Definiție: Sexualitatea se referă la aspectele care implică identitatea sexuală, orientarea sexuală, dorințele și comportamentele sexuale ale unei persoane. Ea este influențată de factori biologici, psihologici, sociali și culturali.

Caracteristici: Sexualitatea este o dimensiune esențială a vieții umane, care variază de la o persoană la alta. Ea este o sursă de plăcere, intimitate și conexiune emoțională. Sexualitatea poate implica exprimarea emoțională și fizică a iubirii și dorinței, identitatea de gen, comportamentul sexual, orientarea sexuală și satisfacția sexuală.
Descrieri: Sexualitatea este o experiență subiectivă și personală care poate fi influențată de multe aspecte, inclusiv de educație, valori culturale, religie și experiențe anterioare. Sexualitatea este o componentă normală și naturală a vieții umane și poate varia în funcție de indivizi și de contextul cultural în care trăiesc.
Tipuri de sexualitate: Există o varietate de aspecte și dimensiuni ale sexualității umane. Acestea includ orientarea sexuală (cum ar fi heterosexualitatea, homosexualitatea și bisexualitatea), identitatea de gen (cum ar fi identitatea masculină, feminină sau non-binară), comportamentul sexual (cum ar fi monogamia, poliamoria, celibatul) și preferințele și dorințele sexuale individuale.
Este important să înțelegem că sexualitatea este o sferă intimă și personală a vieții și că respectul, consimțământul și siguranța sunt aspecte cruciale în ceea ce privește exprimarea și explorarea sexualității. Psihologia sexualității studiază aceste aspecte și contribuie la înțelegerea complexității și diversității sexualității umane.
– Sursă externă – International network – Expert Systems/ Robotics/ AI –

Definiție: Simptomul este o manifestare observabilă sau o experiență subiectivă care indică prezența unei tulburări sau a unei probleme psihologice. Poate fi o reacție emoțională, un comportament sau o experiență cognitivă atipică care provoacă disconfort și interferează cu funcționarea normală a individului.

Caracteristici: Simptomele pot varia în funcție de tipul și severitatea tulburării. Ele pot include reacții emoționale intense (cum ar fi anxietatea, depresia sau furia), comportamente neobișnuite (cum ar fi izolarea socială, evitarea activităților sau comportamente compulsive) sau experiențe cognitive anormale (cum ar fi gânduri obsesive sau tulburări de memorie).
Descrieri: Simptomele pot afecta diferite aspecte ale vieții unei persoane, cum ar fi starea emoțională, relațiile interpersonale, performanța școlară sau profesională și sănătatea fizică. Ele pot varia în intensitate și durată, de la simptome tranzitorii și ușoare până la simptome persistente și severe.
Tipuri de simptome: Există o varietate de simptome întâlnite în practica psihologică, care pot fi asociate cu diferite tulburări și afecțiuni. Unele exemple comune de simptome includ anxietate excesivă, tristețe persistentă, sentimente de vinovăție, schimbări ale apetitului sau somnului, iritabilitate, dificultăți de concentrare, gânduri obsesive, comportamente compulsive sau auto-vătămătoare, tulburări de alimentație, halucinații sau delir.
Este important de menționat că simptomele pot fi cauzate de o varietate de factori, inclusiv dezechilibre chimice în creier, traume emoționale, stres, condiții medicale sau factori genetici.

Definiție: Sinapsa este punctul de interacțiune între neuroni sau între un neuron și o altă celulă (cum ar fi o celulă musculară sau o celulă glandulară) în care are loc transmiterea semnalelor chimice.

Caracteristici: Sinapsele au următoarele caracteristici:
• Sunt situate la capătul axonilor neuronilor și sunt compuse dintr-o zonă presinaptică (axonul pre-sinaptic) și o zonă postsinaptică (membrana celulară a neuronului postsinaptic sau a celulei țintă).
• Transmiterea semnalelor are loc prin intermediul neurotransmițătorilor, care sunt substanțe chimice eliberate în spațiul sinaptic și care se leagă de receptori specifici de pe membrana postsinaptică.
• Sinapsele pot facilita sau inhiba transmiterea semnalelor în funcție de tipul de neurotransmițători și de receptorii implicați.
Descriere: Sinapsele permit transmiterea semnalelor între neuroni și între neuroni și alte celule prin intermediul unui proces numit sinaptice. Atunci când un potențial de acțiune ajunge la terminația presinaptică a neuronului pre-sinaptic, neurotransmițătorii sunt eliberați în spațiul sinaptic. Acești neurotransmițători se leagă de receptorii specifici de pe membrana postsinaptică, ceea ce declanșează un răspuns la nivelul neuronului postsinaptic sau a celulei țintă.
Tipuri de sinapse:
• Sinapse excitatorii: Acestea facilitează transmiterea semnalelor excitatorii între neuroni, ceea ce duce la depolarizarea neuronului postsinaptic și creșterea probabilității de generare a unui potențial de acțiune.
• Sinapse inhibitorii: Acestea inhibă transmiterea semnalelor, reducând probabilitatea generării unui potențial de acțiune în neuronul postsinaptic.
• Sinapsele în psihologie sunt esențiale pentru procesele de învățare, memorie, percepție, emoții și alte funcții cognitive și comportamentale. Studiul sinapselor și a modului în care acestea funcționează este esențial pentru înțelegerea proceselor complexe care au loc în creier și pentru dezvoltarea terapiilor și intervențiilor psihologice.

Definiție: Sincronicitatea se referă la apariția coincidențelor semnificative sau corelate în timp, fără o explicație cauzală obișnuită. Este considerată o formă de interconectare a evenimentelor sau a proceselor psihologice care depășește raționalitatea și cauzalitatea obișnuită.

