Fișă de observație: Sănătatea

Despre sănătate s-a scris foarte mult. În ultimii ani, sănătatea a devenit o prioritate și înțelegerea și cunoașterea ei din punct de vedere holistic, a dobândit tot mai multă acoperire și interes din partea oamenilor.

Am cunoscut cu toții situații medicale care nu și-a găsit răspunsul și nici rezolvarea în abordarea clasică.

Am cunoscut sau cel puțin am citit despre oameni care și-au recalibrat corpul, cu tot ce conține și compune ființa umană și s-au recâștigat pe sine în deplină sănătate.

Este un fapt cunoscut că abordarea bolii din perspectivă integrativă aduce reale beneficii și o bunăstare firească spre care nădăjduim cu toții.

Cel mai bun vindecător suntem noi înșine

Terapia holistică și-a îmbrățișat confrații și a devenit accesibilă și accesată de un număr tot mai mare de oameni. Și asta datorită dorinței, motivației de a da mai departe viața cu mai multă bucurie, responsabilitate, libertate și eliberare de poveri… Acelea emoționale, care ne apasă umerii și ne împung în inimă, care-și cuibăresc fricile în rinichi și tristețile în plămâni. Acei saci vrem să-i golim… conștient, asumat, cu iubire, pentru ca generațiile care vin după noi, să ne cunoască  și să se recunoască în niște ființe luminoase, împăcate și sănătoase.

Cel mai bun vindecător suntem noi înșine. Cele mai bune căi de vindecare sunt acelea care ne conduc spre sinele nostru divin.

Sănătatea curge din izvoare BIO-LOGICE. Reîntoarcerea la natură, la bio-logică reprezintă readucerea acestor izvoare în matca propriului corp, odată cu conștientizarea modului în care acesta funcționează.

Undeva, în Mexic

Am avut onoarea de a vorbi cu unul din ambasadorii învățăturilor doctorului Ryke Geerd Hamer și a altora care, alături de el, au împuternicit omul și l-au impulsionat să-și cunoască și să își folosească resursele interioare și biologice pentru a se însănătoși.

În Mexic, Andrés Peréz a deschis Școala Legilor Biologice căreia i-a dedicat peste 14 ani din timpul și preocuprile sale de cercetare și instruire, a absolvit cursurile Facultății de Medicină și cursuri de formare în specializări precum Anatomie, Fiziologie, Histologie și Biologie Celulară.

Misiunea școlii, prin excelența profesorilor care predau informațiile și care coagulează, prin activitatea desfășurată, un număr impresionant de persoane dornice să se cunoască cu adevărat și să înțeleagă cum funcționează corpul lor (de ce se întâmplă unele lucruri și nu altele, de ce au unele dureri și nu altele și cum le pot surmonta, înțelege și vindeca), a depășit incinta instituției și se propagă, prin generozitatea acestora și în special a lui Andrés, în mediul online, peste tot în lume, astfel încât să crească această energie generatoare de viață și stare de bine.

Din luna ianuarie a anului 2023, Școala Legilor Biologice pune la dispoziția celor care vor să se alinieze sau din contră, vor să iasă din tipare fixe de sănătate și să facă o schimbare de paradigmă,  un material de studiu complet și gratuit, în care pot descoperi, săptămânal, preocupările și subiectele abordate în clasele cu prezență fizică sau online, după conceptele Dr.Hamer, Mark Pfister – Președinte al Școlii de Formare Profesională în Cele 5 Legi Biologice – Italia, profesori erudiți ai Școlii Legilor Biologice din Mexic – Andrés Peréz, Claudia RuÍz RodrÍguez sau Silvia Sulu Cruz Arriaga.

„Necunoașterea legilor biologice nu te scutește nici de acțiunea și nici de efectele lor.“ – Andrés Peréz

Andrés susține ideea că oricine poate studia și înțelege noua paradigmă     biologico-științifică a Legilor Biologice. În prezent, materialul de studiu gratuit este disponibil în limba spaniolă și poate fi accesat cu ușurință de orice om preocupat de schimbarea perspectivei și de îmbrățișarea stării de bine, în toate aspectele vieții sale.

