Inima ta și spațiul disponibil pentru TATA
Există sentimente de furie, durere sau absență din trecut, care închid sau care blochează acest spațiu?
Indiferent de ce simți atunci când vorbești despre tatăl tău, permite să faci loc la tot ce iese la suprafață și repetă-ți: „este asta (tristețe, furie, abandon, etc.), așa este acum, mă deschid spre acceptarea naturală a trăirilor mele.” Pentru că acesta devine un pas indispensabil, pentru că validarea și recunoașterea sentimentelor fetiței interioare reprezintă baza prin care se pătrunde spre ceea ce trebuie să vindeci și să dezvolți în procesul de autocunoaștere, astfel încât să poți avea grijă de tine, ca femeie adultă.
Cine poate spune că se cunoaște pe sine pe deplin?
Cine descoperă în permanență lucruri noi despre el însuși, poate considera că alegerea conștientă de a se cunoaște pe sine deschide infinite căi spre trezirea la viață, chei pentru a ne putea identifica rănile, acele răni-matrice care ne modelează inconștient încă de mici în ceea ce nu suntem cu adevărat, dar în ceea ce avem nevoie să fim ca să ne potrivim undeva, într-un loc unde este iubire, acolo unde căutăm să aparținem și să ne simțim în siguranță.
Cine spune că e lipsit de provocări sau că a parcurs deja tot drumul evoluției sale și e așezat confortabil în vârful piramidei sănătății și al bunăstării, este tot în proces, într-o etapă a dezvoltării personale, sedus de mirajul unei imense iubiri care nu și-a ocupat locul corespunzător, dar al cărei văl magic acaparează viața pe care avem datoria sufletească să o trăim autentic și liber.
Dedic aceste rânduri aprofundării relației cu tata, simbolismului tatălui în viața noastră și observării, fără critică sau așteptări a terenului acestei legături.
La nivel de suflet, suntem o familie interioară completă: copil interior, mamă interioară și tată interior.
Dacă de la mama interioară învățăm tactici și calități necesare să ne susțină intern și să primim acea îngrijire maternă „în cuib”, tatăl interior ne spune când este momentul să ne întindem aripile, să ieșim în lume și să ne îndeplinim visele.
Când nu ne simțim pregătiți să ieșim dintr-un mediu, dintr-un loc, în exterior, când ne simțim mult prea temători, ne punem la îndoială curajul, forța și capacitatea noastră de a ne susține și de a ne aprecia pentru ceea ce suntem noi înșine, posibil ca prezența internă a tatălui nostru să fie insuficientă și prin urmare, să avem o parte masculină care are nevoie să crească, să se maturizeze, să fie consolidată și mai mult decât atât, reprezintă nevoia de a-l primi pe tata în inima noastră.
Ca să ne bucurăm de o energie masculină sănătoasă, e nevoie să reparăm povestea pe care am trăit-o cu tatăl nostru când eram doar niște copile. Astfel, în prezent, putem realiza o altă ordine în relația cu propriul tată, printr-o diferențiere de viziunea negativă pe care, posibil ca însăși mama noastră să o aibă depre el și despre bărbați în general.
În timp ce energia feminină a mamei interioare ne permite să pregătim, să susținem și să așteptăm timpul optim pentru a ne duce la capăt propriile creații, energia tatălui intern ne permite să vizualizăm concretizarea fiecărui pas și să punem în mișcare acțiunea pentru a-l realiza.
Când reușim să-l luăm pe tata în inima noastră, în primul rând ca ființă umană și nu cum a fost, fiind partenerul mamei, ne oferim o capacitate imensă de a concretiza, adică, de a trece de la lumea ideilor la cea a proiectelor și de a transforma un gând în acțiune.
Cu o energie masculină sănătoasă în interior, prezența noastră în lume începe să fie diferită. Energia masculină a tatălui ne oferă senzația că suntem capabile, potrivite pentru lume, că suntem suficiente ca femei. Și toate acestea le extrapolăm în relațiile pe care, ca persoane adulte pe care le avem cu alți bărbați, pentru că, privindu-i în ochi, îi vedem cu adevărat ca ceea ce sunt, nu o proiecție inconștientă a tatălui nostru și a ceea ce, în realitate, cerem de la el.