Caracteristici: Sincronicitatea prezintă următoarele caracteristici:
• Asocierea de semnificații sau semne profunde: Evenimentele sau procesele care apar sincronic sunt legate printr-o semnificație sau un sens profund pentru persoana care le trăiește. Aceste coincidențe sunt percepute ca având o semnificație personală sau simbolică.
• Absența unei cauzalități evidente: Sincronicitatea nu poate fi explicată prin cauzalitate obișnuită sau prin relații cauză-efect clare. Evenimentele sau procesele care apar sincronic nu sunt legate prin legături cauzale evidente sau prin interacțiuni directe.
• Experiența subiectivă: Sincronicitatea este o experiență subiectivă și personală. Persoana care trăiește aceste coincidențe semnificative le percepe și le interpretează în mod individual în funcție de propriile sale convingeri, experiențe și context.
Descriere: Sincronicitatea poate fi experimentată într-o varietate de moduri, cum ar fi întâlnirea cu o persoană care are o legătură semnificativă cu un eveniment sau o idee importantă pentru tine, gândirea la cineva și apoi primirea unui mesaj de la acea persoană sau observarea unor coincidențe semnificative în viața ta în momente cheie.
Tipuri de sincronicitate: Sincronicitatea poate avea diverse forme și manifestări în funcție de contextul și conținutul experienței individuale. De exemplu, poate fi legată de coincidențe de timp sau de evenimente care par să se potrivească perfect, de apariția unor simboluri sau imagini semnificative în diverse contexte sau de conectarea subtilă între gânduri și evenimente exterioare.

Definiție: Sinergia se referă la o interacțiune în care mai multe elemente sau persoane lucrează împreună în mod coordonat și eficient, generând un rezultat global mai mare decât suma contribuțiilor individuale. Sinergia implică adăugarea valorii și crearea unor rezultate sinergetice prin colaborare și cooperare.

Caracteristici: Sinergia prezintă următoarele caracteristici:
• Interacțiune armonioasă: Sinergia implică o colaborare armonioasă între elementele implicate. Aceasta înseamnă că fiecare componentă sau individ își aduce contribuția în mod coordonat și compatibil cu ceilalți.
• Rezultat mai mare decât suma părților: Sinergia se manifestă prin generarea unui rezultat global care depășește suma contribuțiilor individuale. Aceasta înseamnă că colaborarea și cooperarea conduc la un efect multiplicator sau la crearea de rezultate superioare.
• Beneficii reciproce: Sinergia aduce beneficii tuturor părților implicate. Colaborarea eficientă și interacțiunea sinergetică conduc la rezultate mai bune pentru toți participanții implicați.
Descriere: Sinergia poate fi observată în diverse contexte și relații, inclusiv în echipe de lucru, în relații interpersonale, în grupuri de terapie sau în procesul de rezolvare a problemelor. Colaborarea și cooperarea sinergetică pot genera idei inovatoare, soluții creative și o performanță superioară.
Tipuri de sinergie: Există diferite tipuri de sinergie în psihologie, inclusiv:
• Sinergie cognitivă: Colaborarea între indivizi care aduc perspective și abordări diferite poate genera o mai bună înțelegere, generarea de idei și rezolvarea problemelor complexe.
• Sinergie emoțională: Interacțiunea emoțională pozitivă și empatică între persoane poate spori conexiunea și relațiile armonioase.
• Sinergie terapeutică: Colaborarea între terapeut și client în procesul terapeutic poate crea o alianță puternică și un mediu de creștere și vindecare.
Sinergia este un concept important în psihologie și în alte domenii ale vieții, deoarece subliniază puterea colaborării și beneficiile unei interacțiuni armonioase și eficiente.

Definiție: Sinuciderea este actul voluntar de suprimare a propriei vieți. Poate implica utilizarea de metode letale, cum ar fi intoxicarea, sufocarea, înjunghierea sau alte forme de auto-vătămare.

Caracteristici: Sinuciderea poate fi caracterizată prin următoarele aspecte:
• Intenție: Este un act deliberat și intenționat de a pune capăt vieții.
• Suferință psihologică: Sinuciderea este adesea asociată cu o suferință psihologică semnificativă, cum ar fi depresia, anxietatea severă, tulburările de personalitate sau alte afecțiuni mentale.
• Speranța de eliberare sau scăpare: Persoanele care iau în considerare sinuciderea pot simți o dorință de a scăpa de durere sau de a găsi o soluție la problemele și suferința lor.
• Pierderea perspectivelor de viitor: Persoanele care consideră sinuciderea pot avea o percepție distorsionată a viitorului, simțind că nu există nicio speranță sau oportunitate de îmbunătățire a situației lor.
Descriere: Sinuciderea este un fenomen complex, influențat de o varietate de factori, inclusiv factori biologici, psihologici, sociali și culturali. Este important să se înțeleagă că sinuciderea este rezultatul unei suferințe și disperări profunde și că poate fi prevenită prin intervenție adecvată și suport emoțional.
Tipuri de sinucidere: Există mai multe tipuri de sinucidere, care pot varia în funcție de circumstanțele și motivele specifice ale individului. Acestea pot include:
• Sinucidere impulsivă: O acțiune bruscă și nereflectată, în general rezultatul unei stări emoționale intense și a unei decizii luate într-un moment de criză.
• Sinucidere asociată cu afecțiuni mentale: Persoanele cu tulburări psihice, cum ar fi depresia severă sau tulburările de personalitate, pot avea un risc mai mare de sinucidere.
• Sinucidere asistată: Când o persoană solicită și primește asistență din partea unei alte persoane pentru a-și pune capăt vieții.
• Sinucidere altruistă: Când o persoană ia în considerare sinuciderea în beneficiul sau în interesul altor persoane, cum ar fi sacrificarea propriei vieți pentru a le salva pe ale altora.

Definiție: În psihologie, termenul „sistem” se referă la o unitate complexă și interconectată de elemente care funcționează împreună pentru a produce anumite rezultate sau comportamente. Un sistem psihologic se referă la modul în care elementele psihologice, cum ar fi gândurile, emoțiile, comportamentele și interacțiunile sociale, se influențează reciproc și formează un întreg.

