Ziua Mondială a Sănătății Mentale, stabilită încă din anul 1992 de Federația Mondială pentru Sănătate Mentală, este omagiată în fiecare an pe 10 octombrie și reprezintă un prilej cu care, atât comunitățile profesioniștilor în sănătate mentală, cât și ale persoanelor preocupate de sănătate în general, se unesc în jurul acestei teme cu scopul de a  crește gradul de conștientizare și de educație colectivă și de a crea o calitate mai subtilă a înțelegerii și gestionării acestor afecțiuni și a tulburărilor de comportament.

Necesitatea de a acționa în acest sens este esențială deoarece sănătatea mentală are valoare intrinsecă și fundamentală și este parte constitutivă a stării noastre de bine.

Boala mentală, numită de asemenea tulburare a sănătății mentale,se referă la o gamă vastă de afecțiuni ale sănătății mentale, adică tulburări ale dispoziției, rațiunii și comportamentale.

Fără să facem o prezentare exhaustivă, amintim câteva dintre cele mai comune: depresia, tulburările anxioase, de alimentație și comportamentele adictive. Mulți oameni manifestă probleme de sănătate mentală, uneori. Dar o problemă de sănătate mentală se transformă într-o boală mentală atunci când semnele și simptomele devin permanente, cauzează stres și afectează capacitatea normală de funcționare a organismului.

Sănătatea mentală cuprinde bunăstarea emoțională, psihologică și socială și este importantă în toate etapele vieții noastre, începând cu copilăria, adolescența și până la vârsta adultă sau senectute.

Starea sănătății noastre mentale ne ajută să stabilim felul în care gestionăm stresul,  cum relaționăm cu ceilalți oameni sau modul în care luăm decizii și dăm formă lumii în care trăim.

Sănătatea mentală este determinată  de o interacțiune complexă de factori de stres și vulnerabilitate individuali, sociali și structurali.

Mai mult decât atât, sănătatea mentală este un drept uman fundamental.

Sănătatea mentală reprezintă un factor determinant în dezvoltarea personală.

Afecțiunile din registrul sănătății mentale includ  tulburări mentale, dizabilități psihosociale, dar și alte stări mentale asociate cu un nivel ridicat de neliniște sau risc de comportament autodistructiv.

Sănătatea mentală ne poate ajuta să:

Când semnele nu mai pot fi neglijate

Semnele și simptomele unei boli mentale pot varia în funcție de tulburare, circumstanțe și alți factori, influențând emoțiile noastre, gândurile sau comportamentele.

Enumerăm câteva indicii și simptome:

Uneori, simptomele unei boli mentale apar ca probleme fizice, precum o durere de spate, de stomac, durere de cap, dar și alte stări de disconfort inexplicabile.

Ce înseamnă stigmatizare, prejudecată sau discriminare a persoanelor cu tulburări mentale?

Multe dintre persoanele care suferă de o boală mentală nu primesc ajutor pentru aceasta. Deseori, ele evită sau pur și simplu întârzie căutarea unu tratament, de teamă să nu fie tratate diferit sau chiar marginalizate de comunitate.

Stigmatizarea, prejudecata și discriminarea persoanelor cu o boală mintală poate reprezenta un mod subtil și evident de a le cauza și mai multă suferință. De aceea, este deosebit de important să cunoaștem cum se manifestă și ce putem face ca să eliminăm aceste bariere care împiedică afirmarea unei atitudini corespunzătoare față de toți oamenii.

Stigmatizarea ia naștere din lipsa de cunoaștere sau din teamă, ambii factori influențând în mod negativ și necorespunzător abordarea sănătății mentale.

Există trei tipuri de stigmatizare:

Stereotipuri și prejudecăți  – Persoanele cu o boală mentală sunt periculoase, incompetente, vinovate de situația lor și de neînțeles.

Stereotipuri și prejudecăți  – Sunt periculos, incompetent și vinovat.

