici de terapie, provenite din experiența profesională a Gabrielei Bădăluță.
„Harta Vindecării“ înglobează aspecte esențiale ale ființei umane, pornind de la evenimente dureroase sau fericite, situații dificile, emoții intense netrăite sau de bucurie, experimentate de familie și părinți înainte de nașterea unui copil, cu ajutorul cărora se pot descoperi, într-o sincronizare impecabilă, aceleași evenimente, situații, emoții, conflicte sau comportamente nedorite, afecțiuni în familie sau personale, atunci când în corp apare suferința fizică. Când oamenii nu realizează sau nu conștientizează cauza emoțională din spatele acesteia, perpetuarea acestor comportamente dăunătoare, adicții, sau alte tipuri de afecțiuni, fac mai dificilă și mai dureroasă viața și afectează sănătatea de care omul ar trebui să se bucure . Corpul are nevoie de iubire, de blândețe și acceptare și uneori suferința acumulată de el este transmisă prin diverse afecțiuni pentru ca oamenii să ne întoarcă înauntrul lor și să înceapă vindecarea din interior.
În mare parte din viață omul acționează din automatisme, din programe bio-logice, pe care le moștenește, le urmează și le aplică inconștient și acest lucru îndepărtează și creează o separare de natura sa autentică și divină, o suferință emoțională sau chiar o afecțiune fizică, de multe ori, fără o ameliorare sau vindecare de lungă durată. „Harta Vindecării“ este confidentul scris, în paginile căruia descoperirile interioare sunt eliberatoare și fac loc, rând pe rând, stării de bine și sănătății.
Gabi Bădăluță împărtășește cu generozitate propria experiență legată de felul în care instrumente ale psihoterapiei sau psiho-biologiei au ajutat-o să conștientizeze și să își îmbunătățească viața și relațiile și totodată, să acorde sprijinul optim celor dragi în procesul lor de vindecare.
Sănătatea începe din interior, se spune. Urmează traseele și indiciile din Harta Vindecării și pornește în călătorie.
Să ne fie de folos!