Caracteristici ale sistemelor în psihologie:
• Interconectare: Elementele unui sistem psihologic sunt strâns interconectate și se influențează reciproc. Schimbarea unui element al sistemului poate avea un efect asupra întregului sistem.
• Interdependență: Elementele unui sistem psihologic depind unul de celălalt pentru a funcționa corect. Ele sunt conectate printr-o rețea de relații și interacțiuni.
• Auto-organizare: Sistemele psihologice au capacitatea de a se auto-organiza și de a-și ajusta comportamentul și funcționarea în funcție de schimbările din mediu sau din interiorul sistemului însuși.
• Feedback: Sistemele psihologice primesc feedback din mediul lor și îl utilizează pentru a se adapta și a se ajusta. Feedback-ul poate fi intern (din interiorul sistemului) sau extern (din mediul înconjurător).
• Stabilitate și flexibilitate: Sistemele psihologice pot fi atât stabile, menținând un echilibru și o organizare constantă, cât și flexibile, putând se adapta și se schimba în funcție de cerințele și provocările mediului.
Tipuri de sisteme în psihologie:
• Sisteme cognitive: Acestea se referă la modul în care gândurile, percepțiile și procesele mentale funcționează ca un sistem interconectat pentru a procesa informațiile și a genera cunoștințe.
• Sisteme comportamentale: Acestea se referă la interacțiunea complexă dintre comportamentele individului și factorii de mediu care îi influențează, precum și modul în care comportamentele pot fi organizate și reglementate într-un sistem coerent.
• Sisteme sociale: Acestea implică relațiile și interacțiunile dintre indivizi în cadrul grupurilor și societății. Ele studiază dinamica și influența socială asupra comportamentului și dezvoltării individuale.
• Sisteme familiale: Se concentrează asupra relațiilor și interacțiunilor dintre membrii unei familii și modul în care acestea influențează dezvoltarea și funcționarea individuală și familială.
• Sisteme organizaționale: Acestea se referă la modul în care organizațiile, cum ar fi companiile, instituțiile sau școlile, funcționează ca sisteme complexe, cu structuri și interacțiuni specifice care influențează comportamentul și performanța angajaților sau membrilor.

Definiție: Un sistem de crezuri în psihologie se referă la un set de convingeri, idei și valori pe care o persoană le adoptă și le consideră adevărate și semnificative în viața lor. Aceste crezuri pot afecta gândirea, emoțiile și comportamentul individului, influențând modul în care percepe lumea și acționează în consecință.

Caracteristici ale unui sistem de crezuri în psihologie:
• Stabilitate: Sistemele de crezuri pot fi relativ stabile în timp, cu tendința de a persista și de a influența gândirea și comportamentul pe termen lung.
• Centralitate: Anumite crezuri pot avea o importanță centrală în sistemul de crezuri al unei persoane și pot afecta o gamă largă de domenii ale vieții lor.
• Coerență: Crezurile dintr-un sistem de crezuri pot fi interconectate și pot forma o structură logică sau coerentă. Ele pot fi în concordanță între ele sau pot fi în contradicție, ceea ce poate crea tensiuni sau conflicte interne.
• Influente sociale și culturale: Sistemele de crezuri pot fi influențate de mediul social și cultural în care o persoană trăiește. Valori, norme și convingeri comune în comunitatea sau cultura respectivă pot afecta sistemul de crezuri al individului.
• Impact asupra comportamentului: Crezurile unei persoane pot influența modul în care aceasta acționează și reacționează în diferite situații. Ele pot determina alegerile și acțiunile lor și pot avea consecințe în comportamentul și stilul de viață adoptat.
Tipuri de sisteme de crezuri în psihologie:
• Sisteme de crezuri religioase: Acestea implică convingeri și valori legate de dimensiunea spirituală și transcendentă a vieții, cum ar fi credințele într-un Dumnezeu sau zei și principii morale specifice.
• Sisteme de crezuri politice: Acestea implică convingeri și valori legate de guvernare, politică și ideologii politice. Ele pot influența percepția și comportamentul politic al unei persoane.
• Sisteme de crezuri morale și etice: Acestea implică convingeri și valori despre ceea ce este corect și greșit, bine și rău, și pot influența deciziile și comportamentul moral al unei persoane.
• Sisteme de crezuri științifice: Acestea implică convingeri bazate pe cunoștințe științifice și raționale și pot influența modul în care o persoană percepe și înțelege lumea din jurul lor.
• Sisteme de crezuri personale: Acestea sunt convingerile individuale ale unei persoane, care pot fi formate în urma experiențelor personale, educației și influențelor personale.

Definiție: Un sistem de valori în psihologie se referă la un set de principii și convingeri profunde care ghidează gândirea, emoțiile și comportamentul unei persoane. Aceste valori reprezintă ceea ce este considerat important și valoros pentru individ și pot influența deciziile și acțiunile lor în viață.