Stigmatizarea nu afectează doar persoanele care suferă de o tulburare mentală, ci și pe cei care le susțin, prieteni sau familie.

Să cunoaștem sau să fim în contact cu o persoană cu o boală mentală reprezintă în sine o formă de a reduce discriminarea, pentru că diminuează teama și crește conștiința de a trăi cu o boală mentală. Oamenii care vorbesc și își împărtășesc experiențele îi pot ajuta și pe ceilalți să își împărtășească propriile situații, căutând cea mai bună modalitate de a se trata, cu mai multă lejeritate. 

Cum putem noi contribui și veni cu soluții pentru reducerea stigmatizării?

Crizele psihologice și tehnici de intervenție

O criză psihologică apare atunci când o persoană se simte copleșită de problemele sau situațiile dificile pe care nu știe cum să le gestioneze. Din această cauză se poate simți tristă, speriată, supărată sau confuză, nu poate sau îi este greu să gândească cu claritate și să ia decizii.

Uneori, putem să observăm aceste schimbări de stare și de comportament chiar la persoanele dragi, un prieten apropiat sau chiar un membru al familiei. Să fim toleranți, să le fim alături și chiar să îi  ghidăm în unele cazuri spre suportul unui specialist, astfel încât să nu treacă singure prin aceste provocări ale vieții, reprezintă modul nostru de a le arăta că ne pasă, că le respectăm experiențele și că există soluții de specialitate, care pot explora aspectele subtile ale acestor situații, până la ameliorarea și rezolvarea lor.

Care sunt câteva dintre tehnicile de intervenție în crize?

Există însă și lucruri pe care e indicat să le evităm ca să nu înrăutățim situația de criză a cuiva.

Aceste tehnici de intervenție de bază în crizele psihologice pot fi învățate și folosite de aproape oricine vrea să ajute un alt semen într-un moment dificil. Esențial este să ne dezvoltăm empatia, răbdarea și disponibilitatea de a asculta fără a judeca și în situațiile limită să îndrumăm spre suportul de specialitate al unui profesionist în sănătate mentală, care dispune de  experiență și un registru corespunzător de metode și tehnici de intervenție.

Cum vorbim despre problemele de sănătate mentală?

Pentru a obține ajutor, primul pas este să ne exprimăm dorința, să solicităm ajutorul. Însă, deseori, poate fi foarte dificil să știm de unde să începem sau cu cine să vorbim.

Când există probleme emoționale, primul lucru care trebuie făcut este găsirea unei modalități de a vorbi despre emoțiile experimentate. Pentru mulți dintre noi acest lucru se dovedește a fi o provocare, în special când dialogul este purtat cu alte persoane sau când nu știm cum să începem conversația, cu cine și ce să spunem.

Să vorbești cu altcineva despre sănătatea ta mentală poate fi dificil, dar esențial atunci când vrei să primești ajutor. 

Pentru început,  identificarea propriilor emoții și notarea lor pe un caiet, poate fi foarte utilă, un proces care pregătește dialogul ulterior cu o persoană din exterior, prieten sau specialist în sănătate mentală.

Să ținem cont că nu există o singură cale de a vorbi despre sănătatea mentală și nici persoana perfectă, însă ce contează cu adevărat este să găsim acel om, alături de care să nu simțim greutatea dialogului referitor la problema cu care ne confruntăm, acel om care simțim că ne ascultă,              într-adevăr. Pas după pas, se creează calea.

Să nu uităm că exemplul propriu poate servi drept ajutor și imbold și celorlalți spre curajul de a-și găsi sprijin și însănătoșire. Este surprinzător să constatăm că împărtășind experiențele proprii, ne dăm nouă înșine prilejul de a deveni mai conștienți de importanța menținerii sănătății, la toate nivelele.