O energie sănătoasă a tatălui interior ne ajută să:
- Ø Ne creăm individualitatea
- Ø Ne diferențiază de totalitate pentru a ne putea pune pe picioare prin forțe proprii și să ne
distingem ca persoană unică
- Ø Ne transformăm visele în realitate, și ne ducem la bun sfârșit proiectele
- Ø Ne simțim protejați
- Ø Fim în echilibru cu ceea ce reprezintă o formă de autoritatee – șef, profesor, legi, instituții,
etc
- Ø Fim în echilibru cu ceea ce ține de concentrare și orientare spre exterior, spre lume
Și RANA?
Rănile emoționale nu se vindecă peste noapte, au nevoie de un proces conștient, căruia să-i oferi
în permanență iubire.
Când ne referim la recuperarea și consolidarea legăturii cu tata, aducem în conștiință reacomodarea, reașezarea, ca femeie adultă, în relația cu el. În acest fel, în sufletul tău, tata își ocupă locul de drept și fiica, locul de fiică, dar nu ca fetiță, ci ca
femeia creatoare.
Reașezată astfel în inimă, această legătură și fundament al vieții ne permite să ne poziționăm
pe un teren interior solid, ferm, pentru ca în prezent să putem fi oricât de libere, autentice și creative ne dorim să fim.
Să fii la potențialul tău maxim deseori înseamnă să ieși din tipare, din reguli sau să îți asumi viziuni diferite de cele pe care le-ai primit de la tatăl tău și de la tradiția familială în general, iar acesta este exact locul în care trebuie
să ne poziționăm cu fermitatea și convingerea vieții pe care ne dorim să o construim pentru noi.
Așezându-l pe tata în inima noastră, accesăm cheia cu care obținem forța și statornicia
energiei masculine pe parcursul întregii noastre vieți. Energia masculină în echilibru ne permite să ne manifestăm în mod sănătos în viața de adult, dezvoltând instrumentele necesare pentru a ne mișca într-o lume care ne cere să fim cutezătoare și creative în anumite
procovări personale sau profesionale.
De asemenea, o relație sănătoasă cu tata și cu energia masculină în general, ne ajută să-i vedem pe ceilalți bărbați ca pe niște ființe unice, cu care putem dezvolta relații sănătoase și care consolidează evoluția ambilor parteneri.
Este o poveste marcată de absența sa? De respingere? De felul urât în care te-a tratat, de abuzuri?
Să răsucim cu blândețe cheia care-l aduce în inima ta, în locul său, plin de iubire.
Știi cât de important este să recunoști cum amprenta emoțională pe care absența fizică sau emoțională, singurătatea, respingerea sau abandonul, inclusiv experiențele traumatice ale abuzului din partea tatălui, poate condiționa felul în care îți trăiești viața sau cum te raportezi la tine însăți, fiind nevoită să dobândești tot felul de scuturi de autoprotecție împotriva lumii, atât interioare, cât și exterioare.
O parte din tine rămâne suspendată în acel moment când ai suferit copilă fiind, și care devine filtrul prin care vei vedea lumea, până în momentul în care decizi să-ți recâștigi forțele și simțul valorii și să schimbi durerea cu acceptare, iubire și acțiuni diferite și conștiente.
Ø Dacă ești în căutare de aprobare în tot ce faci,
Ø Dacă simți că mai sunt încă lucruri de rezolvat, care nu au fost vindecate, din copilărie și care-ți revin ca amintiri cu gust amar, care-ți slăbesc forțele,
Ø Dacă simți că te rănește felul în care te tratează,
Ø Dacă pentru tine, să vorbești despre el este ca și cum ai descrie un mare gol, un mister sau pe cineva care efectiv nu a fost prezent sau nu s-a interesat de viața ta,
Ø Dacă preferi să păstrezi adânc abisul de distanță în relația dintre tine și tatăl tău ca să poți să fii bine,
Ø Dacă simți că nu ai forță și energie pentru a-ți crea propria viață,
cel mai probabil este nevoie să vindeci relația cu tatăl tău și să vă reluați amândoi locurile corespunzătoare în propriile vieți.
Singura rețetă de însănătoșire care funcționează pentru sufletul tău este vindecarea cu iubire, așa că pune iubire în fiecare pas pe care-l faci în proces și vei cunoaște adevărata libertate care se naște din ea.