Caracteristici ale unui sistem de valori în psihologie:
• Stabilitate: Sistemele de valori sunt adesea stabile în timp și pot avea o influență puternică și persistentă asupra persoanei respective.
• Ierarhie: Valorile pot fi organizate într-o ierarhie în funcție de importanța lor relativă pentru individ. Anumite valori pot fi considerate mai importante și pot influența deciziile și comportamentul mai mult decât altele.
• Coerență: Valorile dintr-un sistem de valori pot fi interconectate și pot forma o structură coerentă. Ele pot fi în concordanță între ele sau pot exista conflicte și tensiuni între anumite valori.
• Impact asupra comportamentului: Sistemul de valori al unei persoane poate afecta modul în care aceasta acționează și reacționează în diferite situații. Valorile pot influența alegerile, prioritățile și comportamentul moral al unei persoane.
• Influente sociale și culturale: Sistemele de valori pot fi influențate de mediul social și cultural în care o persoană trăiește. Valorile comune într-o comunitate sau cultură pot fi internalizate și integrate în sistemul de valori al individului.
Tipuri de sisteme de valori în psihologie:
• Valori personale: Acestea reprezintă valorile individuale și unice ale unei persoane, care pot fi formate în urma experiențelor personale, educației și influențelor personale. Aceste valori pot include autenticitatea, libertatea, înțelepciunea, iubirea, succesul, respectul, etc.
• Valori religioase: Acestea implică valorile și principiile morale legate de credințele și practicile religioase ale unei persoane. Ele pot include credința în Dumnezeu, milostenia, iertarea, smerenia, etc.
• Valori sociale: Acestea sunt valorile care sunt considerate importante și valoroase într-o societate sau cultură specifică. Acestea pot include egalitatea, solidaritatea, dreptatea, respectul față de diversitate, etc.
• Valori profesionale: Acestea implică valorile și principiile care ghidează comportamentul și etica profesională într-un domeniu specific. Acestea pot include profesionalismul, integritatea, responsabilitatea, colaborarea, etc.
• Valori familiale: Acestea sunt valorile care sunt transmise și promovate în cadrul unei familii și pot include valoarea familiei, loialitatea, generozitatea, respectul față de părinți și buni obiceiuri, etc.

Definiție: Sistematizarea în psihologie se referă la procesul de organizare și structurare a informațiilor, conceptelor și teoriilor într-un sistem coerent și ordonat. Acest proces implică clasificarea, categorisirea și integrarea elementelor într-un ansamblu coerent, facilitând înțelegerea și asimilarea cunoștințelor.

Caracteristici ale sistematizării în psihologie:
• Organizare logică: Sistematizarea implică organizarea informațiilor și conceptelor într-o manieră logică și coerentă. Se caută relații și conexiuni între diferitele elemente pentru a forma un ansamblu coerent.
• Structură și ierarhie: Informațiile și conceptele sunt structurate și ierarhizate în funcție de relațiile și importanța lor. Există o structură ierarhică care stabilește legături între elementele individuale și subliniază relațiile lor reciproce.
• Integrare și sinteză: Sistematizarea implică integrarea informațiilor și conceptelor diferite într-un ansamblu coerent și cuprinzător. Se caută să se obțină o perspectivă de ansamblu asupra domeniului studiat, integrând cunoștințele existente și dezvoltând noi înțelesuri și concluzii.
• Claritate și accesibilitate: Un sistem sistematizat este clar și accesibil, facilitând înțelegerea și asimilarea informațiilor. Conceptele și teoriile sunt prezentate într-un mod clar și structurat, ceea ce facilitează înțelegerea și aplicarea lor în practică.
Tipuri de sistematizare în psihologie:
• Sistematizarea cunoștințelor teoretice: Aceasta implică organizarea și structurarea cunoștințelor teoretice existente într-un domeniu specific, precum teoriile și conceptele din psihologia socială, psihologia cognitivă sau psihologia dezvoltării.
• Sistematizarea cercetărilor empirice: Acest tip de sistematizare se referă la organizarea rezultatelor cercetărilor empirice într-un mod coerent și accesibil. Se caută să se identifice modele și tendințe comune în rezultatele cercetărilor și să se integreze cunoștințele existente într-un ansamblu coerent.
• Sistematizarea practicilor și intervențiilor: Acest tip de sistematizare se concentrează pe organizarea și structurarea practicilor și intervențiilor în psihologie. Se caută să se identifice și să se clasifice intervențiile eficiente într-un domeniu specific, precum terapia cognitiv-comportamentală, terapia de cuplu sau terapia de grup.
• Sistematizarea conceptelor și modelelor: Aceasta implică organizarea și structurarea conceptelor și modelelor psihologice într-un ansamblu coerent. Se caută să se stabilească relații și conexiuni între diferitele concepte și modele, facilitând înțelegerea și aplicarea lor în practică.

Definiție: Socializarea în psihologie se referă la procesul prin care indivizii învață și internalizează normele, valorile, comportamentele și rolurile sociale specifice unei anumite culturi sau societăți. Este un proces prin care individul devine parte a societății și se integrează în comunitatea în care trăiește.

Caracteristici ale socializării:
• Proces continuu: Socializarea este un proces care începe de la naștere și continuă pe tot parcursul vieții. Începând de la interacțiunile timpurii cu părinții și membrii familiei, socializarea se extinde ulterior către grupurile de vârstă, școală, locul de muncă și alte medii sociale.
• Internalizarea normelor și valorilor: Socializarea implică internalizarea normelor și valorilor sociale, adică învățarea și asimilarea acestora în sistemul de valori și comportamente al individului. Aceasta include regulile sociale, așteptările culturale, moralitatea și alte aspecte fundamentale ale unei societăți.
• Dezvoltarea identității sociale: Socializarea contribuie la dezvoltarea identității sociale a individului. Prin interacțiunile sociale și asimilarea valorilor și rolurilor sociale, individul își formează o imagine despre sine și despre locul său în societate.
• Influente multiple: Socializarea este influențată de o varietate de factori, inclusiv familia, școala, grupurile de vârstă, mass-media și cultura în general. Acești factori contribuie la formarea și modelarea comportamentului social al individului.
Tipuri de socializare în psihologie:
• Socializarea primară: Aceasta se referă la procesul inițial de socializare care are loc în copilărie, sub influența familiei și a altor membri ai comunității primare. Este în această etapă că individul învață normele, valorile și comportamentele de bază ale societății.
• Socializarea secundară: Acest tip de socializare are loc ulterior, pe măsură ce individul interacționează cu alte instituții și grupuri sociale, cum ar fi școala, locul de muncă sau grupurile de vârstă. Aici, individul învață și internalizează regulile și așteptările specifice acestor medii sociale.
• Socializarea informală: Aceasta se referă la procesul de socializare care are loc în mod spontan și neplanificat prin interacțiunile de zi cu zi cu oamenii din mediu, cum ar fi prietenii, colegii sau vecinii. Este influențată de relațiile interpersonale și de modelele de comportament observate în aceste interacțiuni.
• Socializarea formală: Acest tip de socializare se desfășoară în cadrul instituțiilor formale, cum ar fi școala, unde sunt promovate și învățate norme și valori sociale specifice. Aceasta include procesul de învățare academică, precum și dezvoltarea abilităților sociale și comportamentale.
Socializarea este esențială pentru dezvoltarea și adaptarea individului în societate. Prin intermediul acestui proces, indivizii învață să-și construiască relații, să-și dezvolte identitatea și să-și însușească regulile și valorile sociale necesare pentru funcționarea adecvată într-o comunitate.