PsihoEducația, prin informarea corespunzătoare și permanentă crește nivelul de conștientizare asupra importanței sănătății noastre, dar și a membrilor familiei, prietenilor sau a altor membrii ai comunității. 

PsihoEducația rafinează și consolidează calitatea noastră umană, dar și capacitatea uluitoare de a ne înțelege și gestiona  în mod asumat ceea ce simțim și prin urmare, ceea ce trăim.

Articol Sănătatea Mentală – Drept uman universal

Redactor: Mihaela Cristea

Clinica Marfil -Cursuri și Terapie

Surse:

  1. L.Sherman. (10 aprilie, 2023). How To Help Someone Having a Mental Health Crisis.
  2. Psychiatry.org – Ce însemană stigmatizarea și discriminarea?
  3. Childmind.org – Cum vorbim despre problemele legate de sănătatea mentală? (articol)

În această zi specială, ne arătăm recunoștința, considerația și prețuirea față de activitatea profesională a psihoterapeuților, cei care au urmat și consolidat calea de schimbare a opticii în domeniul atât de amplu și de fascinant al minții umane.

Azi, 25 Septembrie, ne propunem să subliniem importanța și contribuția Psihoterapiei în sănătatea mentală și emoțională a omului și în medicina modernă.

„Psihoterapia este o disciplină științifică de sine stătătoare”, care tratează cuprinzător, structurat și planificat disfuncții, tulburări de comportament sau boli, ca urmare a unor factori atât psiho-sociali, cât și psihosomatici.

Persoana calificată pentru practicarea psihoterapiei deține titulatura de psihoterapeut. Iar aceasta se obține printr-o cercetare susținută și îndelungată.

Calitatea de psihoterapeut implică studii psihoterapeutice, cunoștințe științifice și în permanență consolidate și înnoite de psihoterapie psihanalitică, sistemică și familială, cognitivă, comportamentală și umanistă. 

Psihoterapeutul este, mai întâi, licențiat în Psihologie, pentru a dobândi cunoștințe solide despre fundamentele acestei discipline. După obținerea licenței, urmează un program de masterat, unde aprofundează studiile în domeniu. Pentru a putea practica psihoterapia, este necesară o formare suplimentară într-un institut psihoterapeutic acreditat, care oferă specializarea adecvată în psihoterapie. O etapă deosebită a formării sale este supervizarea, care aduce cu sine experiența practică, după aceasta, următorii pași sunt certificările și acreditările conferite de Colegiul Psihologilor din România și care atestă dreptul legal de practică în țară, în unele cazuri specifice, inclusiv în străinătate. 

Psihoterapeutul este un profesionist dedicat îmbunătățirii sănătății mentale și emoționale a clientului, obiectiv pe care îl atinge prin utilizarea unei game largi de metode și tehnici. În prezent, există peste 400 de modalități de psihoterapie, fiecare având un impact diferit în funcție de nevoile și contextul clientului. Mai jos sunt enumerate câteva dintre acestea:

Pe lângă acest arsenal de modalități psihoterapeutice pe care le cunoaște în amănunt și le aplică în situațiile corespunzătoare, măiestria unui psihoterapeut și eficiența sa izvorăsc dintr-un profund sentiment de iubire și de prețuire față de semeni, sănătate și viață.

“Cu empatie profundă, psihoterapeutul ajută oamenii să-și reconstruiască relațiile, nu doar cu ceilalți, ci și cu sinele. Este o muncă de finețe, de echilibru între ascultare activă și intervenție terapeutică. Fiecare progres, fie el cât de mic, este o victorie pentru ambele părți – client și terapeut.” – Psihoterapeut Gabi Bădăluță

Un psihoterapeut eficient identifică și definește comportamentele nepotrivite, este în permanență concentrat pe procesul terapeutic demarat, stimulează gândirea creativă a clientului încurajându-l să exploreze diferite soluții. Psihoterapeutul are o viziune cuprinzătoare asupra contextului social și emoțional al clientului precum și de influențele mediului său. În sesiunile sale de terapie, psihoterapeutul alege întotdeauna setul cel mai potrivit de tehnici de lucru, îndrumă și este vigilent, îl ajută pe client să sesizeze urmările comportamentelor sale și îl învață să ia decizii asumate, sigure, realizând astfel avantajele pe care i le aduce schimbarea.