Pasiunea pentru studiu, dorința de perfecționare și precizia cu care sunt furnizate informațiile, au ridicat nivelul de pregătire și de cunoaștere al elevilor săi. A avut ocazia de a instrui oameni din diferite țări, în România, cea care a absolvit cursurile Școlii Legilor Biologice, este psihoterapeutul Gabi Bădăluță, a cărei vocație este consolidată de mulți ani de pregătire asiduă în domeniul sănătății.

Cele 5 Legi Biologice

Studiul celor 5 Legi Biologice reprezintă un model științific, reproductibil și verificabil, care arată cu exactitate care sunt conexiunile între psihic, componentele Sistemului Nervos și schimbările corporale, atât funcționale, cât și simptomatice.

Înțelegerea celor 5 Legi Biologice nu este o terapie, este înțelegerea biologiei proprii.

Vorbim despre cele 4 Legi Biologice, patru postulate și o a Cincea Lege care le conchide, le conține pe toate și care constă în explicarea faptului că ceea ce numim boală, în realitate nu este boală, ci o neînțelegere a programelor biologice de supraviețuire.

Scurtă prezentare a celor 5 legi Biologice 

Prima lege biologică vorbește despre apariția bolii ca și consecință a unui șoc conflictiv neașteptat.

A doua lege biologică ne prezintă caracterul bi-fazic al bolii: de conflict activ și de vindecare.

A treia lege biologică explică legătura dintre psihic, creier și organ, sub diferite aspecte.

A patra lege biologică aduce în lumină subiectul „defăimaților“ microbi și rolul acestora în evoluția speciei și în supraviețuire.

A cincea lege biologică sau Chintesența spune că este nevoie să privim boala ca „un program biologic de supraviețuire“, care a fost creat pentru a rezolva un conflict biologic inopinant.

Tema sănătății beneficiază de studiu intens, ore de practică și examinări periodice și finale, prin care elevii pot obține diferite nivele de studiu, începând cu nivelul 1 și până la nivelul 8, în funcție de examenele aprobate.

Împreună cu ceilalți membri ai echipei, Andrés formează oameni care dau mai departe aceste direcții precise de cunoaștere și înțelegere a funcționării propriului organism.

Cunoașterea profundă a Legilor Biologice este un demers eficient și exact, în care sunt antrenate toate mediile care au legătură cu biologia noastră, permițându-ne să observăm cu precizie ce se întâmplă în corpul nostru, în procesul pe care îl numim „boală“.

„Legile biologice reprezintă libertatea autentică pentru cel sau cea care le-a înțeles cu adevărat.“ – Dr Ryke Geerd Hamer.

Mai multe detalii găsiți accesând linkul spre site-ul: https://www.leyesbiologicas.com/clasesinstructores.htm3

Interviu cu Andrés Peréz – Director și instructor al Școlii Legilor Biologice din Mexic

Redactor Mihaela Cristea

Clinica Marfil – Cursuri și Terapie

În prezent, în lume se acordă o importanță tot mai mare detectării și prevenirii problemelor psihologice juvenile, astfel încât dezvoltarea armonioasă a personalității unui copil să fie facilitată de la vârste fragede. Aici intervine psihoterapia pentru copii.

Cu toate acestea, tulburările emoționale și de comportament constituie încă, unul din grupurile cu cea mai mare incidență în cadrul consultațiilor de psihologie infantilă. Deși părinții nu le identifică astfel, aceste tulburări au devenit o problemă de sănătate la nivel mondial, care afectează dezvoltarea și funcționarea copiilor și adolescenților care suferă din cauza lor.

Psihoterapia pentru copii

Pentru a putea vorbi despre psihoterapia infantilă, trebuie definite două aspecte esențiale:

  1. Ce este psihoterapia?
  2. De ce este nevoie pentru a putea lucra cu copiii?
1. Ce este psihoterapia?

Psihoterapia poate fi definită ca ansamblul de cunoștințe, atitudini, valori, abilități și resurse terapeutice utilizate în mod sistemic și de intenție, în cadrul unei relații profesionale de ajutor psihologic, în tratamentul problemelor și tulburărilor de personalitate. Toate acele acțiuni, tehnici și metode pe care le folosește specialistul ca să exercite o influență asupra persoanei și care îi permit să stabilească un echilibru psihologic cu mediul în care mecanismele pe care această persoană și le-a asumat, să nu provoace disconfort-rău, sau să violeze normele sociale, provocând dificultăți în comunicarea cu ceilalți.