– Îți doresc să te vindeci de acele lucruri pe care nu le spui nimănui, de acele suferințe pe care le-ai îndurat în tăcere, de lacrimile care ți-au inundat chipul seara, înainte să adormi.
– Îți doresc să te vindeci de frici, griji și neliniști. De lipsa de siguranță pe care viața te-a făcut să o confrunți cândva, să te ridici de fiecare dată și să mergi mai departe.
– Îți doresc să vindeci acele răni, acele decepții pe care le-ai amuțit, de care niciodată nu te-ai plâns, dar pe care încă le simți adânc înăuntrul tău.
– Îți doresc să te vindeci de trecutul prezent în cicatricile emoționale care încă dor.
– Îți doresc să te vindeci de aprecierea pe care n-ai primit-o, de recunoașterea care nu ți-a fost dată și de toate dățile în care meritai ce e mai bun, dar niciodată nu ai primit.
Acum se poate mai mult. Mai bine. Acum este momentul tău. Dă-ți voie să crești, să-ți simți spiritul liber și să devii cine sufletul tău are nevoie să devii ca să cunoști armonía deplină a tot ce e animat de viață, într-un fel sau altul.
Eu cred în tine. În capacitatea metamorfozelor tale.
Iar când îți vei întinde aripile, lumea va deveni la rândul ei, un spațiu al siguranței, mai generos, mai liber și mai deschis spre abundența lucrurilor frumoase.
Nu-mi iau cuvintele nespuse înapoi, le înnoiesc și ți le adresez din inimă, chiar dacă nu se mai poate fizic….
Cine poate șterge urma unui om din inima altuia, până la urmă?
Am poza ta în fața ochilor, în mână, dorința de a scrie și în memorie, o mulțime de situații pe care le văd altfel acum, dezgolite de critici sau frică. Vreau să îți povestesc despre mine, despre ce-am devenit, cu tot ce am primit de la tine….. și vreau să îți mulțumesc și să te eliberez de condiții și nevoi care acum nu își mai află sensul în viața niciunuia dintre noi. Accept cu inima deschisă că povestea noastră împreună, exact așa cum a fost ea, reprezintă cea mai potrivită cale spre mine însămi. Am realizat că nu sunt un loc, ci o stare, una de abundență, în forme pe care nu mi le-aș fi putut imagina dacă trăiam alte experiențe decât cele create împreună.
Sunt bine. Sunt în pace.
Chiar dacă nu am
fost așa mereu. Așa că, voi transforma pagina aceasta albă într-un martor loial al procesului și al vindecării mele și voi începe prin a-ți spune:
Dragă tată,
Am negat de deseori că aș avea ceva de vindecat legat de tine, că mama a fost întotdeauna cea către care s-au îndreptat în egală măsură reproșurile și pasii mei spre vindecare. Am greșit. M-am lăsat dusă de val și vindecată pe jumate. Acum vreau să repar. Vreau să consolidez baza, să reașez structura pe care să mă construiesc cu determinare și curaj, vreau să te primesc în inima mea, exact așa cum ești, să îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat, așa cum mi-ai dat și să trăiesc fericită în onoarea ta.
Am să-ncep cu începutul, cu durerea adică…
Doare pentru că, desi la tine a stat talerul răbdării, l-ai înghețat atât de tare încât am simțit că plutesc deasupra unui teren necunoscut și nesigur, de fiecare dată când eram în preajma ta.
Doare când vrei să vorbești, iar vorbele tale se izbesc dramatic de zidul tăcerii. M-am simțit fără valoare, neascultată și pierdută în locul în care nu am fost așezată nicicând – ochii tăi dispuși să mă vadă, brațele tale deschise să mă protejeze și-mi dea puterea de a mă apăra. Am învățat atunci să-mi amuțesc vocea, am început să-mi pierd încrederea în mine și orice urmă de reușită în viață.
Mi-au servit drept model în viață multe astfel de scene, am trăit căutând apreciere, validare și iubire. Am trăit blocată la o vârstă la care mi-am reținut nevoile, emoțiile și soluțiile ca să mă dezvolt. Le-am adus în relațiile mele, în locurile de muncă în care nu am putut rămâne, în relații instabile și neproductive…. Așa a fost. Și cu toate acestea, toate au avut rolul lor, scopul lor, m-au ajutat să ajung până aici. Sunt experiențele mele, datorită cărora azi am decis să mă descopăr dincolo de ele, dincolo de suferință și nevoi neîmplinite. Copilul meu interior e pregătit să crească sănătos, să se hrănească cu iubirea și siguranța unui adult responsabil, decis, puternic și plin de resurse interioare ca să se dezvolte în permanență, mai profund, mai conștient.