Definiție: Sondajul în psihologie se referă la o metodă de colectare a datelor prin intermediul unui set de întrebări standardizate, administrate unui eșantion reprezentativ de participanți. Scopul sondajului este de a obține informații și opinii cu privire la anumite aspecte sau fenomene psihologice, precum atitudini, comportamente, trăsături sau experiențe.

Caracteristici ale sondajului în psihologie:
• Standardizare: Sondajele sunt concepute într-un mod standardizat, având întrebări fixe și structurate. Acest lucru permite comparabilitatea și generalizarea rezultatelor la nivel de populație.
• Intervenție minimă: Sondajele implică o intervenție minimă din partea cercetătorului. Participanții completează chestionarele sau răspund la întrebări fără prezența directă a cercetătorului.
• Eșantion reprezentativ: Pentru a obține rezultate valide și relevante, este important ca eșantionul de participanți să fie reprezentativ pentru populația țintă. Astfel, se pot face generalizări la nivel mai larg.
• Anonimat și confidențialitate: Participanții trebuie să se simtă confortabil în a răspunde la întrebări, astfel că sondajele asigură anonimatul și confidențialitatea răspunsurilor.
• Analiză statistică: Datele colectate prin sondaje sunt analizate utilizând metode statistice pentru a extrage informații relevante și a trage concluzii.
Tipuri de sondaje în psihologie:
• Sondaje de opinie: Acestea vizează obținerea de informații cu privire la atitudini, opinii și evaluări ale participanților cu privire la anumite subiecte. Pot fi utilizate în cercetări sociale, politice sau de marketing.
• Sondaje de personalitate: Acestea au scopul de a evalua trăsăturile de personalitate ale participanților. Se utilizează întrebări și itemi care evaluează diferite dimensiuni ale personalității, precum extrovertirea, conștiinciozitatea sau stabilitatea emoțională.
• Sondaje de evaluare psihologică: Acestea sunt utilizate în procesul de evaluare psihologică, cum ar fi evaluarea stării de sănătate mentală sau evaluarea nivelului de stres. Se adresează unor domenii specifice, cum ar fi depresia, anxietatea sau abilitățile sociale.
• Sondaje de satisfacție: Acestea măsoară nivelul de satisfacție sau nemulțumire într-un anumit domeniu, cum ar fi satisfacția cu viața, satisfacția la locul de muncă sau satisfacția în relații interpersonale.
• Sondaje de experiență și comportament: Acestea vizează colectarea informațiilor despre experiențele, comportamentele și percepțiile individuale în legătură cu un anumit fenomen sau situație, cum ar fi experiențele traumelor, comportamentele de consum sau percepția produselor.

Definiție: Speranța în psihologie se referă la o stare mentală pozitivă și orientată spre viitor, în care individul manifestă o încredere sau o așteptare că evenimentele viitoare vor fi favorabile și că obiectivele și dorințele sale vor fi îndeplinite. Este o emoție puternică și motivatoare, care poate influența gândurile, comportamentul și starea generală de bine a unei persoane. Speranța joacă un rol important în gestionarea stresului, în creșterea rezilienței și în promovarea bunăstării psihologice.

Caracteristici ale speranței:
• Orientată spre viitor: Speranța se concentrează pe perspectiva viitoare și pe posibilitatea unor rezultate pozitive. Este legată de ideea că lucrurile se pot schimba în bine și că există oportunități pentru îndeplinirea dorințelor și obiectivelor.
• Motivatoare: Speranța poate oferi o motivație puternică pentru a acționa în direcția obiectivelor și aspirațiilor personale. Persoanele cu un nivel ridicat de speranță sunt mai susceptibile să-și fixeze obiective realiste, să fie perseverente și să depună efort pentru a le atinge.
• Îmbunătățește reziliența: Speranța poate contribui la dezvoltarea rezilienței psihologice, adică abilitatea de a face față și a depăși obstacolele și adversitățile. Persoanele cu o speranță crescută tind să aibă o atitudine mai pozitivă față de provocări și să găsească soluții creative pentru problemele întâmpinate.
• Impact asupra sănătății mentale: Speranța poate avea un efect pozitiv asupra sănătății mentale. Aceasta poate reduce nivelul de stres și anxietate, poate promova o stare de bine și poate contribui la scăderea riscului de depresie. Persoanele cu un nivel ridicat de speranță au adesea o perspectivă mai optimistă și se simt mai încrezătoare în fața provocărilor vieții.
Tipuri de speranță:
• Speranță agentică: Este asociată cu convingerea că individul are control și influență asupra evenimentelor și rezultatelor viitoare. Persoanele cu o speranță agentică puternică cred că pot lua decizii și acțiuni care să le ajute să-și îndeplinească obiectivele și să obțină rezultatele dorite.
• Speranță comunitară: Se referă la încrederea în sprijinul și contribuția celor din jur, precum familia, prietenii sau comunitatea, în realizarea obiectivelor personale. Persoanele cu o speranță comunitară ridicată se bazează pe suportul și colaborarea celor din jur pentru a obține succesul și împlinirea personală.
• Speranță transcendentă: Aceasta implică credința într-o putere superioară sau într-un sens mai mare al vieții. Persoanele cu o speranță transcendentă puternică pot găsi inspirație și încurajare în credința religioasă sau spirituală, care le oferă un scop și o perspectivă în fața provocărilor și adversităților.