Totuși, relațiile între psihologul clinician și copiii sunt mai complicate și cer din partea terapeutului utilizarea unui context teoretic de înțelegere al dezvoltării evolutive, bazarea pe un arsenal de tehnici, metode  și instrumente care să fie în concordanță cu psihicul juvenil, să se simtă în mod special atras de lumea copiilor, să posede abilități de a comunica cu aceștia și să îi motiveze, să fie interesați să includă părinții în tratament, să le pună în valoare prezența deoarece sunt figurile afective cele mai importante și permanente pentru copil și să știe să gestioneze complexa relație triangulară terpeut – copil – părinte.

2. Particularități și cerințe în lucrul cu copiii mici

2.1 Personalitatea multideterminată și în formare:

Prima trăsătură care iese în evidență atunci când se lucrează cu copiii este dată de abordarea copilului ca o personalitate în formare și drept urmare, nu trebuie să se vorbească despre „boală“ sau „remediu“, ci despre semnale de deviere a dezvoltării, în procesul său de căutare a uni echilibru cu un mediu perceput ostil. Aceste semnale de deviere sunt consecința unei inter-relaționări permanente a factorilor biologici, psihologici și sociali și sunt chiar ei cei care trebuie analizați la început, atât în dezvoltarea normală a personalității copilului, cât și deviațiile care se produc în ea.

Psihologul trebuie să se concentreze întotdeauna pe relația care există între copil și anturajul său, într-o etapă dată a dezvoltării sale. Această relație unică, specială și irepetibilă este numită Situația Socială a Dezvoltării (SSD), propusă de Vygotski L. Prin SSD se înțelege relația dintre condițiile externe și procesele interne, care se produce în condiții specifice, istorico-culturale.

Acest caracter mediatizat al influențelor mediului este condiționat de vârstă. Fiecare vârstă, înțeleasă de la nivelul de dezvoltare atins, oferă copilului un ambient/mediu organizat într-un mod special, inclusiv atunci când acest ambient se schimbă foarte puțin, însăși schimbarea care se produce în copil, în timpul procesului de dezvoltare, implică o semnificație diferită a acelorași factori ambientali, doi ani mai târziu. Cu alte cuvinte, s-a alterat relația copilului cu acești factori ambientali specifici.

În cadrul acestei relații specifice între copil și mediu, toate experiențele cognitiv-afective pe care le trăiește micuțul și care sunt însoțite de o emoție pozitivă sau negativă, este cunoscut sub numele de Trăire și constituie unitatea de analiză a SSD. Trăirea reprezintă experiența personală a copilului în interacțiunea sa socială, prin urmare, plecând de la trăire se poate modifica SSD (Situația Socială de Dezvoltare). În procesul terapeutic se așteaptă ca trăirile negative anterioare să dobândească noi semnificații și să dea naștere unor „trăiri corective“, care să atenueze rămășițele nocive și să consolideze personalitatea în formare, în scopul creării unei relații mai sănătoase și mai echilibrate cu mediul.

O altă categorie importantă este Zona de Dezvoltare Proximală (ZDP), care ne permite să înțelegem modul în care copilul poate atinge, cu ajutor determinat, zone potențiale de dezvoltare. Această categorie este fundamentală în prezentarea procesului de intervenție fiindcă servește drept ghid  în determinarea obiectivelor terapeutice, în funcție de posibilitățile reale ale copilului.

Aceste două categorii sunt foarte importante în intervenți psihologică juvenilă deoarece pornind de la trăiri, se introduc modificări în Situația Socială de Dezvoltare (SSD) a copilului și, totodată, cu o caracterizare corectă a SSD  și a   ZDP-ului său, pot fi trasate obiectivele terapeutice adecvate și se poate contribui la dezvoltarea armonioasă a personalității sale.

2.2 Accesul mediat de familie

Într-o clinică de psihologie juvenilă, accesul pacienților este mediat de familie. Părinții sunt cei care decid să vină cu copilul la o consultație, deoarece copiii nu au ca generalitate nevoia „de a se însănătoși“ și nici nu hotărăsc să caute sau să primească tratament, prin urmare, psihoterapeutul nu se bazează pe motivația micuțului de a (se)îndrepta/prospera.