Am înțeles rostul tăcerii, al singurătății, al privirilor întoarse și al cuvintelor mușcate. Văd dincolo de ele. Te văd așa cum ești și te iubesc pentru că mi-ai oferit cât ai putut de mult, de bine, din inima ta de copil cu nevoi neîmplinite. Poate ai crescut în tăcere, fără îmbățișări calde unde să-ți poți plânge durerile, în care să-ți lași fricile sau fără să ți se spună vreodată cuvinte de apreciere. Cu puținul pe care l-ai primit, ai devenit tată. Și ai făcut maxim posibil, simt asta acum. Nu-ți pot mulțumi îndeajuns în cuvinte.
Am imaginea ta în fața ochilor în acest moment și privirea ți-e îndreptată spre mine și luminoasă. Acum văd lumina pe care ai ascuns-o în atâtea fețe ațintite spre pământ și-mi umple inima de recunoștință, de căldură vindecătoare.
Te binecuvântez și binecuvântez roadele a tot ce a fost dat. Nu se putea altfel, iar pentru mine, e perfect așa.
Tu ți-ai îndeplinit datoria în cel mai bun mod posibil, în acord cu propriile tale resurse și onorând un contract pe care sufletele noastre l-au semnat în mod subtil și ferm, înainte chiar de prima îmbrățișare.
Din acest moment, aleg să nu mă mai rup, repetând orice e nevoie ca să mă simt acceptată și iubită. Din acest moment, mă adun din toate locurile în care m-am risipit, așteptând de la ceilalți o iubire mai mare decât puteau oferi. De acum, datorită darului tău de a mă îngriji, de a mă proteja, de a mă arăta lumii și de a-mi realiza visele, din această sfântă clipă, mă iubesc cu toată intensitatea și curajul pe care îl generează aceste calități.
Azi iert orice fel de suferință pe care am (co) creat-o și mă simt recunoscătoare pentru lecțiile pe care le-am integrat cu iertare de sine, acceptare și cu toată libertatea alegerilor conștiente.
Tot ce mi-ai oferit a fost bun și m-a ajutat să devin cine sunt, acum sunt conștientă că tot ce necesită îmbunătățire sau schimbare în viața mea reprezintă o sarcină și o datorie proprie și pe care mi le asum cu bucurie și încredere în misiunea divină a sufletului meu.
De acum, încep să mă privesc cu adevărat și să mă recunosc în toată măreția ființei mele, fiindcă am primit în suflet lumina privirii tale iubitoare. Ea îmi dă încredere ca să îmi arăt adevărata forță interioară.
Din acest moment, din siguranța mâinilor tale preiau frâiele vieții mele, cu inima palpitând de bucurie și privirea limpede, îndreptată cu precizie și determinare spre Înalt, acolo unde în sfârșit pot atinge toate visele preschimbate cândva în stele și pe care acum simt că am forța să le înșir ca pe un șirag de mărgăritare, unul câte unul, în onoarea ta.
Cu sufletul mustind de recunoștință,
Fiica ta,
………………… .
Vrei să descoperi mai multe resurse vindecătoare pentru relația cu tata?
Pe Platforma Marfil găsești o colecție amplă de resurse video create pentru a te sprijini în procesul de vindecare a relației cu tatăl, indiferent dacă această relație a fost marcată de absență, distanță emoțională, exigență sau inconsecvență.
Este un spațiu în care poți înțelege nu doar ce s-a întâmplat în povestea voastră, ci și cum corpul tău a înregistrat și a păstrat acele experiențe.
Regăsești materiale din Noua Medicină Germanică (NMG), constelațiile familiale și psihosomatică, și multe altele, oferind o privire integrativă asupra modului în care emoțiile și biologia se întâlnesc.
Printre temele explorate se află și relația dintre organe și figura paternă, privită dintr-o perspectivă profundă și empatică.