Definiție: Sprijinul în psihologie se referă la suportul emoțional, practic sau informațional oferit de către alte persoane sau grupuri și care are ca scop sprijinirea individului în fața dificultăților, stresului sau provocărilor vieții. Sprijinul poate fi acordat în diferite forme și din diverse surse, și poate juca un rol semnificativ în bunăstarea psihologică și în fața rezolvării problemelor.

Caracteristici ale sprijinului:
• Emoțional: Sprijinul emoțional se referă la oferirea de afecțiune, încurajare și empatie către persoana în nevoie. Acesta poate fi exprimat prin ascultare activă, încurajare, validare a sentimentelor și oferirea de susținere morală.
• Practic: Sprijinul practic implică oferirea de ajutor concret în îndeplinirea unor sarcini sau activități. Acesta poate fi material (de exemplu, oferirea de resurse financiare sau materiale) sau logistic (de exemplu, oferirea de asistență în rezolvarea unor sarcini sau probleme practice).
• Informațional: Sprijinul informațional constă în furnizarea de informații, sfaturi sau resurse relevante care să ajute persoana în luarea deciziilor sau în gestionarea situațiilor dificile. Acesta poate include furnizarea de informații despre servicii disponibile, strategii de rezolvare a problemelor sau alternative de acțiune.
Tipuri de sprijin:
• Sprijin social: Acesta implică suportul oferit de către prieteni, familie, colegi sau alte persoane din cercul social al individului. Sprijinul social poate include atât sprijinul emoțional, practic cât și informațional.
• Sprijin profesional: Acesta este furnizat de către specialiști în domeniul psihologiei sau al sănătății mentale, cum ar fi psihologii, terapeuții sau consilierii. Aceștia oferă suport și intervenție specializată pentru a ajuta individul să-și rezolve problemele și să-și îmbunătățească starea de bine.
• Auto-sprijin: Este capacitatea individului de a se sprijini pe sine în fața dificultăților sau stresului. Acesta poate implica dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor, tehnici de relaxare sau de rezolvare a problemelor, și cultivarea unei perspective pozitive și a încrederii în sine.
Sprijinul poate avea un impact semnificativ asupra bunăstării și sănătății mentale a unei persoane, oferindu-i suportul necesar pentru a face față provocărilor și a găsi soluții în situațiile dificile.

Definiție: Stabilitatea în psihologie se referă la tendința unei persoane de a menține o anumită constanță în trăsăturile, comportamentele sau emoțiile sale în timp. Este o caracteristică care descrie măsura în care un individ se menține relativ constant în ceea ce privește aspectele sale psihologice în fața schimbărilor interne sau externe.

Caracteristici ale stabilității în psihologie:
• Coerență temporală: Stabilitatea implică o coerență sau consistență în timp a trăsăturilor, comportamentelor sau emoțiilor unei persoane. Aceasta înseamnă că individul va prezenta un anumit grad de consistență în ceea ce privește aceste aspecte pe parcursul timpului
• Rezistență la schimbare: Stabilitatea se referă la rezistența unei persoane la schimbare sau la tendința de a se menține într-o stare relativ constantă în ceea ce privește trăsăturile sau comportamentele sale. Acest lucru înseamnă că individul poate fi mai puțin predispus la schimbări semnificative în aceste aspecte.
• Adaptație la mediul înconjurător: Stabilitatea poate fi asociată cu capacitatea unei persoane de a se adapta la mediul său înconjurător și de a face față provocărilor și schimbărilor acestuia. Individul poate prezenta un anumit nivel de stabilitate pentru a-și menține echilibrul și funcționalitatea în diferite contexte.
• Bază genetică și influențe de mediu: Stabilitatea poate fi influențată de factori genetici și de influențele mediului în care individul trăiește. Anumite trăsături sau predispoziții pot fi relativ stabile datorită factorilor genetici, în timp ce alții pot fi mai susceptibili la influențele mediului și pot manifesta mai multă variabilitate.
Tipuri de stabilitate în psihologie:
• Stabilitatea trăsăturilor de personalitate: Se referă la tendința unei persoane de a menține trăsături specifice de personalitate relativ constante în timp. De exemplu, o persoană introvertită poate prezenta o stabilitate relativă a trăsăturilor de introversiune pe parcursul vieții.
• Stabilitatea comportamentală: Se referă la tendința unei persoane de a menține anumite modele de comportament relativ constante în diferite situații și contexte. De exemplu, o persoană poate prezenta o stabilitate comportamentală în ceea ce privește agresivitatea sau timiditatea.
• Stabilitatea emoțională: Se referă la tendința unei persoane de a menține o anumită consistență în ceea ce privește emoțiile sale. O persoană poate avea o stabilitate emoțională ridicată sau poate manifesta fluctuații mari în ceea ce privește starea emoțională.
Este important de menționat că stabilitatea nu înseamnă că o persoană este complet imutabilă sau că nu poate experimenta schimbări sau dezvoltare. Este posibil ca un individ să prezinte o anumită stabilitate în anumite aspecte, dar să fie deschis și capabil să se adapteze la schimbări și să-și dezvolte potențialul în alte domenii.

Definiție: În psihologie, termenul „stadiu” se referă la o etapă distinctă de dezvoltare sau de progres în cadrul unui proces sau al unei teorii psihologice. Stadiile sunt utilizate pentru a descrie și înțelege modul în care o persoană evoluează, se dezvoltă și se schimbă pe parcursul vieții.