Accesul mediat de familie este pus și pe seama identificării problemei. În primul rând, este important să se precizeze dacă datele oferite de părinți sunt efectiv anomalii sau reprezintă opinii proprii asupra modului lor de a estima conceptul de normalitate.

Pe de altă parte, ceea ce deranjează în mod frecvent familia este simptomul, nu problematica originală, care afectează copilul și asupra căreia se trasează obiectivele terapeutice. În acest sens, este important de stabilit dacă simptomul este doar o manifestare pe care o percepe sau care ceează dsiconfort adultului sau dacă afectează bunăstarea personală a copilului, acționând „ca o supapă de siguranță“, care ventilează, chiar și prin căi alternative, nu neapărat eficiente, ci paleative, astfel încât să păstreze precarul echilibru al sistemului.

În multe alte ocazii, părinții recurg la ajutor specializat pentru a găsi îndrumarea de care au nevoie atunci când se confruntă cu situații asociate cu crize ale dezvoltării psihologice, ca să își poată elimina sentimentele de vinovăție legate de „problema copilului“ sau pentru că pur și simplu nu știu să facă față diversității.

Cel mai dificil lucru este, fără a pierde copilul ca punct central al terapiei, să îi ajutăm pe părinți nu numai să îl înțeleagă, ci să se înțeleagă pe ei înșiși și să nu se mai învinovățească sau neliniștească inutil. De aici, se deduce nu numai importanța „cuceririi“ copilului cu terapia, ci totodată, necesitatea de a oferi părinților o oarecare ieșire sau soluție, deoarece ei sunt cei care, în realitate, decid să continue tratamentul sau nu.

2.3 Limbajul și motivația copilului – Terapia prin joacă

O altă trăsătură a lucrului cu copiii mici o constituie nevoia de a folosi tehnici și instrumente accesibile limbajului său și care, la rândul lor, sunt cele mai naturale și cele mai apropiate posibil intereselor lor. La vârste preșcolare, activitatea guvernantă este jocul și din acest considerent psihoterapeutul trebuie să folosească efectiv activități ludice, atât pentru „a-l câștiga“ pe copil, oferindu-i o activitate care să fie naturală și atractivă pentru el și în care să fie dispus să participe, cât și pentru a interpreta și înțelege ceea ce spune în mod deschis sau simbolic, fiind vorba despre o informație la care nu s-ar fi putut ajunge altfel și inclusiv pentru a-i arăta forme mai productive de a se comporta în viața de zi cu zi.

În psihoterapie, jocul reprezintă o modalitate prin care se facilitează relaționarea cu copilul, libertatea exprimării, dar și  un mod de a-l pune în fața unei situații anume. Prin joc, terapeutul își optimizează comunicarea cu micuțul, jocul fiind foarte eficient atunci când terapeutul este capabil să gestioneze productiv fantezia copilului.

Jocul are proprietăți terapeutic care favorizează producerea de schimbări cognitive și comportamentale și reprezintă nu numai un mod prin care se aplică proceduri terapeutice, ci este el însuși terapeutic, permițând abordarea diferitelor obiective precum identificarea emoțiilor;  recunoașterea relațiilor dintre rațiune-emoție –comportament, formare, controlul impulsurilor.

Printre principalele beneficii ale jocului, enumerăm:

Elementele fantastice – deoarece copilul creează situații imaginare, care păstrează o strânsă legătură cu realitatea;

Imitarea – prin reprezentarea diferitor persoanje și situații care reflectă roluri cunoscute din viața socială, care poate înflori legături de ambivalență sau de reproducere a unei situații de conflict sau vătămare;

Supunerea față de reguli – întrucât îi permite organizarea activității și totodată, îi conferă un caracter provocator, crescând motivația față de aceasta;

Bucuria dată de iubirea de sine – deoarece produc o atmosferă plăcută, asociată cu acțiunea terapeutică.

Prin urmare, utilizarea jocului și a diferitelor sale variante reprezintă o alternativă eficientă de intervenție în demersul terapeutic juvenil.

Sursa: www.alternativas.me