Psihoterapia, o istorie de secole

Deși am putea crede că psihoterapia este o știință modernă, zorii nașterii sale ne duc pe meleagurile Greciei și Persiei antice, utilizată în special pentru analiza de sine și reflecție, rolul fundamental al cuvântului și al schimbării obiceiurilor fiind asimilate de către majoritatea societăților umane ca metode pentru atingerea sănătății mentale.

În antichitate, fenomenele inexplicabile erau atribuite acțiunii unor forțe supranaturale precum zei, demoni și spirite. Iar zona psihică și tulburările mentale nu erau o excepție.

De exemplu, egiptenii considerau că sugestia este o formă de magie pe care o foloseau ca o completare a tratamentelor medicale, pe când grecii credeau că bolile fizice și mentale depindeau de dezechilibrul corporal a patru fluide sau umori (Teoria științifică a celor patru umori a fost dezvoltată de Hippocarte și are la bază teoria lui Empedocle, în care se înainta ideea că funcționarea corpului are la bază interacțiunea a patru umori (lichide): flegma, bila neagră, bila galbenă și sângele). 

Aceste umori erau considerate esențiale pentru sănătatea fizică și mentală, iar echilibrul dintre ele determina starea de bine a individului. Dezechilibrul uneia sau mai multor umori era asociat cu apariția bolilor, iar tratamentele din acea perioadă urmăreau restabilirea armoniei dintre aceste lichide. Această teorie a influențat profund medicina timp de secole, fiind una dintre primele încercări de a explica funcționarea organismului și legătura dintre minte și corp.

În mod asemănător, în China sănătatea era înțeleasă ca balanța dintre forțele vitale. Forțele vitale sunt Qi (Chi) reprezintă energia vitală care circulă prin corpul uman și este considerată esența vieții; Jing, se referă la energia esențială sau energia congenitală, adesea asociată cu rezerva genetică a unei persoane; Shen reprezintă spiritul sau conștiința, și este asociat cu sănătatea mintală și emoțională; Xue înseamnă sânge și este considerat un tip de energie vitală care furnizează nutrienți și oxigen organismului. 

Forțele vitale reprezintă un concept care se referă la filozofia taoistă și medicina tradițională chineză și reflectând o viziune holistică asupra corpului și a universului.

Răzbind prin secole de căutări și schimbări, filosofi și medici precum Abu-Zayd și Avicena, au introdus în medicină conceptele de „sănătate mentală” și „terapie psihologică”, descriind un număr mare de alterări neuropsihologice care afectau ființa umană.

Odată cu Renașterea, Europa intra și ea în contact cu manifesările târzii ale psihoterapiei, epoca Evului Mediu împiedicând progresele acestui domeniu.

Denumirea de psihoterapie modernă ne întoarce în timp 200 de ani, perioadă în care medicul vienez Karl Mesmer (1734-1814) defineşte ca primă metodă terapeutică efectele hipnozei. Psihoterapia a fost utilizată pentru prima dată de doi medici olandezi, Fredrik van Eeden și Albert W. van Renterghem,         care-și tratau pacienții cu ajutorul inovativei metode a hipnozei, în clinica din Amsterdam pe care o conduceau „Clinică Pentru Psihoterapie.”

Evoluția psihoterapiei include nume și curente reprezentative în câmpul psihologiei omului, de la psihanaliza lui Freud, prin behaviorism, existențialism și terapiile lui Ellis și Beck pentru depresie, care au constituit bazele Terapiei Cognitive pentru depresie. 