Vei descoperi cum corpul reacționează la experiențele trăite alături de tata și cum fiecare sistem reflectă, în felul său, felia sa din poveste:
Oasele și ligamentele vorbesc despre sprijin, stabilitate și limite. Când tata a lipsit sau a fost rece, corpul poate rămâne cu senzația că nu are „pe ce să se sprijine”, iar asta se manifestă subtil în postură, forță, siguranță de sine.
Plămânii poartă tema libertății și a respirației propriei vieți. Dacă figura paternă a fost autoritară sau constrângătoare, e posibil să apară dificultăți în a-ți găsi propriul ritm, propria voce.
Ficatul și pancreasul sunt implicate în procesele de furie, frustrare și control. Acolo se adună tensiunea dintre nevoia de aprobare și dorința de independență.
Sistemul nervos păstrează amintirea alertelor din copilărie — acea stare de „trebuie să fiu atent, să nu greșesc”. Când siguranța a fost condiționată, corpul poate rămâne prins într-o stare de vigilență constantă.
Fiecare temă este însoțită de meditații ghidate, exerciții de introspecție și explicații care te ajută să înțelegi cum povestea cu tatăl se rescrie în tine, la nivel fizic și emoțional.
Procesul nu este despre a-l judeca pe tată sau a repara trecutul, ci despre a te reîntoarce către tine, către acel spațiu interior care poate oferi sprijin, claritate și iertare.
Pe măsură ce parcurgi materialele, vei observa că vindecarea relației cu tatăl nu este doar o etapă emoțională, ci și un proces profund de recalibrare interioară.
E despre a-ți regăsi libertatea de a respira, de a te susține pe tine însuți și de a trăi dintr-un loc mai stabil, mai împăcat și mai viu.
Te-ai înscris la cursul susținut de Gabi Bădăluță?
Relația cu tatăl lasă urme adânci – unele de siguranță și sprijin, altele de lipsă, frică sau confuzie. Acest curs te invită să înțelegi acele urme invizibile care apar în corp, în emoții și în tiparele tale relaționale de azi. Vei descoperi cum prezența, absența sau stilul tatălui modelează identitatea, limitele și relațiile tale adulte.
- 20.10.2025
- ora 18:00 – 20:00
- online
- curs susținut de Gabi Bădăluță
Cum arată viața când relația cu tata este vindecată
♡ Când vindeci relația cu tatăl tău, ceva se reașază în tine, o liniște pe care nu o mai cauți, pentru că o porți deja.
♡ Te simți drept, ancorat, prezent. Nu mai simți nevoia să dovedești nimic nimănui. Nu mai cauți validare în ochii celorlalți, pentru că ți-ai recâștigat propria privire.
♡ Odată cu împăcarea cu figura paternă, în tine se ridică o coloană invizibilă de forță.
♡ Ai curajul să mergi înainte fără teama de a greși. Ai încredere în deciziile tale, în pasul tău, în drumul tău.
♡ Relațiile tale se așază și ele, nu mai porți cu tine lupta pentru recunoaștere, ci dorința de a fi în prezență, cu sinceritate și deschidere. În corp, se simte ușurarea.
♡ Tensiunea care locuia în umeri și spate se topește, genunchii nu mai tremură când e nevoie să te afirmi, iar respirația devine mai adâncă, mai a ta.
♡ Oasele își recapătă rolul firesc, nu de a susține o luptă, ci o viață.
♡ Relația cu tata vindecată înseamnă să nu mai trăiești prin reacții, ci prin alegere.
♡ Să-l vezi așa cum a fost, fără să-l mai judeci, fără să-l mai idealizezi.
♡ Să înțelegi că el ți-a oferit exact terenul pe care să-ți construiești propria forță.
Și din acel moment, totul se schimbă: dintr-un loc de lipsă, crești în prezență.
Pe Platforma Marfil, găsești resurse care te vor ghida în această transformare: meditații, exerciții de reflecție, cursuri și perspective.
Aici nu vindeci doar o relație, ci te reîntorci la tine, la stabilitatea, direcția și încrederea care ți-au lipsit.
E un drum care nu se face peste noapte, dar se simte din prima clipă în care spui: „Aleg să mă ridic din poveste.”
Și de acolo, pas cu pas, înveți să trăiești dintr-un loc nou: cu inima deschisă, cu spatele drept și cu viața de partea ta.
Clinica Marfil – Cursuri și Terapie
Redactor: Mihaela Cristea – Inima și spațiul disponibil pentru tata