Caracteristici ale stadiilor în psihologie:
• Secvență: Stadiile se succedă într-o anumită ordine secvențială și urmează un model de dezvoltare predefinit. Fiecare stadiu reprezintă o etapă unică în cadrul procesului de dezvoltare.
• Specificitate: Fiecare stadiu are caracteristici și trăsături distinctive care îl diferențiază de celelalte stadii. Aceste caracteristici pot include aspecte cognitive, emoționale, sociale sau comportamentale specifice.
• Durată: Stadiile pot varia în ceea ce privește durata lor. Unele stadii pot fi mai scurte și pot dura doar câteva luni sau ani, în timp ce altele pot fi mai lungi și pot acoperi perioade extinse de timp.
• Importanță în dezvoltare: Stadiile reprezintă etape critice în dezvoltarea unei persoane și pot influența modul în care individul gândește, simte și se comportă în diferite contexte.
Tipuri de stadii în psihologie:
• Stadii de dezvoltare cognitive: Acestea se referă la etapele distincte de dezvoltare ale gândirii și înțelegerii umane. Un exemplu notabil este teoria dezvoltării cognitive propusă de Jean Piaget, care descrie stadiile de dezvoltare ale copilului, cum ar fi stadiul senzorio-motor, stadiul preoperational, stadiul operator-concret și stadiul operator-formal.
• Stadii de dezvoltare morală: Acestea descriu etapele de dezvoltare a conștiinței morale și a valorilor într-o persoană. Teoria dezvoltării morale a lui Lawrence Kohlberg propune șase stadii de dezvoltare morală, inclusiv stadiul preconvențional, stadiul convențional și stadiul postconvențional.
• Stadii de dezvoltare psihosocială: Acestea se referă la etapele de dezvoltare a identității și relațiilor sociale. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik Erikson propune opt stadii de dezvoltare care acoperă întreaga viață, inclusiv stadiul încrederii vs. neîncrederii, stadiul autonomiei vs. rușinii și îndoiala, stadiul inițiativei vs. vinovăției, și altele.
• Stadii de dezvoltare sexuală: Acestea descriu etapele de dezvoltare a sexualității umane. Teoria dezvoltării psihosexuale a lui Sigmund Freud propune cinci stadii de dezvoltare sexuală, inclusiv stadiul oral, stadiul anal, stadiul falic, stadiul latent și stadiul genital.

Definiție: Stereotipul în psihologie se referă la o reprezentare simplificată, generalizată și adesea distorsionată a unui grup de oameni sau a unei categorii sociale. Este o formă de gândire rigidă și prejudecată, bazată pe asumpții și convingeri preconcepute despre trăsăturile și comportamentele membrilor acelui grup.

Caracteristici ale stereotipurilor:
• Generalizare: Stereotipurile implică generalizarea caracteristicilor sau comportamentelor unor indivizi asupra întregului grup. Aceasta poate duce la tratarea tuturor membrilor acelui grup în același mod, ignorând variațiile individuale.
• Simplificare excesivă: Stereotipurile reduc complexitatea și diversitatea umană la câteva trăsături sau caracteristici simplificate. Aceasta poate duce la ignorarea aspectelor unice ale fiecărui individ.
• Rezistență la modificare: Stereotipurile pot fi persistente și rezistente la schimbare, chiar și în fața informațiilor care contrazic aceste convingeri preconcepute. Ele pot fi perpetuate de factori culturali, sociale și mediatici.
• Impact emoțional: Stereotipurile pot provoca emoții negative, precum discriminare, excluziune, stigmatizare sau marginalizare a grupurilor țintă. Ele pot alimenta și întreține prejudecăți și discriminare.
Tipuri de stereotipuri:
• Stereotipuri de gen: Sunt stereotipuri asociate cu trăsăturile și rolurile de gen, precum femeile fiind vulnerabile și emoționale, iar bărbații fiind puternici și dominanți.
• Stereotipuri etnice și rasiale: Sunt stereotipuri legate de anumite grupuri etnice sau rasiale, bazate pe trăsături fizice, culturale sau comportamentale.
• Stereotipuri legate de vârstă: Sunt stereotipuri asociate cu diferite grupe de vârstă, cum ar fi stereotipul că persoanele în vârstă sunt neputincioase sau că tinerii sunt nesăbuiți și rebeli.
• Stereotipuri profesionale: Sunt stereotipuri referitoare la anumite ocupații sau profesii, cum ar fi stereotipul că avocații sunt manipulatori sau că profesorii sunt autoritari.
• Stereotipuri legate de orientarea sexuală: Sunt stereotipuri referitoare la persoanele LGBTQ+, cum ar fi stereotipul că persoanele homosexuale sunt efeminate sau că persoanele bisexuale sunt confuze.
Este important să conștientizăm și să combatem stereotipurile întrucât ele pot alimenta discriminarea și injustiția socială.

Definiție: Stigmatizarea în psihologie se referă la procesul prin care o persoană sau un grup este etichetat, marginalizat și discriminat în baza unor caracteristici, trăsături sau condiții percepute ca fiind negative sau deosebite în societate. Aceasta poate implica etichetarea negativă a unei persoane și aplicarea unor stereotipuri și prejudecăți în baza acestor etichete.

Caracteristici ale stigmatizării în psihologie:
• Etichetare: Persoanele sau grupurile sunt etichetate pe baza unor caracteristici sau condiții percepute ca fiind negative sau deosebite. Aceste etichete pot fi legate de aspecte precum sănătatea mentală, orientarea sexuală, apartenența etnică, dizabilități etc.
• Stereotipizare și prejudecăți: Stigmatizarea implică aplicarea de stereotipuri și prejudecăți asupra persoanelor sau grupurilor stigmatizate. Aceste stereotipuri pot fi bazate pe percepții eronate și generalizări negative.
• Marginalizare și discriminare: Persoanele sau grupurile stigmatizate pot fi marginalizate și discriminate în diferite aspecte ale vieții, precum ocuparea forței de muncă, educație, accesul la servicii de sănătate și sociale. Aceasta poate duce la excludere socială, discriminare și tratament inechitabil.
• Impact asupra stimei de sine și bunăstării: Stigmatizarea poate avea un impact negativ asupra stimei de sine și bunăstării psihologice a persoanelor stigmatizate. Acestea pot dezvolta sentimente de rușine, vinovăție și inferioritate, precum și dificultăți în adaptarea și integrarea socială.
Tipuri de stigmatizare în psihologie:
• Stigmatizare legată de sănătatea mentală: Persoanele care suferă de tulburări psihice pot fi stigmatizate și etichetate ca fiind „nebune” sau „instabile emoțional”. Aceasta poate duce la discriminare și limitări în accesul la tratament și sprijin adecvat.
• Stigmatizare legată de orientarea sexuală: Persoanele LGBTQ+ pot fi stigmatizate și discriminate pe baza orientării sexuale sau identității de gen. Aceasta poate duce la excludere socială, ostracizare și discriminare în diverse contexte.
• Stigmatizare legată de dizabilități: Persoanele cu dizabilități fizice sau cognitive pot fi stigmatizate și etichetate ca fiind „incapabile” sau „inferioare”. Aceasta poate duce la discriminare și dificultăți în accesul la educație, locuri de muncă și alte resurse.
• Stigmatizare legată de apartenența etnică și culturală: Persoanele care aparțin unor grupuri etnice sau culturale minoritare pot fi stigmatizate și discriminate pe baza originii lor. Aceasta poate duce la marginalizare socială, prejudecăți și discriminare.