Începând cu anii ’89–’90, scopul și preocuparea acestei discipline s-a îndreptat spre demonstrarea eficienței sale în probleme și tulburări concrete. Această perioadă a cunoscut și un apogeu al eclecticismului terapeutic, care consolida terapia cognitiv-comportamentală, ca una dintre cele mai renumite.

Câte curente au câștigat popularitate cu ajutorul acestei abordări a emoțiilor și a limbajului!

Rezultatele obținute și progresul în sănătatea mentală, dar și preocuparea față de o perspectivă integrativă, au determinat profesioniștii în domeniul psihologic să îmbrățișeze diferite combinații între terapia cognitiv-comportamentală, de exemplu, cu teoria cadrelor relaționale a lui Steven C. Hayes și tehnici de meditație, mindfulness pentru a obține o abordare  mai armonioasă și completă.

Sub lupa unei percepții unice

Situațiile dramatice cu care ne confruntăm uneori, devin mai ușor de integrat odată ce reușim să schimbăm viziunea asupra evenimentelor petrecute. 

Sprijinul poate veni din orice direcție, de la prieteni sau famiie, însă psihoterapia constă în aplicarea conștientă a unor procedee care influențează comportamentul individual.

Principiul de bază în psihoterapie este acela că modul în care o persoană percepe și evaluează propria stare, prin strategiile unice de adaptare, va impacta evoluția dereglării sau tulburării care-l afectează, obiectivul principal fiind ameliorarea, chiar recuperarea completă, prin modificarea acestor strategii.

Înțelegerea comportamentului uman și modificarea lui astfel încât persoana respectivă să trăiască ameliorarea și înlăturarea dificultăților existențiale reprezintă scopul și demersul inițiat de psihoterapeut. Inițial, acesta observă și evidențiază „problemele și particularitățile pasihice” ale persoanei, apoi o va îndruma să se elibereze de anxietate, depresia sau alte trăiri care îi afectează în mod negativ comportamentul, dar și relațiile cu cei din jurul său.

Ce alte obiective își propune psihoterapia?

Putem privi psihoterapia ca o relație interpersonală client-psihoterapeut, relație care caută să înțeleagă, să investigheze și să corecteze diferite forme de tulburări psihice, de care clientul vrea să se elibereze.

O altă perspectivă asupra psihoterapiei constă în faptul că generează modificări semnificative în personalitatea clientului, facilitând o adaptare mai stabilă și mai eficientă la mediu, precum și o restructurare profundă a acesteia. Aceasta este deosebit de benefică pentru persoanele care se confruntă cu tulburări de personalitate, ajutându-le să dezvolte strategii mai sănătoase de gestionare a emoțiilor și relațiilor interumane.

Cu Psihoterapia prin Istoria României

Această știință a început să înflorească în țara noastră, în special după Revoluția din Decembrie 1989, după o lungă perioadă de restricții impuse de regimul politic anterior.

S-a pierdut mult, dar s-a recuperat pe măsură.

Realizările românești consolidează literatura europeană de specialitate, iar noutăţile pe plan european sunt reflectate în apariţiile editoriale şi manifestările ştiinţifice din ţară. 

Contribuția remarcabilă a celui care a deschis calea manifestărilor și practicii psihanalitice în țara noastră, prin publicarea lucrării „Freud și psihanaliza în România” este Brătescu G. Deschiderea uimitoare oferită de el a fost întreținută cu un viu și constant interes pentru psihoterapie, în spațiul rezervat conferințelor în domeniu, în articole și practica clinică a numeroase personalități din zona oamenilor de știință, medici sau psihologi.

O altă contribuție inestimabilă adusă culturii și psihologiei românești o personalitate complexă, cu o nestăvilită preocupare pentru cercetare, predare și al cărei nume este prezent în numeroase publicații naționale și internaționale este doamna Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu – Psihologia Transpersonală (Vol.1 și 2) – „Se spune că existența oricărui om poate macula esența lui, de aceea voi continua să mă caut acolo unde domnește Lumina.”

Psihoterapia urmărește evoluția omului, pe toate planurile.

Așa cum sublinia Prof. Univ. Dr. Anca Munteanu în lucrarea sa Psihologia Transpersonală Vol.II, educația holistică este o urgență pentru timpul nostru. „Aceasta poate distila ceea ce este mai prețios în orice ființă umană și, mai presus de toate, își poate recunoaște și regăsi natura sa divină și adevăratul loc pe care îl ocupă în lume.”

Stră-stră-stră procedee psihoterapeutice timpurii

Cuvântul și puterea lui spirituală, așa cum a fost folosit de grecii antici, era utilizat și în spațiul locuit de strămoșii noștri.

Toate aceste procedee psihoterapeutice populare fac referire la ceea ce, în cele mai multe cazuri, îi preocupă pe oameni: belșugul în viață, fertilitatea, sănătatea. 

În România, psihoterapia a fost copilul gestat în ani înflăcărați de cunoaștere, schimbare și dezvoltare, în perioade albe sau de stagnare, în brațele unor părinți poligloți, „reprezentați mult timp de organizații din exterior”. Împărtășind același interes față de ființa umană, nevoia de învățare a ambelor părți a rămas în permanență vie.

Dezvoltarea inteligenței emoționale, a prevenției și a menținerii unei stări de sănătate optime prin furnizarea unei game vaste de soluții terapeutice și de creștere personală, reprezintă obiectivul și misiunea cărora li s-au alăturat experții în sănătate, din cadrul Clinicii Marfil.

Secretele sănătății sunt descifrate cu ajutorul îndrumării de specialitate a terapeuților, prin metode și tehnici de procesare conștientă a emoțiilor sau evenimentelor trăite dramatic, pentru înțelegerea subtilă a cauzelor anumitor afecțiuni și probleme și recuperarea emoțională completă, dar și a dobândirii unei capacități mai ridicate de a schimba modul în care este percepută o situație neplăcută sau cu potențial negativ asupra sănătății.

Activitatea profesională a psihoterapeuților contribuie zi de zi la îmbunătățirea calității vieții, creșterea conștiinței de sine și a sănătății.

În această zi sărbătorim triumful sănătății, ființa umană, în toată complexitatea sa.

Azi celebrăm aportul adus științei, PsihoEducației și evoluției personale de către psihoterapeuți și efortul lor profesional continuu.

Umăr lângă umăr, om lângă om, în metamorfoze simultane, fiecare aducându-și contribuția vieții, misiunea voastră, a celor care v-ați dedicat viața studiului, a șlefuirii permanente a adâncimililor minții și sufletului omului, să vă fie dar și împlinire sufletească!

Din tolba cu mistere a psihoterapeutului, taina primordială cu care înaintează în labirinturile psihologice ale omului se păstrează intactă și inepuizabilă, se încarcă cu generozitate, curiozitate, empatie și considerație față de măreția ființei umane și poartă numele de Iubire.

Pentru că Iubirea construiește. Unește. Iubirea întregește. Iubirea vindecă. Transcende.

Surse: „Istoria Psihoterapiei în România” – Psih.Psihanalist Ileana Botezat Antonescu, Psihoterapia -Un tratament fără medicamente – Irina Holdevici; Psihologia Transpersonală Vol II – Anca Munteanu; Istoria psihoterapiei; Muzeul de Psihologie al Clinicii Marfil.

Articol Vivat Psihoterapia!

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

Redactor Mihaela Cristea

Ai întrebări sau propuneri legat de acest subiect?

În cazul în care acest articol nu a acoperit în totalitate subiectul acestuia și simți că există loc de îmbunătățire sau ai anumite întrebări specifice legat de subiect, contactează-ne.
Suntem deschiși la feedback și suport!

Trimite întrebarea ta legat de acest subiect