Definiție: Stilul de atașament în psihologie se referă la modul în care o persoană dezvoltă și manifestă relațiile de atașament față de ceilalți. Acesta este influențat de interacțiunile timpurii cu figurile de atașament primare, de obicei părinții sau îngrijitorii principali.

Caracteristici ale stilului de atașament:
• Siguranță: Persoanele cu un stil de atașament sigur dezvoltă încredere în disponibilitatea și răspunderea figurilor de atașament. Acestea au în general o imagine pozitivă de sine și se simt confortabil în exprimarea emoțiilor și în căutarea sprijinului social.
• Evitant: Persoanele cu un stil de atașament evitant tind să fie mai rezervate în manifestarea emoțiilor și în căutarea sprijinului social. Acestea pot fi mai independente și pot evita apropierea emoțională în relații.
• Anxios-ambivalent: Persoanele cu un stil de atașament anxios-ambivalent tind să fie mai anxioase și nesigure în legătură cu disponibilitatea și răspunderea figurilor de atașament. Acestea pot manifesta nevoia constantă de apropiere și pot fi neliniștite în privința respingerii sau abandonului.
• Dezorganizat/dezorientat: Stilul de atașament dezorganizat/dezorientat este caracterizat de confuzie și contradicții în comportamentul atașamentului. Persoanele cu acest stil pot avea dificultăți în reglarea emoțiilor și în construirea relațiilor stabile și sănătoase.
Tipuri de stiluri de atașament:
• Atașament sigur: Persoanele cu acest stil de atașament au învățat că pot conta pe figurile de atașament și au dezvoltat încredere în relațiile apropiate. Acestea au capacitatea de a forma relații sănătoase și de a se adapta la schimbări și provocări.
• Atașament evitant: Persoanele cu un stil de atașament evitant își limitează exprimarea emoțiilor și evită apropierea emoțională. Acestea pot manifesta o nevoie de independență și autonomie, dar pot avea dificultăți în construirea legăturilor profunde și în dezvoltarea unei intimități emoționale.
• Atașament anxios-ambivalent: Persoanele cu un stil de atașament anxios-ambivalent pot avea dificultăți în menținerea unei stări de siguranță și se pot simți neliniștite în relații. Acestea pot avea nevoie constantă de confirmare și apropiere, dar pot fi și temătoare de respingere sau abandon.
• Atașament dezorganizat/dezorientat: Persoanele cu un stil de atașament dezorganizat/dezorientat pot manifesta comportamente contradictorii sau confuze în relații. Acestea pot avea dificultăți în reglarea emoțiilor și pot prezenta reacții neașteptate în contexte sociale.

Definiție: În psihologie, stimulul se referă la orice factor sau eveniment care provoacă o reacție sau o schimbare în organism. Este o sursă externă de informații care este percepută de organism și declanșează un răspuns fizic, cognitiv sau emoțional.

Caracteristici ale stimulilor:
• Modalități de prezentare: Stimulii pot fi prezenți în diferite modalități, cum ar fi vizuali (imagini, culori), auditivi (sunete, vorbe), tactili (atingere, presiune), olfactivi (mirosuri) și gustativi (gusturi).
• Intensitate: Stimulii pot varia în intensitate, de la stimuli slabi sau sub-perceptibili până la stimuli puternici sau adversivi, care pot provoca reacții puternice și imediate.
• Durată: Stimulii pot avea o durată scurtă sau lungă în funcție de perioada în care sunt prezenți în mediul înconjurător.
• Modalități de prelucrare: Stimulii pot fi procesați de către organism în diferite moduri, cum ar fi percepția senzorială, atenția, memoria și evaluarea emoțională.
Tipuri de stimuli în psihologie:
• Stimuli senzoriali: Acești stimuli sunt percepuți prin simțurile noastre și includ stimuli vizuali, auditivi, tactili, olfactivi și gustativi.
• Stimuli sociali: Acești stimuli se referă la interacțiunile sociale, cum ar fi expresiile faciale, limbajul verbal și nonverbal al celorlalți oameni.
• Stimuli emoționali: Acești stimuli provoacă reacții emoționale în organism, cum ar fi stimuli care induc frică, bucurie, tristețe sau furie.
• Stimuli cognitivi: Acești stimuli se referă la informații sau provocări cognitive, cum ar fi problemele de rezolvat, sarcinile de învățare sau stimuli care cer procese de gândire superioară, cum ar fi planificarea și luarea deciziilor.
• Stimuli adversivi: Acești stimuli provoacă disconfort sau suferință organismului, cum ar fi durerea fizică, amenințările sau stimuli care provoacă anxietate.
• Stimuli pozitivi: Acești stimuli provoacă plăcere, satisfacție sau bunăstare, cum ar fi mâncarea preferată, recompensele sau stimuli care induc emoții pozitive.